
Preşedintele Nicuşor Dan susţine marţi, de la ora 19.00, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, despre provocările ultimelor luni şi priorităţile pentru perioada următoare.
ACTUALIZARE 19:54 Întrebat dacă ar iniția și România o desecretizare a dosarelor informatorilor din comunism, așa cum s-a întâmplat în Ungaria, Nicușor Dan spune: „Nu am avut o preocupare directă în direcția asta, dar susțin orice formă de cunoaștere a istoriei recente. E important să își cunoască românii istoria comunistă”.
ACTUALIZARE 19:47 Solicitat să spună cum vede măsurile comune cu Bulgaria când vine vorba de securitatea maritimă și dacă acestea vor fi afectate de situația politică din țara vecină, președintele a răspuns:
„Nu mă pronunț pe situația politică din Bulgaria. Doamna președinte vine în România în decembrie. România, Bulgaria și Turcia desfășoară de mult timp operațiunea de deminare la Marea Neagră.
Eu sunt aceeași persoană pe care au votat-o și că față de contextul politic pe care românii l-au dat prin alegerile parlamentare, am luat cele mai bune decizii, cred eu, cu obiectivele că voi păstra direcția pro-occidentală a țării și stabilitatea financiară a țării”.
„Intuitiv, văd o dinamizare a activității Parchetelor”
ACTUALIZARE 19:43 Nicușor Dan susține că numirea procurorului-general „e una bună” și a reiterat ideea că „intuitiv”, vede „o dinamizare a activității Parchetelor”.
„Procedura de numire a procurorilor-șefi a fost una potrivit legii, nu au fost numiți de PSD, ci propuși. A fost o procedură de concurs. Față de situația din Ministerul Public, eu zic că alegerea e una bună. Ne vom uita însa la activitatea lor, într-un raport de anul acesta. Intuitiv, văd o dinamizare a activității Parchetelor”.
„De ce e o iluzie ca PNL și USR să poată guverna fără un dialog cu PSD?”
ACTUALIZARE 19:40 Nicușor Dan a răspuns la întrebarea formulată de el: „De ce e o iluzie ca PNL și USR să poată guverna fără un dialog cu PSD?”.
„Democratic, unii români susțin PNL și USR. Mulți m-au votat și pe mine pentru a intra în turul doi. Niciun președinte nu poate să împiedice un partid să acționeze într-un fel sau altul.
Am mai auzit ideea de a aduce la guvernare PSD și AUR, să eșueze, apoi să aducem PNL și USR. Înseamnă însă să aruncăm în aer țara asta.
A doua idee auzita a fost alegerile anticipate – dar ar însemna o downgradare rapidă a ratingului.
Am văzut mulți oameni la TV, într-o cheie eroică, noi ne luptam cu PSD, cu sistemul, cu președintele care susține sistemul… dacă n-ar fi fost alții care să vină și să îmi spună: N-ai putea tu să vorbești cu PSD? Pentru că eu nu pot. Nu poți și una și alta…”.
„De ce alegerile anticipate ar fi dus la prăbușirea ratingului și a economiei?”
ACTUALIZARE 19:35 Nicușor Dan a răspuns și la întrebarea „de ce alegerile anticipate ar fi dus la prăbușirea ratingului și a economiei?”.
„Din nou, ce face o agenție de rating este să spună investitorului care este riscul de a investi într-o țară. Să spunem că suntem analist la o agenție de rating și suntem o țară care mai are 4-5 luni cu un guvern și partidele se vor înjura și mai abitir ca până acum, care mai avem un partid cu 40% în sondaje și s-a certat cu toată lumea, intern, extern, parteneri, bănci, țara se împrumută cu 150 miliarde lei pe an și tu analist de investiții trebuie să recomanzi unui investitor dacă să investească în țara respectivă sau să se reorienteze în altă parte în lumea largă. Care credeți că ar fi fost răspunsul pe care l-au și sugerat în evaluări?”
„Nu e sigur că AUR poate ține țara sigură”
ACTUALIZARE 19:28 Președintele contestă abilitatea partidului AUR, odată ajuns la guvernare, să poată „ține țara sigură”.
„Cu situația din regiune, nu e sigur că partidul acesta poate ține țara sigură, fiind un partid izolaționist, adică nu se bazează pe parteneri.Nu poți avea securitate fără a fi integrat într-o rețea de securitate bazată pe parteneriate. Poți avea încredere în AUR când a votat împotriva prezenței militarilor NATO în România? Sau împotriva legii de doborâre a dronelor? Sau când a mulțumit că ai exclus țara lui din Visa Waiver? Sau când a spus că îl susține pe un anume Georgescu care spune că baza de la Kogălniceanu este pentru a ataca Rusia și scutul de la Deveselu e o rușine diplomatică pe care o va reevalua?
