
Rezistența la insulină și prediabetul sunt două dezechilibre metabolice asociate, însă diferă prin mecanismele de apariție și implicațiile asupra sănătății. Alimentația, activitatea fizică și greutatea corporală influențează evoluția ambelor afecțiuni. Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, a explicat pentru Digi24.ro cum pot fi identificate și ce măsuri contribuie la reducerea riscului de a dezvolta diabet de tip 2.
Tratamentul începe, de regulă, cu modificarea stilului de viață, însă, dacă după trei luni nu apar îmbunătățiri, medicul poate recomanda și medicație, în funcție de analize și de factorii de risc.
Rezistența la insulină și prediabetul: două noțiuni diferite, dar interconectate
„Rezistența la insulină este o tulburare metabolică în care celulele organismului, în special cele din mușchi, ficat și țesutul adipos, își pierd treptat capacitatea de a răspunde eficient la acțiunea acestui hormon produs de pancreas. Rolul său principal este de a regla glicemia, facilitând transportul glucozei din sânge în celule, unde este folosită pentru obținerea energiei.
În aceste condiții, organismul are nevoie de o cantitate mai mare de insulină pentru a menține nivelul zahărului din sânge în limite normale. Într-o primă etapă, pancreasul compensează prin creșterea secreției hormonale, motiv pentru care glicemia poate rămâne normală.
Prediabetul, în schimb, descrie o stare în care valorile glicemiei depășesc limitele normale, fără a atinge însă pragurile necesare pentru diagnosticarea diabetului zaharat de tip 2.
Cele două pot coexista, însă rezistența la insulină poate fi prezentă și în absența prediabetului. În lipsa unor măsuri adecvate, aceasta poate favoriza apariția dezechilibrelor glicemice și, în timp, creșterea riscului de diabet zaharat de tip 2.”, a explicat Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Factorii de risc pentru ambele afecțiuni
„Rezistența la insulină și prediabetul au numeroși factori de risc comuni, fiind influențate atât de predispoziția genetică, cât și de stilul de viață și de anumite particularități metabolice.
Printre cei mai importanți se numără excesul ponderal, în special acumularea grăsimii abdominale, sedentarismul, alimentația dezechilibrată, predispoziția genetică și istoricul familial de diabet zaharat de tip 2. De asemenea, sindromul ovarelor polichistice, tulburările de somn și anumite afecțiuni endocrine pot contribui la apariția rezistenței la insulină și la dezechilibrele metabolismului glucidic.
În cazul prediabetului, există și câțiva factori de risc suplimentari, precum vârsta de peste 35 de ani, antecedentele de diabet gestațional, nașterea unui copil cu greutate mare la naștere, hipertensiunea arterială, valorile scăzute ale colesterolului HDL și nivelurile crescute ale trigliceridelor.
Este important de menționat că rezistența la insulină și prediabetul nu apar exclusiv la persoanele supraponderale sau obeze. Acestea pot fi întâlnite și la persoanele cu greutate normală, în special în prezența unei predispoziții genetice sau a unei distribuții nefavorabile a țesutului adipos, cu acumulare predominantă în zona abdominală.”, a adăugat specialistul
Cum se manifestă rezistența la insulină și prediabetul
„Rezistența la insulină poate evolua o perioadă îndelungată fără manifestări evidente, motiv pentru care multe persoane nu știu că se confruntă cu această problemă metabolică. Totuși, există anumite indicii clinice care pot ridica suspiciunea, printre care acumularea grăsimii în zona abdominală, dificultatea de a pierde în greutate și apariția unor zone de hiperpigmentare a pielii, în special în regiunea gâtului, la nivelul axilelor sau în zona inghinală.
De asemenea, prezența unor dezechilibre metabolice asociate, precum hipertensiunea arterială, nivelurile crescute ale trigliceridelor și valorile scăzute ale colesterolului HDL, poate constitui un indiciu suplimentar. Unele persoane pot acuza și oboseală sau o senzație persistentă de foame, însă aceste manifestări sunt nespecifice și nu pot confirma, în absența investigațiilor medicale, existența rezistenței la insulină.
În cazul prediabetului, evoluția este, de cele mai multe ori, la fel de discretă. Valorile glicemiei pot depăși limitele normale fără ca persoana afectată să prezinte simptome evidente, uneori chiar pe parcursul mai multor ani.
În anumite situații pot apărea oboseala, setea accentuată, urinările frecvente sau vederea încețoșată. Aceste manifestări sunt asociate însă hiperglicemiei și nu sunt caracteristice în mod specific prediabetului. Prezența lor impune o evaluare medicală și efectuarea investigațiilor necesare pentru stabilirea valorilor glicemice și excluderea unui diagnostic de diabet zaharat.”, a mai precizat sursa Digi24.ro
Ce analize sunt recomandate pentru evaluarea sănătății metabolice
„Evaluarea rezistenței la insulină începe cu anamneza, prin identificarea factorilor de risc, a istoricului familial și a eventualelor manifestări clinice. În cadrul consultației, medicul evaluează și parametrii antropometrici, precum greutatea corporală, indicele de masă corporală (IMC), circumferința abdominală, precum și tensiunea arterială.
