Premierul britanic spune că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit

0
2
premierul-britanic-spune-ca-putin-nu-va-participa-la-summitul-g20-din-regatul-unit
Premierul britanic spune că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancţiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters.

Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: „Nu”.

Burnham, citat de The Economist, a declarat că Putin nu ar putea fi şi nu va fi „dezinvitat” deoarece Rusia este membră a grupului G20, însă liderul rus „nu va veni din cauza sancţiunilor în vigoare”, notează Agerpres.

Biroul lui Burnham nu a oferit detalii cu privire la sancţiunile împotriva lui Putin, pe care Regatul Unit a început să le aplice începând cu anul 2022.

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat în septembrie că Washingtonul l-a invitat pe Putin la o reuniune G20 care va avea loc la Miami în decembrie, precizând că acest eveniment i-ar oferi ocazia de a discuta cu preşedintele Donald Trump şi cu alţi lideri mondiali.

Rusia rămâne membră a grupului G20, în pofida eforturilor ţărilor occidentale de a o izola în urma invaziei la scară largă în Ucraina. În mod tradiţional, liderii ţărilor gazdă invită toţi membrii grupului să participe la summitul anual.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.