
Simina Tănăsescu, președintele Curții Constituționale, spune că decizia anulării alegerilor s-a bazat pe încălcări grave ale Constituţiei şi ale legislaţiei electorale. „Sunt trei motive extrem de solid ancorate în textul Constituției noastre”, a afirmat aceasta.
„Motivele țin de încălcarea drepturilor electorale ale alegătorilor, încălcarea dreptului de a fi ales al candidaților și nerespectarea flagrantă a regulilor de finanțare a campaniei electorale”, a declarat Simina Tănăsescu la TVR Info.
„Sunt trei motive extrem de solid ancorate în textul Constituției noastre. Ele sunt de domeniul de competență a CCR. Și sunt motive care au fost detaliate într-o hotărâre care a trecut destul de multe teste juridice, și testul Comisiei de la Veneția și testul Comisiei Europene”, a subliniat președinta Curții Constituționale a României.
Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca tot procesul să fie reluat de la zero
Curtea Constituțională a decis la 6 decembrie 2024, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale, iar procesul electoral să fie reluat în integralitate de la zero.
Decizia CCR a fost luată în timp ce votul pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în care se confruntau candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi, era în desfășurare în diaspora.
Anunțul, fără precedent, a venit la două zile după desecretizarea documentelor CSAT, ceea ce a scos la iveală o operațiune pregătită în favoarea lui Călin Georgescu de către Rusia.
Editor : Liviu Cojan

