Ankara nu a fost aleasă întâmplător pentru această ediție a Summitului NATO. Puține capitale aliate se află la intersecția atâtor teatre strategice: Marea Neagră, Orientul Mijlociu, Marea Mediterană și Caucazul. Este al cincilea an al războiului Rusiei în Ucraina, iar SUA vrea să se implice mai puțin în securitatea Europei. Ce rol capătă Turcia în aceste condiții? A explicat profesorul Hüseyin Bağcı, în emisiunea „Pașaport diplomatic”.
Cristina Cileacu: Hüseyin Bağcı, co-fondator al Ankara Global Advisory Group și, de asemenea, profesor la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu, bine ați venit la „Pașaport diplomatic”.
Hüseyin Bağcı: Mulțumesc foarte mult.
Turcia: politică exernă cu multe fațete
Cristina Cileacu: Domnule profesor, am dori să avem o perspectivă nouă asupra politicii externe turcești, pentru că vedem că Turcia este implicată în relația cu Rusia, este un aliat NATO, unul valoros, vinde drone Ucrainei, mediază între Rusia și Ucraina, mediază în Orientul Mijlociu. Cum gestionează Turcia toate acestea în prezent?
Hüseyin Bağcı: În primul rând, Turcia se confruntă acum cu mai multe crize în jurul teritoriului său și încearcă să aducă la aceeași masă părțile aflate în conflict: Ucraina și Rusia, la Istanbul; Azerbaidjan și Armenia, cu mare succes până acum; sau Etiopia și Somalia. Iar acum, împreună cu alte țări, precum Pakistan, Arabia Saudită și Qatar, încearcă să îi aducă la aceeași masă pe americani și pe iranieni. Deci Turcia duce în acest moment o politică de echilibru al puterii, încercând să își creeze imaginea unei țări furnizoare de securitate. Și cred că acesta este un avantaj nou al Turciei, oferit de condițiile actuale ale politicii internaționale. Turcia se implică din ce în ce mai mult în politica internațională, iar summitul NATO va fi, dacă doriți, punctul culminant al acestei poziții.
Ankara își urmează mereu interesul
Cristina Cileacu: Vom discuta despre summitul NATO, dar vreau să înțeleg dacă Ankara, în situația actuală, așa cum ați explicat-o, poate vreodată să treacă de partea cuiva.
Hüseyin Bağcı: Bună întrebare. În acest moment, Turcia nu are nevoie să aleagă o tabără, dar Turcia face parte din NATO și negociază cu Uniunea Europeană. Asta înseamnă că Turcia nu recunoaște oficial anexarea Crimeei și nu acceptă nici intervenția Rusiei în Ucraina. Deci politica de securitate a Turciei este alături de Occident și, probabil, nu se va schimba nici acum, când vorbim despre noua arhitectură europeană de securitate. Turcia face parte din arhitectura europeană de securitate. Și încă un punct în avantajul Turciei: Turcia nu face parte din Uniunea Europeană și, din această cauză, nu aplică sancțiunile economice împotriva Rusiei. Acesta este, de asemenea, un avantaj geopolitic și geoeconomic în acest moment.
Noua eră NATO
Cristina Cileacu: Am menționat că vorbim despre summitul NATO de la Ankara. Este un concept nou, „NATO 3.0”, care înseamnă că Europa va fi mai responsabilă de propria securitate, iar americanii își vor reduce treptat prezența în Europa. Să privim acest summit, summitul NATO de la Ankara, ca „3.0” sau ca pe un summit care înseamnă mai multă Europă și mai puțină Americă?
Hüseyin Bağcı: Unii oameni cred că NATO nu mai poate juca un rol important. Eu nu cred asta. Cred că NATO va renaște, va căpăta un nou avânt. Și, desigur, țările europene trebuie să își mărească cheltuielile de apărare de la 2% la 5% în următorii ani, este vorba deja de peste un trilion de dolari pentru următorii doi ani. Europenii se concentrează în mare parte pe securitatea lor convențională, aș spune, împotriva Rusiei. Iar țările baltice și cele nordice se tem, desigur, mult mai mult decât țările aflate departe, precum Spania, Portugalia sau Italia. Dar probabil cel mai mare succes al lui Donald Trump este acela de a-i fi forțat pe europeni să cheltuiască mai mult pentru propria apărare, reducând astfel cheltuielile americane.
Trump vrea o Alianță echilibrată
Cristina Cileacu: A exercitat presiune asupra aliaților, nu doar asupra europenilor. Turcia este, de asemenea, un aliat.
