„Până când Moscova va încheia războiul”. Kaja Kallas vrea să crească cu o treime numărul entităţilor ruse sancţionate

0
4
„pana-cand-moscova-va-incheia-razboiul”.-kaja-kallas-vrea-sa-creasca-cu-o-treime-numarul-entitatilor-ruse-sanctionate
„Până când Moscova va încheia războiul”. Kaja Kallas vrea să crească cu o treime numărul entităţilor ruse sancţionate

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a anunţat luni în ziarul german Die Welt că vrea să crească cu o treime numărul entităţilor ruse sancţionate din cauza războiului din Ucraina.

„În această toamnă, propun cea mai ambiţioasă listă de sancţiuni de la începutul războiului. Odată adoptate, aceste măsuri ar creşte imediat numărul total de entităţi ruse sancţionate cu o treime”, a declarat Kaja Kallas în ediţia din 17 august a ziarului Die Welt, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

„Presiunea trebuie să continue să crească până când Moscova va încheia războiul”, a mai spus ea.

De la începutul invaziei ruse în februarie 2022, „sancţiunile UE au costat deja scump Rusia, privând maşina sa de război de peste 1.000 de miliarde de euro”, a afirmat ea.

Uniunea Europeană a adoptat 21 de pachete de sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul războiului, care vizează în prezent aproape 3.000 de persoane şi entităţi, potrivit Comisiei Europene.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.