
Propunerea PNL-USR-UDMR de premier vine cu un nou atac la adresa social-democraților, chiar înainte de noua rundă de negocieri cu președintele Nicușor Dan pentru rezolvarea crizei politice. Siegfried Mureșan susține că PSD nu va mai recâștiga influența de până acum, iar la viitoarele alegeri confruntarea va fi între AUR și „forțele pro-europene” conduse de Ilie Bolojan.
Siegfried Mureșan spune că PSD „și-a pierdut, pentru totdeauna, rolul de principal partid din România”.
„De la Revoluție încoace, PSD a fost, până de curând, partidul care influența cel mai mult jocul politic din România, chiar și când era în opoziție.
Ne amintim perioada CDR 1996–2000, când PSD (pe atunci PDSR), deși în opoziție, era în continuare principala forță politică din țară, cu cei mai mulți oameni în administrație și cu cei mai mulți lideri în teritoriu. Perioada 1996–2000 a fost o perioadă de instabilitate și pentru că PSD sabota pe toate căile încercările de reformare ale CDR. Tot PSD este partidul care, din opoziție, a ținut în funcție Guvernul minoritar Tăriceanu. Iar, în 2016, în timpul guvernului tehnocrat al lui Cioloș, tot PSD deținea cele mai multe funcții în eșalonul 2 și conducea, de facto, țara”, a scris Mureșan pe Facebook.
Acesta susține că este pentru prima dată când PSD nu mai poate influența deciziile în Parlamentul României și nu reușește că adune o majoritate.
„PSD nu va mai recâștiga influența pe care a avut-o timp de peste 3 decenii în România. Confruntarea, la următoarele alegeri, va fi între partidul extremist, populist, antieuropean AUR și forțele pro-europene conduse de Ilie Bolojan”, a conchis europarlamentarul.
Recent, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a transmis că Ilie Bolojan s-a înțeles cu George Simion pentru a declanșa alegeri anticipate. Social-democratul susține că cele două partide ar fi avantajate în acest moment: AUR pentru că are un scor electoral bun, iar PNL pentru că ar fi singura variantă prin care să îl păstreze pe Bolojan la conducere.
Editor : A.G.

