
Regatul Unit va desfăşura încă 400 de militari în Estonia începând de anul viitor, în baza unui nou acord de apărare semnat cu ţara baltică, relatează joi dpa, potrivit Agerpres.
Această decizie are ca scop consolidarea flancului estic al NATO, iar numărul militarilor britanici din Estonia va creşte de la 800 la 1.200 din aprilie anul viitor.
„Ne consolidăm prezenţa militară în Estonia pentru a apăra teritoriul NATO şi pentru a descuraja agresiunea” rusească, a declarat ministrul britanic al apărării Dan Jarvis.
Acordul, semnat joi la Tallin de Dan Jarvis şi omologul său estonian, Hanno Pevkur, prevede ca forţele britanice din Estonia să fie echipate cu mai multe vehicule, arme avansate şi drone de înaltă tehnologie concepute special pentru a opera în ţara baltică.
Jarvis a declarat că acordul „reflectă realităţile războiului de astăzi şi arată cum ne modernizăm forţele pentru a face faţă ameninţărilor cu care ne confruntăm”.
Pe lângă mobilitatea sporită şi noile tehnologii, noua forţă va beneficia de echipamente şi muniţii britanice care sunt deja mutate pe poziţii în Estonia.
Cele două ţări au convenit, de asemenea, să coopereze mai strâns în domeniul noilor tehnologii militare.
Trupe britanice au fost desfăşurate în Estonia în cadrul Operaţiunii Cabrit din 2016, ca parte a angajamentului Regatului Unit faţă de NATO.
Editor : C.L.B.

