Oana Gheorghiu, după criticile lui Grindeanu la adresa lui Bolojan: „Atacurile politice nu plătesc facturi și nu reduc deficitul”

0
4
oana-gheorghiu,-dupa-criticile-lui-grindeanu-la-adresa-lui-bolojan:-„atacurile-politice-nu-platesc-facturi-si-nu-reduc-deficitul”
Oana Gheorghiu, după criticile lui Grindeanu la adresa lui Bolojan: „Atacurile politice nu plătesc facturi și nu reduc deficitul”

Fostul vicepremier Oana Gheorghiu acuză PSD de dublu discurs privind deficitul bugetar, după ce Sorin Grindeanu a criticat dur guvernarea lui Ilie Bolojan. Ea susține că social-democrații recunosc în programul de guvernare rezultatele ajustării bugetare, dar le contestă în declarațiile publice și continuă să dea vina pe fostul premier pentru problemele economice.

„PSD face ce ştie cel mai bine: una zice, alta face”, a scris, duminică, pe Facebook, fostul vicepremier PNL Oana Gheorghiu. Ea face o comparaţie între ce scrie în Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu şi ce declară liderii PSD în spaţiul public.

„Ce scrie în programul de guvernare al actualului Guvern PSD–tehnocraţi? – «România intră în perioada 2027–2028 după o ajustare bugetară necesară, care produce rezultate. […] După primele opt luni din 2026, deficitul bugetar cash s-a redus de la 4,51% la 2,89% din PIB» Ce spune PSD în spaţiul public? «S-a aprins lumina pe deficitul lui Bolojan: cel mai mare din UE! Eurostat confirmă eşecul austerităţii. România a ajuns la un deficit de 9,2% din PIB în trimestrul II din 2026…». Aşadar, în programul de guvernare, PSD recunoaşte că ajustarea bugetară produce rezultate. În declaraţiile publice, aceeaşi ajustare este prezentată drept un dezastru”, a adăugat ea.

Oana Gheorghiu contestă modul în care PSD interpretează datele privind deficitul bugetar, explicând că social-democrații compară indicatori calculați prin metode diferite și pentru perioade distincte.

„Ca într-o familie: una este suma pe care o ai în cont, alta este situaţia financiară dacă iei în calcul şi facturile pe care trebuie să le plăteşti. Ambele metode sunt oficiale. Important este să comparăm aceleaşi perioade, folosind aceeaşi metodă. În primele şase luni din 2025, deficitul cash era de 3,64% din PIB. În aceeaşi perioadă din 2026, a scăzut la 2%. Deficitul ESA a scăzut şi el, de la 3,6% la 3,4%. O reducere modestă, dar o reducere. Şi atunci de unde povestea cu cele 35 de miliarde de lei pe care Guvernul Bolojan le-ar fi ascuns? Din compararea merelor cu perele”, a mai afirmat fostul vicepremier.

Ea susţine că „problema nu este că PSD foloseşte o cifră falsă, ci că alege o cifră adevărată şi o foloseşte pentru a prezenta o imagine incompletă”.

„Reducerea deficitului a avut costuri pentru oameni şi economie. Dar a fost necesară. O recunoaşte chiar actualul Guvern în propriul program (…) Dacă vor deschide din nou robinetul pomenilor, riscăm să pierdem ceea ce am câştigat cu greu. PSD este acum la guvernare. A promis creşteri de salarii şi pensii, reduceri de taxe şi mai mulţi bani pentru toată lumea. Dar între promisiunile făcute şi realitatea guvernării este o diferenţă uriaşă. Când descoperi însă că nu ai de unde să dai tot ce ai promis, ai două variante: le spui oamenilor adevărul sau cauţi un vinovat. Adevărul nu e ceva ce PSD iubeşte. Aşa că alege să dea vina. Şi pe cine s-a obişnuit PSD să dea vina? Pe Ilie Bolojan, fireşte”, a mai declarat Oana Gheorgiu.

Aceasta avertizează, însă, că „atacurile politice nu plătesc facturi şi nu reduc deficitul”. „PSD a ajuns la guvernare. Acum trebuie să demonstreze că ştie să şi guverneze, nu doar să promită”, şi-a încheiat Gheorghiu mesajul.

Declarațiile Oanei Gheorghiu vin după ce liderul PSD, Sorin Grindeanu, a acuzat, duminică, Guvernul Bolojan că a sacrificat economia și a adâncit criza, lăsând în urmă datorii de peste 30 de miliarde de lei și cel mai mare deficit din Uniunea Europeană. Grindeanu a susținut că PSD va schimba această direcție.

Editor : M.I.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.