
Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu a pus condiţia guvernului Niculescu privind scăderea TVA de la 1 ianuarie 2027, el arătând că a pus o singură condiţie, şi anume nu cu AUR. El a mai declarat că, la guvernul Bolojan, a stat vreo 2-3 săptămâni înainte de nominalizare, până când a obţinut angajamentul că TVA-ul nu va creşte şi după nominalizare, el a crescut.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat în conferinţa de presă dacă va scădea TVA de la 1 ianuarie 2027, în contextul în care are guvernul său.
„Eu nu am niciun guvern. Eu, conform Constituţiei, am nominalizat un prim-ministru, de fapt cinci. Doi au trecut, trei n-au trecut. Şi prim-ministrul, spre bucuria mea, a reuşit să strângă o majoritate având miniştri PSD şi susţinerea PNL şi UDMR şi a altor parlamentari, aşa că le mulţumesc că ne-au scos din criză. Asta este, bineînţeles, o relaţie instituţională, corectă cu guvernul, colaborând pe politică externă, colaborând pe orice poate să facă bine României. Dar mai mult de atât, nu. Şi, din nou, ca să fiu foarte direct, pentru că erau deja mult prea multe constrângeri pe care multă lume le punea pentru ieşirea din criză politică, nu am pus această condiţie guvernului Niculescu, relativ la TVA”, a arătat preşedintele.
Nicuşor Dan a mai afirmat că a pus o singură condiţie, şi anume nu cu AUR.
„Legat de guvernul de dinainte, de guvernul Bolojan, vă aduc aminte că am stat vreo 2-3 săptămâni înainte de nominalizare, până când am obţinut angajamentul că TVA-ul nu va creşte. După nominalizare, el a crescut.”
Editor : Sebastian Eduard

