Serghei Lavrov: „Războiul lui Biden a devenit războiul lui Trump”

0
1
serghei-lavrov:-„razboiul-lui-biden-a-devenit-razboiul-lui-trump”
Serghei Lavrov: „Războiul lui Biden a devenit războiul lui Trump”

Declaraţiile secretarului de stat american Marco Rubio în sprijinul Ucrainei demonstrează că ceea ce Rusia obişnuia să numească „războiul lui Biden” a devenit acum „războiul lui Trump”, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de agenţia de ştiri RIA, informează Reuters.

Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că luptele din Ucraina s-ar fi încheiat deja dacă Statele Unite ar fi încercat cu adevărat să găsească un acord de pace, scrie Agerpres.

Rubio a declarat miercuri în faţa unei comisii a Senatului american că vor apărea „destul de curând” informaţii în legătură cu pachetul de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina aprobat de Congresul SUA.

Declaraţiile lui Rubio în sprijinul Ucrainei au demonstrat că nu există diferenţe fundamentale între abordările SUA şi cele ale ţărilor europene, a mai spus Lavrov.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.