Luca Niculescu, întrebat despre o posibilă remaniere: „Evaluarea Guvernului, a miniştrilor şi a mea este permanentă”

0
1
luca-niculescu,-intrebat-despre-o-posibila-remaniere:-„evaluarea-guvernului,-a-ministrilor-si-a-mea-este-permanenta”
Luca Niculescu, întrebat despre o posibilă remaniere: „Evaluarea Guvernului, a miniştrilor şi a mea este permanentă”

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marţi că evaluarea Guvernului, a miniştrilor şi a sa este permanentă, subliniind că în fiecare şedinţă de executiv au loc discuţii privitor la activitatea curentă şi la ce poate fi îmbunătăţit.

Luca Niculescu a răspuns la întrebarea dacă intenţionează să facă o evaluare care să ducă la remanierea unor miniştri până la Crăciun, având în vedere afirmaţiile din partea unor reprezentanţi ai PSD potrivit cărora vor fi miniştri remaniaţi până la acea dată.

„Cred că evaluarea Guvernului, a miniştrilor, a mea este permanentă şi primii care o fac sunteţi dumneavoastră. Deci eu am impresia că zi de zi sau oră de oră suntem evaluaţi. Şi în fiecare şedinţă de guvern discutăm despre ce facem şi despre ce am putea face mai bine. Guvernul acesta tocmai împlineşte astăzi trei săptămâni, prefer să mă gândesc la ce avem de construit”, a afirmat Luca Niculescu.

Claudiu Manda, secretar general al PSD, le-a transmis miniștrilor social-dsemocrați că, dacă nu vor atinge țintele propuse, unii dintre aceștia ar putea fi remaniați până la Crăciun.

„Am stabilit nişte termene clare pentru miniştrii noştri. Unele au expirat săptămâna trecută, altele expiră astăzi. Mă aştept ca toţi colegii să trateze cu seriozitate deciziile luate în partid şi să înţeleagă că nu fiecare îşi face propria politică în minister”, a fost mesajul transmis de secretarul general al PSD, Claudiu Manda, către miniştrii social-democrați, în şedinţa conducerii PSD, potrivit surselor Digi24 și News.ro.

„Le transmit că avem aşteptări de la ei şi că răbdarea nu este nelimitată. Eu și Sorin avem un mesaj – dacă lucrurile continuă în această direcţie, s-ar putea ca pe unii să nu-i mai prindă Crăciunul în funcţie”, a mai spus Manda.

PSD își propune să facă două reforme pe care le-a mai încercat și în alte guverne: reforma administrativă și cea a instituțiilor de stat.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.