Hüseyin Bağcı: Da, este adevărat, iar Turcia își crește și ea cheltuielile și urmează să le crească și mai mult. Turcia este sub presiune, desigur, fără îndoială, dar poate ar trebui să facem diferența între relația cu NATO ca organizație și relațiile propriu-zise turco-americane, sunt planuri diferite, aș spune. Turcia este una dintre țările care se remarcă printre aliații europeni ai NATO datorită poziției sale: Turcia produce și vinde mai multe arme decât cumpără. Aceasta este o schimbare, aș spune. Cred că și țările europene, membre ale Uniunii Europene, își schimbă încet atitudinea față de Turcia. Nu este vorba neapărat de faptul că Turcia ar trebui să devină membră a Uniunii Europene în viitorul previzibil, dar securitatea europeană le privește pe toate. La fel ca Norvegia sau Marea Britanie, Turcia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din securitatea europeană. Din acest punct de vedere, poziția geostrategică a Turciei se consolidează. Iar faptul că Turcia este vecină cu Rusia și are relații bune cu Rusia o face, cu siguranță, câștigătoare, dacă doriți. Turcia nu vinde arme Rusiei, ci vinde drone Ucrainei, acest lucru este adevărat; dar, dacă rușii ar dori să obțină arme din Turcia, Turcia le-ar vinde și lor. Acesta este comerțul internațional. Lăsând deoparte evoluțiile interne și economice ale Turciei, îmi păstrez dreptul de a le critica, din punct de vedere al politicii externe, Turcia se afirmă ca o putere de mijloc în creștere; i se spune „putere mijlocie modificată”. Ea încearcă să creeze o atmosferă și, de asemenea, să modeleze mentalități, mai ales în Caucaz, în Asia Centrală și în Orientul Mijlociu. Turcia este activă, acest lucru este adevărat. Iar europenii, aș spune, în general, țările Uniunii Europene, aflate acum în mult mai multe dificultăți, se confruntă cu un război ruso-ucrainean care nu se va termina curând. Dacă Putin va accepta, Turcia ar putea deveni din nou, ca la început, platforma, locul negocierilor. Probabil că așa va fi.
Armele turcești, monedă diplomatică
Cristina Cileacu: Să sperăm. Ați menționat faptul că Turcia este acum mai puternică atunci când vine vorba de producția de armament. Întrebarea este: credeți că industria de apărare, fiind atât de puternică și din ce în ce mai puternică, va deveni un instrument al diplomației?
Hüseyin Bağcı: Bună întrebare. Trăim acum într-o eră în care preocupările legate de militarizare și securitate sunt mai mari decât oricând. Așadar, țări precum Germania sau Franța investesc toate mai mult în industria de apărare. Pentru Turcia, industria de apărare este un sector nou. Nu era atât de puternic acum 10 sau 20 de ani. Dar acum evoluțiile tehnologice au făcut ca Turcia să se afirme, iar Turcia furnizează, cu siguranță, multe drone, muniție și multe alte tipuri de armament țărilor baltice și țărilor din Europa Centrală și de Est. Niciuna dintre aceste țări din centrul și estul Europei nu poate concura cu industria de apărare turcă în acest sens. Vedem acum parteneriatul strategic britanico-turc; Germania se implică mai mult cu Turcia în chestiuni de apărare; Franța propune acum mai multă cooperare cu Turcia. Deci, dintr-odată, Turcia este ca o fată drăguță care primește o mulțime de cereri de la bărbații care vor să fie cu ea.
Turcia are “cheile” Mării Negre
Cristina Cileacu: Ce comparație! Vreau să vă întreb, pentru că Turcia este foarte importantă în Marea Neagră, iar războiul pe care Rusia l-a început împotriva Ucrainei este încă în desfășurare. Turcia este responsabilă de aplicarea Convenției de la Montreux. Întrebarea este: când se va termina acest război, iar strâmtorile vor fi redeschise pentru ca navele de război rusești să se întoarcă în Marea Neagră, cum credeți că se va schimba echilibrul de putere în Marea Neagră? Pentru că vedem acum că ucrainenii, fără o flotă militară, reușesc să distrugă navele de război ale rușilor în Marea Neagră.
Hüseyin Bağcı: În primul rând, Marea Neagră este o mare comună pentru noi toți. Mâncăm același pește din Marea Neagră, românii, ucrainenii, rușii, turcii și, bineînțeles, georgienii. Dar adevărul este că, pentru prima dată din 1774, aș spune, Marea Neagră nu mai este un lac rusesc. Turcia deține controlul strâmtorilor prin Convenția de la Montreux, din 1936. Turcia are cheile: deschide ușa și închide ușa. Acesta este, probabil, marele succes al politicii externe din perioada lui Atatürk, faptul că Bosforul și Dardanelele sunt controlate de Turcia.
