Primăria Capitalei estimează că va achita până în 2030 datoriile către persoanele cu dizabilități. Ciucu: „Vor primi 250 de lei lunar”

0
1
primaria-capitalei-estimeaza-ca-va-achita-pana-in-2030-datoriile-catre-persoanele-cu-dizabilitati.-ciucu:-„vor-primi-250-de-lei-lunar”
Primăria Capitalei estimează că va achita până în 2030 datoriile către persoanele cu dizabilități. Ciucu: „Vor primi 250 de lei lunar”

Persoanele adulte cu dizabilități către care Primăria Capitalei are restanțe ar urma să primească lunar câte 250 de lei până în octombrie 2030, termenul la care Municipalitatea estimează că va achita integral datoriile acumulate, a declarat vineri primarul general Ciprian Ciucu. Pentru a opri creșterea restanțelor, edilul le-a cerut consilierilor generali să suspende temporar programul și înregistrarea unor dosare noi.

În timpul dezbaterilor asupra proiectului care prevede suspendarea stimulentului pentru integrarea socială a adulților cu dizabilități până la achitarea drepturilor restante, Ciucu a susținut că modificarea schemelor de sprijin pentru persoanele cu dizabilități, nou-născuți și femeile însărcinate ar permite Primăriei să își plătească datoriile și să obțină o mai mare predictibilitate financiară.

Potrivit edilului, ajutoarele nu ar urma să fie eliminate definitiv, ci ajustate la posibilitățile bugetare ale Capitalei.

„Aceste ajutoare, denumite stimulente, fără a fi stimulente, pentru că nu stimulează ceva anume, prin votarea lor cu mai mult timp în urmă și prin neplata lor, au dus la aproape 690 de milioane de lei datorii către acești oameni. O să ajungem la 700 de milioane în curând. Nu știu dacă vă imaginați ce înseamnă această sumă. Este o sumă fabuloasă, foarte, foarte mare, în condițiile în care suntem cu plata facturii la Termoenergetica la nivelul lunii decembrie 2025”, a declarat acesta.

Ciucu a avertizat că, dacă programul va continua în forma actuală, PMB va acumula noi obligații de plată și penalități, fără să poată recupera întârzierile existente. În opinia sa, un program social poate funcționa numai dacă este suportabil pentru bugetul comunității care îl finanțează.

Aproximativ 10.000 de beneficiari noi se înscriu anual în program, potrivit datelor prezentate de edil. Acesta a susținut și că unele persoane își stabilesc domiciliul în București pentru a putea solicita stimulentul acordat de Municipalitate.

Ciucu promite plăți lunare până în octombrie 2030

Suspendarea programului ar opri înregistrarea unor noi dosare până la stingerea datoriilor, însă persoanele către care Municipalitatea are deja restanțe ar urma să primească lunar câte 250 de lei. După plata ultimei tranșe, estimată pentru octombrie 2030, hotărârea privind acordarea stimulentului ar urma să redevină aplicabilă.

„De acum înainte, ne asumăm că acești bani vor fi plătiți lună de lună. În momentul în care va fi plătită ultima tranșă, și am calculat că va fi în octombrie 2030, automat se va desuspenda hotărârea și va merge mai departe. Vă rog să suspendăm aplicabilitatea ei, ca să nu mai primim alte dosare, pentru că nu le putem duce. Eu mă angajez în fața oamenilor, în fața celor cărora le datorăm acești bani, că în fiecare lună vom plăti acești bani. Până acum nu au fost plătiți în fiecare lună, pentru că nu am avut de unde”, a spus Ciprian Ciucu.

Primarul general a susținut că suspendarea temporară va împiedica acumularea unor noi datorii și va permite Municipalității să stabilească un calendar de plată pe care să îl respecte până la stingerea restanțelor.

Editor : A.D.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.