Din punct de vedere al investigațiilor de laborator, se recomandă, în funcție de contextul clinic, determinarea glicemiei à jeun (pe nemâncate), a insulinemiei à jeun, a hemoglobinei glicate (HbA1c) și a profilului lipidic. În anumite situații, medicul poate recomanda și un test de toleranță la glucoză.
Unul dintre cei mai utilizați indici pentru estimarea rezistenței la insulină este HOMA-IR (Homeostatic Model Assessment for Insulin Resistance), un indice calculat pe baza valorilor glicemiei și insulinemiei à jeun. Acesta oferă o estimare indirectă a sensibilității la insulină, însă nu există un prag universal de referință care să stabilească diagnosticul, valorile putând varia în funcție de laborator, metodă și populația evaluată.
- O valoare crescută, de exemplu peste 2, poate indica rezistență la insulină și impune evaluare medicală, precum și adoptarea măsurilor necesare.
În cazul „prediabetului”, diagnosticul se stabilește pe baza criteriilor recomandate de Asociația Americană de Diabet (ADA – American Diabetes Association), prin intermediul a trei investigații principale:
- Glicemia à jeun: valori cuprinse între 100 și 125 mg/dL.
- Hemoglobina glicată (HbA1c): valori între 5,7% și 6,4%.
- Testul de toleranță orală la glucoză (TTGO): glicemia măsurată la două ore după administrarea glucozei, cu valori cuprinse între 140 și 199 mg/dL.
Dacă rezultatele se încadrează în oricare dintre aceste intervale, poate fi stabilit diagnosticul de prediabet, fiind necesară evaluarea medicală și adoptarea măsurilor adecvate.”, a adăugat specialistul
Cum se tratează
„În cazul diagnosticării prediabetului sau al identificării rezistenței la insulină, primul pas este consultul la medicul diabetolog, care va evalua rezultatele analizelor și va stabili conduita adecvată. Principalele măsuri vizează modificarea stilului de viață, prin adoptarea unei alimentații echilibrate, creșterea nivelului de activitate fizică și scăderea în greutate, acolo unde este necesar, dar și menținerea acesteia.
Importanța acestor intervenții este susținută de studiul Diabetes Prevention Program (DPP), care a demonstrat că schimbările intensive ale stilului de viață pot reduce cu aproximativ 58% riscul de apariție a diabetului zaharat de tip 2 la persoanele cu prediabet. Programul a urmărit o scădere ponderală de cel puțin 7% și minimum 150 de minute de activitate fizică pe săptămână.
Mișcarea nu presupune neapărat antrenamente intense.
Plimbările zilnice, inclusiv cele de 10-15 minute după masă, la fel ca orice activitate fizică prin curte sau grădină care implică efort, pot contribui la utilizarea glucozei de către mușchi și la îmbunătățirea controlului glicemic. În paralel, alimentația ar trebui să includă suficiente fibre și proteine, cu limitarea zaharurilor simple și a produselor ultraprocesate.
După aproximativ trei luni, se recomandă reevaluarea parametrilor metabolici, inclusiv prin repetarea glicemiei și a hemoglobinei glicate (HbA1c). Dacă valorile se îmbunătățesc, măsurile adoptate trebuie continuate pe termen lung. În schimb, dacă riscul metabolic rămâne ridicat sau rezultatele nu sunt favorabile, medicul poate lua în considerare și tratamentul medicamentos, în funcție de particularitățile fiecărui pacient.”, a mai precizat medicul diabetolog pentru Digi24.ro
Cât de repede poate evolua prediabetul către diabet zaharat de tip 2?
„Nu există un interval fix în care prediabetul evoluează către diabet de tip 2. Ritmul diferă de la o persoană la alta și depinde de modul în care organismul reușește să mențină echilibrul glicemic, dar și de măsurile adoptate după stabilirea diagnosticului.
În această etapă, pancreasul produce încă suficientă insulină pentru a compensa rezistența organismului la acțiunea acestui hormon și pentru a menține glicemia sub control. Însă, pe măsură ce rezistența se accentuează, pancreasul trebuie să depună un efort tot mai mare pentru a asigura necesarul de insulină. În timp, capacitatea sa de secreție poate deveni insuficientă, favorizând apariția diabetului zaharat de tip 2.
Progresia nu este însă inevitabilă. Prin scădere ponderală, alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea glicemiei, prediabetul poate regresa, iar riscul de apariție a diabetului poate fi redus semnificativ. În schimb, absența intervențiilor adecvate poate favoriza evoluția către boală.”, a conchis Dr. Bernea-David Georgiana, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