România – Turcia, zero probleme
Cristina Cileacu: Faptul că Turcia controlează intrarea în Marea Neagră, în cele din urmă, este geografia. Unde se află România în această relație cu Turcia, în prezent, la Marea Neagră, pentru că avem o relație bună, dar credeți că această relație ar putea fi mai bună? Și, cum?
Hüseyin Bağcı: Cred că România este una dintre puținele țări cu care avem zero probleme, zero probleme, și avem în continuare relații de vecinătate foarte bune, mai ales de când România a devenit, desigur, membră NATO.
Cristina Cileacu: Am avut destule probleme în istorie, așa că înclin să cred că este suficient pentru moment.
NATO se bazează pe Ankara
Hüseyin Bağcı: Ah, istoria este istorie. Care țară nu a avut probleme? Dar întrebarea este: în acest moment, în structura dată, avem mai multe oportunități de cooperare decât oricând, deoarece împărtășim valori comune în cadrul NATO. De asemenea, în calitate de partener de negociere al Uniunii Europene, Turcia face încă parte din cadrul european de securitate. Deci nu putem considera că Turcia a ieșit din arhitectura europeană de securitate, nu este cazul. Acesta este și motivul pentru care am spus mereu că Turcia nu va părăsi niciodată NATO, atâta timp cât NATO nu se dizolvă. Cât despre Uniunea Europeană, aderarea Turciei probabil nu este realistă în acest moment. Dar avem aceste drepturi, aș spune, dobândite, și nimeni nu este interesat să renunțe la ele, inclusiv actualul guvern.
„Secolul Turciei”, după Erdogan
Cristina Cileacu: „Secolul Turciei” este o doctrină pe care președintele Erdoğan a dezvoltat-o și a impus-o în politica externă. Ați făcut diferența între planul intern, unde ați spus că vă păstrați dreptul de a critica, și politica externă a țării dumneavoastră. Credeți că această doctrină va dăinui după ce Erdoğan nu va mai fi, la un moment dat, președinte?
Hüseyin Bağcı: „Secolul Turciei” nu este o idee nouă. Erdoğan a preluat-o de la Turgut Özal. În 1990, Turgut Özal a spus că secolul XXI va fi secolul turcilor, adică al Asiei Centrale. Aceasta este o interpretare modificată a acelei retorici, pe care Recep Tayyip Erdoğan a preluat-o ca președinte. Vom vedea. Adică, Organizația Statelor Turcice este importantă. Turcia duce o politică externă de 360 de grade, dacă doriți. Desigur, nu este lipsită de provocări, dar, în prezent, Turcia este mai degrabă un contribuitor la soluții decât un factor de probleme.
Alianța de la Marea Neagră vs Rusia
Cristina Cileacu: Revenind la Marea Neagră și la cooperarea actuală dintre România, Turcia și Bulgaria privind deminarea Mării Negre, în această vecinătate a NATO, pentru că, în cele din urmă, este vorba de NATO și Rusia. Credeți că, pe termen lung, mica noastră alianță de aici, de la Marea Neagră, va reuși să învingă, să zicem, Rusia? Să o determine să fie mai puțin agresivă în această privință?
Hüseyin Bağcı: Anul trecut am fost vorbitor la conferința GLOBSEC de la Praga, pe tema Mării Negre, așa că pot vorbi despre acest subiect. Un punct este clar: Rusia este vecinul nostru. Rusia face parte din această geografie. Și, în acest moment, asistăm la o evoluție foarte interesantă: în Europa am avut, înainte, „chestiunea germană”; acum, ea a fost înlocuită de „chestiunea rusă”. Nu cred că Rusia ar interveni militar în țările europene, în cele baltice, în cele nordice sau chiar în Polonia. Rușii și-au învățat lecția în Ucraina. Rezistența națiunii ucrainene este foarte apreciată, iar rușii au făcut calcule greșite. Chiar și Putin a greșit. Eu nu mă așteptam să atace Ucraina, m-am înșelat. Dar istoria va dovedi că el este cel care greșește: a ataca Ucraina a fost o decizie greșită. Nu cred că Rusia ar ataca vreo țară NATO în viitorul previzibil. Nu are capacitățile economice, politice sau militare necesare, cu excepția armelor nucleare. Dar armele nucleare nu pot fi folosite în Europa.
