Nicușor Dan, mesaj de Ziua Prieteniei între România și SUA: O ocazie specială pentru a sublinia valoarea unică a parteneriatului nostru

0
1
nicusor-dan,-mesaj-de-ziua-prieteniei-intre-romania-si-sua:-o-ocazie-speciala-pentru-a-sublinia-valoarea-unica-a-parteneriatului-nostru
Nicușor Dan, mesaj de Ziua Prieteniei între România și SUA: O ocazie specială pentru a sublinia valoarea unică a parteneriatului nostru

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, sâmbătă, de Ziua prieteniei româno-americane, că este o ocazie specială de a sublinia valoarea cu adevărat unică a parteneriatului strategic şi de a reflecta asupra solidităţii relaţiei dinamice dintre România și SUA.

„Astăzi sărbătorim ziua dedicată prieteniei româno-americane. Este o ocazie specială de a sublinia valoarea cu adevărat unică a parteneriatului nostru strategic şi de a reflecta asupra solidităţii relaţiei noastre dinamice şi asupra oportunităţilor pe care le putem crea împreună, în calitate de aliaţi, parteneri şi prieteni apropiaţi”, este mesajul preşedintelui Nicuşor Dan, pe platforma X.

„Consolidarea legăturii transatlantice şi a parteneriatului nostru strategic este esenţială pentru securitatea şi prosperitatea noastră comună. Trăiască prietenia noastră!, mai spune şeful statului în mesaj. 

Şi Ambasada SUA în România a transmis un mesaj cu acest prilej.

„În spatele fiecărei strângeri de mână oficiale, fiecărui tratat semnat şi obiectiv comun, se află adevărata valoare a relaţiei SUA-România: oamenii. Astăzi, de Ziua Prieteniei dintre Statele Unite şi România, sărbătorim conexiunile şi zâmbetele, proiectele culturale şi educaţionale, misiunile umăr la umăr pentru siguranţa noastră şi numeroasele momente care ne unesc. Vă mulţumim fiecăruia dintre voi pentru că, zi de zi, prin pasiune, respect reciproc şi valori democratice împărtăşite, scrieţi istoria acestui parteneriat extraordinar. La mulţi ani prieteniei noastre!”, a scris Ambasada.

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.