O prezență AUR la guvernare aduce partenerilor întrebarea legitimă dacă România își poate îndeplini angajamentele.”
„AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea României”
ACTUALIZARE 19:22 Nicușor Dan a explicat de ce a exclus AUR de la guvernare.
„Încep cu o discuție despre simpatizanții AUR. Am participat și eu la proteste – cred că la sute, a dat statul în judecată de multe ori, știu ce înseamnă să fi revoltat. Dar dacă ești simpatizant, protestezi doar. Dacă ești partid, nu mai e suficient. Exemplific: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea României. E suficient ca piața financiară să te numească populist și să te trateze ca atare. Asta e, AUR e considerat partid populist.
Suntem la limită cu curba de ajustare fiscală și nu ne permitem o creștere a dobânzii. Accederea AUR la putere e motiv de scădere a ratingului. AUR nu prezintă încredere pe mai multe paliere: financiar. Nu spun cu ce bani vor face reforme financiare. Când ai partid a cărei carte de vizită e scandalul, e previzibil că, ajunși la putere, vor crea conflicte instituționale.
E un partid care a spus că dă case cu 35.000 de euro, pentru ca apoi să arate că e un marketing electoral”.
„În caz de retrogradare a ratingului de țară, fondurile de pensii s-ar putea retrage din România”
ACTUALIZARE 19:15 Nicușor Dan a precizat că a fost crucială evaluarea agențiilor de rating, în contextul crizei politice.
„Mă întorc la cele patru întrebări. Prima: care e situația financiară și de ce e crucială evaluarea agențiilor de rating. Bugetul României 2026: venituri 730 de miliarde de lei, cheltuieli 860 miliarde lei. Deficitul, 150 de miliarde de lei.
Deficitul pe 2026 e de 150 de miliarde de lei. Înseamnă cât tot PNRR pe 5 ani, sau 2.500 km de autostradă de la zero, sau 45 de spitale regionale. Sunt bani pe care îi cheltuim fără să îi avem. Dintre ei, 60 de miliarde de lei sunt doar dobânzile la datoriile deja acumulate.
Am ajuns la agențiile de rating. Suntem la limita dintre îți recomandăm sau nu România pentru a investi. În caz de retrogradare, fondurile de pensii s-ar putea retrage din România, iar asta ar însemna ca noi să ne împrumutăm mai scump de la alții. Ar putea să nu fie destui, astfel că, în această situație, ar putea veni FMI, care de obicei vine cu ajustări drastice.
Cât durează să ieși din asta? Media, după retrogradare, după pierderea încrederii pieței financiare, este de 6-7 ani. România a pierdut-o în 2008 și a recâștigat-o în 2014.”
ACTUALIZARE 19:12 Nicușor Dan a menționat că „e important că am avut rectificare și am păstrat anvelopa bugetară”. „România și-a respectat angajamentele financiare. Am avut o săptămână de obligațiuni care s-a desfășurat foarte bine. Am dovedit că România are încrederea pieței financiare. Oamenii știu ce așteptări au de la clasa politică, iar politicienii știu ce așteptări au de la ei”.
ACTUALIZARE 19:10 Președintele Nicușor Dan și-a început declarația, spunând:
„Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice. A fost o perioadă dificilă pentru români, un an cu nivelul de trai care a scăzut, apoi a continuat să scadă și o incertitudine pe care dezbaterile inutile, multe ale partidelor a generat-o.
Voi răspunde în esență la patru întrebări. Prima: Care e situația financiară și de ce e crucială evaluarea agențiilor de rating
A doua: De ce și deși am toată simpatia pentru simpatizanții AUR aducerea AUR la guvernare ar fi însemnat o prăbușire economică și afectare a securității statului
A treia: de ce alegerile anticipate ar fi dus la o prăbușire economică rapidă
A patra: de ce e o iluzie că PNL și USR, cu scorul din Parlament, dacă ar fi avut sprijinul președintelui, ar fi putut guverna fără PSD.”
Știrea inițială:
Preşedintele a scris într-o postare pe Facebook despre conferinţa de presă şi temele pe care le va prezenta.
„Despre provocările ultimelor luni şi priorităţile pentru perioada următoare voi vorbi deschis în cadrul unei conferinţe de presă, care va avea loc marţi, 10 noiembrie, de la ora 19:00 la Palatul Cotroceni. Vă invit să urmăriţi”, se precizează în postarea şefului statului.
Ultima conferinţă de presă a preşedintelui Nicuşor Dan a avut loc în luna aprilie, atunci când a anunţat că a semnat decretele pentru numirea şefilor din Justiţie.
Editor : A.C.