Războiul hibrid, atacurile zilnice
Cristina Cileacu: Dar Rusia atacă în fiecare zi și țările NATO, pentru că folosește războiul hibrid. Cum putem răspunde la acest lucru? Pentru că, deocamdată, toate țările NATO, inclusiv Turcia, sunt atacate prin acest tip de război, război psihologic, război hibrid, propagandă, iar rușii sunt foarte buni la asta, sunt peste tot.
Hüseyin Bağcı: Cu siguranță, în ceea ce privește propaganda, rușii sunt cu adevărat buni. De-a lungul istoriei lor au avut mare succes în acest domeniu. Prin urmare, cred că acest război hibrid este important; aveți dreptate. Dar Turcia este foarte atentă în acest sens, din nou, în relația cu Rusia. Turcia încearcă să echilibreze Rusia, ca țară vecină, având cu ea relații economice și politice. Dar am unele îndoieli că Rusia va ataca, în viitorul apropiat, vreo altă țară vecină după Ucraina. După Al Doilea Război Mondial, când Stalin, Churchill și Roosevelt negociau la Conferința de la Ialta, Winston Churchill a pus o întrebare. El a spus: „Ce mai vreți? Ați ajuns în Germania și ați ocupat mai mult de un milion de kilometri pătrați.” Iar Stalin a răspuns: „Alexandru I a ajuns până la Paris.” Deci nu se știe niciodată, dar eu nu cred în dorința lui Putin de a ataca Europa.
Cristina Cileacu: Nici în capacitățile lui.
Rusia, epuizată și tot mai agresivă
Hüseyin Bağcı: Din punct de vedere nuclear, Rusia este numărul unu, dar, când te uiți la cât de puternică este rezistența ucrainenilor, vezi că rușii au dificultăți în a găsi oameni pentru armată, care să meargă să lupte. Nu mă aștept la un atac, ceea ce nu înseamnă că țările europene nu ar trebui să-și dezvolte capacitățile militare, pentru a se putea apăra dacă apare o asemenea eventualitate. Suntem oameni de știință: gândim întotdeauna în scenarii, știu.
Cristina Cileacu: Deci trebuie să fim pregătiți pentru asta. Da, pentru cel mai rău caz, desigur.
Bani pentru propria securitate
Hüseyin Bağcı: Dar, din punct de vedere tehnic, în acest moment, rușii sunt foarte ocupați cu propriile probleme. Și poate acesta este celălalt aspect: Europa se trezește acum. Europa dă mai mulți bani, Europa se preocupă mai mult de securitatea europeană. Aceasta este, poate, contribuția lui Donald Trump: europenii au fost state ale bunăstării tocmai pentru că au plătit mai puțini bani pentru apărarea lor, în timp ce americanii plăteau mult. Acum, de data aceasta, buzunarele țărilor europene vor fi mai goale, deoarece trebuie să își asigure propria securitate. Știți, în istorie este întotdeauna așa: sunt decenii în care nu se întâmplă nimic și sunt evenimente care schimbă decenii întregi.
România, posibilă punte diplomatică
Cristina Cileacu: Ați spus că, în cazul României, sunt zero probleme; cu alte țări aveți diverse probleme, nu neapărat uriașe. Cum și-ar putea folosi România rolul de prieten al Turciei, de bun partener, pentru a vă ajuta țara să își rezolve relațiile cu alte state?
Hüseyin Bağcı: Desigur, întotdeauna este mai bine să ai un prieten în plus decât un inamic, aceasta este natura lucrurilor. Știți, problemele diplomatice există întotdeauna, aceasta este, în cele din urmă, diplomația, iar diplomația otomană este bine cunoscută. Adică, o problemă diplomatică poate fi rezolvată prin diplomație; nu mă aștept la nicio confruntare militară. Poate pentru telespectatorii dumneavoastră ar fi interesant: aveam 24 de ani, eram student în Germania, iar la o dezbatere participau Helmut Schmidt, fostul cancelar german, și Lordul Carrington, secretarul general al NATO. Am pus întrebarea: se vor lupta Grecia și Turcia pe cale militară? Helmut Schmidt, fumându-și pipa, s-a uitat la Lordul Carrington și a spus: „Răspunde tu.” Iar Lordul Carrington mi-a oferit atunci cea mai importantă lecție, de atunci sunt realist. Mi-a spus: „Tinere, nu-ți face griji: este o ceartă de familie, ne ocupăm noi de ea.”