Nou avertisment de la ANAF: Apeluri telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori Antifraudă

0
4
nou-avertisment-de-la-anaf:-apeluri-telefonice-frauduloase-ale-unor-persoane-care-se-recomanda-inspectori-antifrauda
Nou avertisment de la ANAF: Apeluri telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori Antifraudă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia, din nou, asupra unor apeluri telefonice frauduloase efectuate de persoane care se prezintă în mod fals drept inspectori ANAF Antifraudă.

„Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înşelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se încearcă obţinerea de date personale şi bancare. Pentru a crea aparenţa realităţii, în timpul acestor apeluri sunt folosite date şi nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon nu aparţin instituţiei. Recomandăm să nu se dezvăluie astfel de informaţii niciunui interlocutor necunoscut! Inspectorii ANAF Antifraudă nu solicită telefonic date personale sau financiar-bancare”, transmit reprezentanţii instituţiei, citați de Agerpres.

Aceştia sfătuiesc ca în cazul în care sunt primite astfel de apeluri să se utilizeze formularul unic de contact, disponibil la adresa www.anaf.ro/asistpublic, pentru transmiterea datelor observabile în timpul unei astfel de tentative de vishing, precum numărul de telefon de la care a fost primit apelul, data şi ora apelului sau caracteristici ale vocii apelantului care se recomandă a fi reprezentat al ANAF.

„Datele identificate şi indiciile primite sunt incluse în sesizarea organelor de cercetare penală, pentru instrumentarea posibilelor tentative de uzurpare a calităţii oficiale”, se arată într-un comunicat al ANAF.

O atenţionare asemănătoare a mai fost transmisă de ANAF pe data de 2 aprilie.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.