Negociatorul Iranului, după alegerile din SUA: „Fie din conştiinţă, fie din cauza costului vieţii, americanii au spus nu războiului”

0
3
negociatorul-iranului,-dupa-alegerile-din-sua:-„fie-din-constiinta,-fie-din-cauza-costului-vietii,-americanii-au-spus-nu-razboiului”
Negociatorul Iranului, după alegerile din SUA: „Fie din conştiinţă, fie din cauza costului vieţii, americanii au spus nu războiului”

Negociatorul-şef iranian în cadrul discuţiilor cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat miercuri că americanii au spus „NU RĂZBOIULUI” la alegerile de la jumătatea mandatului prezidenţial din SUA, după înfrângerea zdrobitoare a Partidului Republican al lui Donald Trump în faţa democraţilor. 

„Fie din conştiinţă, fie din cauza costului vieţii, americanii au spus NU RĂZBOIULUI, iar noi susţinem acest mesaj”, a scris Ghalibaf într-o postare pe contul său de X.

„Dacă guvernul SUA trădează voinţa poporului pentru a servi intereselor unor finanţatori şi șantajiști internaţionali, va afla că „NU”-ul nostru vine însoţit de un coşmar” – şi-a încheiat, misterios, mesajul negociatorul iranian.

Marţi, democraţii au preluat controlul atât asupra Senatului, cât şi asupra Camerei Reprezentanţilor, obţinând victorii zdrobitoare în bastioanele republicane pentru prima dată de generaţii întregi, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au dat o palmă usturătoare preşedintelui Donald Trump.

Alegătorii din bastioanele conservatoare, care îl propulsaseră pe preşedinte către al doilea mandat în urmă cu doar doi ani, s-au orientat dramatic către democraţi, alimentaţi de o profundă frustrare faţă de războiul nepopular cu Iranul, de îngrijorarea legată de costul ridicat al vieţii şi de furia faţă de modul în care Trump a condus ţara.

Democraţii şi-au concentrat campania pe corupţie şi accesibilitatea preţurilor, acuzând politica tarifară a lui Trump şi războiul cu Iranul că au determinat creşterea costurilor, subliniind în acelaşi timp miliardele de dolari pe care familia Trump le-a câştigat de când acesta s-a întors la Casa Albă.

Citește și:

Cum ar putea influența Congresul democrat războaiele din Iran și Ucraina și cât de departe poate merge pentru a-l opri pe Trump

Alegătorii din SUA au dat verdictul asupra agendei lui Trump: un tsunami albastru provoacă o înfrângere zdrobitoare pentru republicani

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.