„Momentul adevărului” al PSD, ținta glumelor pe internet. Campania pentru referendumul intern, ironizată în online

0
4
„momentul-adevarului”-al-psd,-tinta-glumelor-pe-internet.-campania-pentru-referendumul-intern,-ironizata-in-online
„Momentul adevărului” al PSD, ținta glumelor pe internet. Campania pentru referendumul intern, ironizată în online

Campania de promovare a referendumului intern al PSD, intitulat „Momentul adevărului”, care va avea loc pe 20 aprilie și care poate duce la ieșirea de la guvernare, a stârnit un val de glume pe internet.

De unde a plecat? Mai mulți lideri, inclusiv miniștri, au avut pe rețelele sociale postări asemănătoare de afișa par poze ale social-democraților însoțite de textul „ajunge până aici”.

Mișcarea a generat un val de glume în mediul online.

Conducerea PSD a stabilit deja strategia pentru schimbarea guvernării, urmând ca aceasta să fie pusă în aplicare luni, 20 aprilie. Social-democrații intenționează să îl determine pe premier să demisioneze prin retragerea sprijinului politic.

În cazul în care Ilie Bolojan nu își va anunța plecarea până la următoarea ședință de Guvern, programată pentru joi, 23 aprilie, miniștrii PSD ar putea demisiona în bloc.

Pe 20 aprilie, aproximativ 5.000 de membri PSD – parlamentari, lideri ai filialelor din țară și aleși locali – vor participa la un referendum intern pentru a decide dacă partidul rămâne sau nu la guvernare.

Social-democraților le va fi adresată o singură întrebare, care, potrivit surselor Digi24.ro, va viza cel mai probabil retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Una dintre variantele analizate este: „Sunteți de acord ca PSD să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan?”.

De cealaltă parte, Ilie Bolojan a spus că nu are în vedere să demisioneze din funcția de premier și că își propune să își exercite atribuțiile cu responsabilitate atât timp cât deține această funcție. El a subliniat că, într-un context dificil, cei care provoacă situații de criză trebuie să își asume consecințele.

Întrebat unde se vede la data de 1 iunie, Bolojan a răspuns că, în mod cert, nu va ocupa funcția de președinte al Senatului. Referitor la posibilitatea unui guvern minoritar, premierul a precizat că, deși nu este o variantă ideală, România a mai funcționat în această formulă.

De asemenea, Ilie Bolojan a comentat și asupra unei eventuale candidaturi la alegerile prezidențiale din 2030.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.