Probleme la metrou: Circulația pe Magistrala 2 e afectată de un incident la stația Constantin Brâncoveanu

0
5
probleme-la-metrou:-circulatia-pe-magistrala-2-e-afectata-de-un-incident-la-statia-constantin-brancoveanu
Probleme la metrou: Circulația pe Magistrala 2 e afectată de un incident la stația Constantin Brâncoveanu

Un tânăr de 20 de ani a fost lovit marți dimineață de metrou, în stația Constantin Brâncoveanu, după ce ar fi coborât pe calea de rulare. Circulația trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații, anunță Metrorex. 

„Astăzi, 20 octombrie 2026, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 10.35 cu privire la faptul că, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu, o persoană ar fi fost surprinsă și accidentată de către tren. 

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul structurii, iar din primele verificări, s-a stabilit că, în timp ce se afla în incinta stației Constantin Brâncoveanu, un tânăr, în vârstă 20 de ani, ar fi coborât pe calea de rulare a trenului, moment în care ar fi fost surprins și accidentat de către acesta. 

De asemenea, la adresă s-au deplasat și echipaje de prim-ajutor, acestea intervenind pentru extragerea persoanei în cauză.  

La acest moment, echipajele de ajutor acționează pentru salvarea acestuia. 

Verificările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul”, arată un comunicat al Poliției. 

Metrorex informează că astăzi, 20.10.2026, în jurul orei 10:40, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu, firul 1, a avut loc o posibilă tentativă de suicid. 

În urma acestui eveniment regretabil, circulația trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații.  

Personalul Metrorex a solicitat intervenția SMURD și celorlalte organe abilitate. 

Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. 

Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri. 

Editor : A.C.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.