Premiile Uniunii Scriitorilor: Ştefan Agopian, Dan Coman, Vlad Zografi, Alexandra Ciocârlie, Ioana Pârvulescu, între laureaţi

0
5
premiile-uniunii-scriitorilor:-stefan-agopian,-dan-coman,-vlad-zografi,-alexandra-ciocarlie,-ioana-parvulescu,-intre-laureati
Premiile Uniunii Scriitorilor: Ştefan Agopian, Dan Coman, Vlad Zografi, Alexandra Ciocârlie, Ioana Pârvulescu, între laureaţi

La Teatrul Național București, Sala Media, a avut loc Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru anul editorial 2025. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din România, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Evenimentul a beneficiat de participarea extraordinară a artistei Maria Răducanu.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2025, alcătuit din Paul Cernat, Gabriela Gheorghișor, Angelo Mitchievici (președinte), Nicolae Oprea, Antonio Patraș, Vasile Spiridon și Adrian Tudurachi, a hotărât să acorde următoarele premii:

Premiul „Cartea de poezie”- Dan Coman, Lipsa de greutate a lumii, Editura Charmides

Premiul „Cartea de proză” – Vlad Zografi, Insula de apoi, Editura Humanitas

Premiul „Nicolae Manolescu” pentru „Cartea de critică, eseu și istorie literară”

– Alexandra Ciocârlie, Pe urmele lui Ulise, Editura Cartea Românească

– Ioana Pârvulescu, Alfabetul domnilor. Viața și aventurile bărbatului din cărți văzute prin ochii unei femei, Editura Humanitas

Premiul „Cartea de traduceri”

– Laszlo Alexandru, pentru Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an. Candelora, Editura Ecou Transilvan

– Diana Yüksel, pentru Han Kang, Nu ne despărțim, Humanitas Fiction

Premiul „Cartea pentru copii și tineret” – Adina Rosetti, Ultima provocare, Editura Arthur

Premiul „Cartea de debut”

– David Seko, Războiul fără veac, Editura Junimea – proză

– Daniela Vizireanu, Nu va ajunge aici dispariția, Casa de Editură „Max Blecher” – poezie

Premii speciale

– Gabriela Adameșteanu, Meserii nerecomandate femeilor, Editura Polirom

– Cristian Vasile, Un cameleon și „virtuțile” oportunismului. Mihai Ralea. O biografie politică, Editura Humanitas

Literatură în limba maternă și literatură în limbile minorităților naționale

Comisia pentru Minorități, alcătuită din Markó Béla — președinte —, Ana Carolina Dovaly, Slavomir Gvozdenovici, Mihai Traista și Karácsonyi Zsolt, a stabilit nominalizările pentru premiile dedicate literaturii în limba maternă și literaturii în limbile minorităților naționale.

Cărți în limba maternă – Szabó Róbert Csaba, Pokoltó (Tăul iadului), Editura Jelenkor — roman

Cărți în limba ucraineană – Corneliu Irod, Vesela Bojevilnca (Balamucul vesel), Editura RCR Editorial — proză

Cărți în limba sârbă – Ljubinka Perinac Stankov, 34 grame, Editura Uniunea Sârbilor din România — proză

Premiul de debut în literatură în limbile minorităților naționale – Fancsali Kinga, Nem a haláltól (Nu de la moarte) — poezie

În cadrul Galei a fost acordat și Premiul național de literatură pentru Opera Omnia, distincție care se decernează fără nominalizări. În acest an, premiul a revenit scriitorului Ștefan Agopian. Laudatio pentru laureat a fost rostit de Președintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian. 

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.