Lecția lui Mansfield: trupele americane rămân acolo unde aliații le dau motive să rămână

0
2
lectia-lui-mansfield:-trupele-americane-raman-acolo-unde-aliatii-le-dau-motive-sa-ramana
Lecția lui Mansfield: trupele americane rămân acolo unde aliații le dau motive să rămână

Pe 19 mai 1971, Senatul Statelor Unite a respins, cu 61 de voturi la 36, amendamentul senatorului Mike Mansfield. Liderul majorității democrate cerea ca trupele americane din Europa să fie înjumătățite, la 150.000 de oameni, și avea în spate o țară obosită de Vietnam. Richard Nixon a refuzat orice compromis. Cu cinci zile înainte, la Tbilisi, Leonid Brejnev îi ironizase pe occidentalii care judecă un vin după culoare, fără să-l guste, și se arătase gata să negocieze reducerea forțelor din Europa. Casa Albă a transformat discursul în argument: nu retragi gratuit soldați pe care adversarul e dispus să-i plătească la masa negocierilor. Argumentul avea însă și o a doua jumătate, mai puțin citată. În decembrie 1970, zece aliați europeni adoptaseră un program special de apărare de un miliard de dolari, iar Washingtonul anunțase, în aceeași săptămână, că își păstrează forțele în Europa. Mansfield a pierdut pentru că Moscova a vorbit prea devreme și pentru că europenii veniseră cu bani pe masă.

Cincizeci și cinci de ani mai târziu, aceeași întrebare stă pe biroul secretarului american al apărării. Revizuirea prezenței militare în Europa, anunțată de Pete Hegseth pe 18 iunie și condusă de Elbridge Colby, a pregătit până pe 6 noiembrie variante care merg, potrivit presei americane, până la retragerea a 25.000 sau chiar 40.000 de militari. Revizuirea se încheie în decembrie. Criteriile ei au fost publicate: accesul, bazele și dreptul de survol oferite americanilor, un drum credibil spre ținta de cheltuieli asumată în NATO și acoperirea golurilor din forțele de reacție ale Alianței. Hegseth a spus-o fără menajamente: unele țări vor pica evaluarea, altele o vor trece „cu brio”. Revizuirea Pentagonului este o foaie de evaluare a aliaților. Pentru România, nota se scrie în decembrie, în bugetul pe 2027, mai mult decât în orice comunicat.

Am primit deja un avertisment. În octombrie 2025, Statele Unite au decis să nu mai înlocuiască brigada din Divizia 101 aeropurtată, care se rotea în România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria. De la Mihail Kogălniceanu au plecat atunci în jur de 700 de militari americani. Președinții comisiilor pentru apărare din Congres, republicanii Roger Wicker și Mike Rogers, au protestat public: decizia nu fusese coordonată cu ei și transmitea Rusiei „un semnal greșit” chiar în timpul negocierilor despre Ucraina. Protestul a contat, iar Congresul a votat apoi un prag de 76.000 de militari pentru Europa. Pragul acoperă însă continentul întreg, iar o retragere se poate face respectându-l, cu flancul estic golit și cu bazele din vest neatinse.

La capitolul baze și acces, România are argumente pe care puțini aliați le au. Deveselu și Câmpia Turzii au rămas neatinse de reducerea din 2025. La Kogălniceanu se construiește, cu aproximativ 2,5 miliarde de euro, pe circa 2.800 de hectare, cea mai mare bază aliată din această parte a Europei, iar statul român a anunțat că proiectul merge mai departe indiferent de contribuția americană. Marea Neagră, unde dronele rusești lovesc nave comerciale lângă coasta noastră, este un teatru în care americanii au nevoie de un aliat riveran, cu porturi, aeroporturi și spațiu aerian deschis.

La capitolul cheltuieli, foaia noastră arată mai prost. În 2025, România și-a asumat 2,3% din PIB pentru apărare și a cheltuit efectiv 2,17%. Pentru 2026, estimarea NATO din iulie este de aproximativ 2,43%. Ținta asumată la Haga e de 5% până în 2035, din care 3,5% pentru apărarea propriu-zisă. Un evaluator american care vede o țară cu deficit mare, cu promisiuni de pensii și salarii fără acoperire și cu o linie de apărare ținută constant sub angajament va trage o concluzie simplă. Credibilitatea unui aliat se măsoară în execuția bugetară, iar execuția noastră a rămas mereu sub promisiune. Iar voturile extremistilor pentru blocarea accesului american la bazele militare de pe teritoriul nostru adaugă o notă de subsol care, de exemplu, nu e valabilă în cazul Poloniei: acolo toată clasa politică vorbește pe același ton: fără Putin, fără ruși, niciun gest de ezitare.

De aceea, bugetul pe 2027, pe care Guvernul Luca Niculescu îl va aduce în Parlament în decembrie, are o miză care depășește politica internă. România ar trebui să trimită la Washington, înainte de încheierea revizuirii, un pachet cu cifre, după modelul celui din 1970: o lege a programării multianuale a cheltuielilor de apărare până în 2035, cu un prag anual care nu poate fi tăiat prin rectificare, calendarul de execuție de la Kogălniceanu și o ofertă de sprijin pentru trupele aliate găzduite. O astfel de lege leagă mâinile oricărui guvern, inclusiv ale celui care va veni după noi, și exact asta caută un evaluator la Pentagon.

Contextul face pachetul urgent. Pe 10 și 11 noiembrie, delegațiile americană, rusă și ucraineană se întâlnesc la Abu Dhabi. Ca în 1971, Moscova va citi fiecare mișcare a trupelor americane din Europa ca pe o concesie primită fără negociere. Wicker și Rogers au spus-o acum un an despre o singură brigadă. O retragere de pe flancul estic, în plin proces de pace, i-ar oferi Kremlinului gratuit ce n-a reușit să obțină pe front.

Discuția despre împărțirea poverii e privită adesea, la București, ca o umilință venită de la Washington. Eu o văd ca pe o regulă veche a alianțelor dintre democrații: garanția se ține când ambele părți au un motiv să o țină, iar motivul trebuie reînnoit periodic, în fața alegătorilor și a parlamentelor. În anii ’90, România a cerut securitate. După 2026, trebuie să o și producă. Generația care va avea 20 de ani în 2035, la Pașcani, la Ștei sau la Tulcea, va trăi în țara pe care o decid acum câteva cifre dintr-o anexă de buget.

În 1971, europenii au pus pe masă un miliard de dolari, Brejnev a oferit o negociere, iar trupele americane au rămas. În 2026, Moscova negociază din nou. Ce pune România pe masă se va vedea în decembrie, în bugetul pe 2027.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.