

Mazda România a comercializat 913 autovehicule în primele patru luni din 2026, în creștere cu 12% comparativ cu aceeași perioadă din 2025. În același interval, marca și-a consolidat poziția pe piața locală, ajungând la o cotă de piață de 1,9%.
Evoluția pozitivă a fost susținută în special de noua Mazda CX-5, cu 163 de unități comercializate din Martie 2026, modelul fiind unul dintre principalele motoare de creștere ale mărcii. Cea mai recentă generație CX-5 duce mai departe reputația modelului în gama Mazda prin designul distinctiv Kodo: Soul of Motion, habitaclul regândit, orientat către șofer, cu ergonomie îmbunătățită și tehnologii infotainment Mazda de ultimă generație.
Totodată, noua Mazda6e a ajuns la 54 de unități vândute, indicând un interes semnificativ din partea clienților aflați în căutarea unor modele electrice. Modelele compacte Mazda3 și SUV-ul Mazda CX-30 susțin în continuare vânzările Mazda, cu o pondere de 61% și nu mai puțin de 556 de unități comercializate de la începutul anului. Rezultatele au fost consolidate și de evoluția din luna aprilie, când Mazda a comercializat 265 de unități, marcând o creștere spectaculoasă de 373% comparativ cu aceeași lună a anului anterior. Noul CX-5 a ocupat primul loc în preferințele clienților în această lună, cu 107 unități livrate, urmat de CX-30, cu 54 de livrări, și de Mazda6e, cu 39 de vehicule comercializate.
„Rezultatele din primele patru luni ale anului confirmă evoluția pozitivă a Mazda pe piața din România și relevanța unei game adaptate nevoilor actuale ale clienților. Noua Mazda CX-5 are deja o contribuție importantă la dinamica vânzărilor din 2026, iar Mazda6e, noul model complet electric al mărcii, marchează un pas important în extinderea ofertei noastre de modele electrificate la nivel local”, a declarat Cristian Rigu.

