
Un cetățean francez și unul belgian, care controlau o societate comercială din București, sunt acuzați că au importat ilegal autoturisme de lux în valoare de peste 1,2 milioane de euro, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor infracțiuni. Cei doi au fost plasați sub control judiciar, iar mașinile au fost ridicate de polițiști și puse sub sechestru asigurător.
La data de 1 aprilie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară și trei mandate de aducere, în municipiul București și în județul Ilfov, potrivit comunicatului de presă al Poliției Române.
Descinderile au avut loc atât la domiciliile persoanelor cercetate, cât și la sediul social al firmei implicate.
Ancheta vizează infracțiuni de folosire, la autoritatea vamală, a unor documente vamale de transport sau comerciale falsificate, precum și spălarea banilor prin ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, proveniențe sau proprietăți a bunurilor, în condițiile în care suspecții ar fi știut că acestea provin din activități infracționale.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna ianuarie 2026, societatea din București ar fi efectuat 15 importuri subevaluate de autoturisme de lux din Andorra. Pentru introducerea mașinilor în țară ar fi fost prezentate autorităților vamale documente falsificate sau inexacte — facturi de import, documente de transport, declarații vamale și contracte — cu scopul de a ascunde proveniența ilicită a autovehiculelor și de a diminua obligațiile fiscale.
Din cercetări a reieșit că valoarea totală a autoturismelor importate în aceste condiții depășește 1.200.000 de euro.
Editor : Ana Petrescu

