Scott Larsen avea 4 ani când tatăl său, pompierul din New York după care a fost botezat, a murit când cele dou turnuri ale World Trade Center s-au prăbușit la New York după ce au fost lovite de avioane, la 11 septembrie 2001. Tatăl său, care avea atunci 35 de ani, fusese detașat temporar în Lower Manhattan de la secția sa obișnuită de pompieri din Woodside, în cartierul Queens, când două avioane deturnate de militanții islamiști ai Al-Qaeda s-au lovit de Turnurile Gemene. El a fost unul dintre cei 343 de membri ai Departamentului de Pompieri al orașului New York care au murit în atacul de acum 25 de ani, scrie Reuters.
Cele două avioane, precum și un al treilea care s-a prăbușit în Pentagon și un al patrulea doborât în Pennsylvania, au ucis aproximativ 3.000 de persoane într-un atac fără precedent care a lăsat în urmă zeci de mii de soți, părinți și copii îndurerați și a șocat întreaga lume.
Evenimentele din 11 septembrie, petrecute la începutul primului mandat al președintelui George W. Bush, au remodelat profund politica de securitate națională a SUA și au dus la războaie care au durat zeci de ani, în care au murit peste 900.000 de persoane, în principal în Irak și Afganistan.
De asemenea, au schimbat cursul vieților individuale, inspirându-i pe unii copii ai victimelor să calce pe urmele părinților lor în serviciile de urgență, îndreptându-i pe alții către cariere militare, medicale sau în serviciul public, și lăsând supraviețuitorii, personalul de intervenție și milioane de americani care încă se confruntă cu moștenirea acelei zile.
Acestea sunt poveștile a trei dintre ei.
„Amintirea lui îmi vine în minte zi de zi”
Larsen a urmat pașii tatălui său. S-a alăturat Departamentului de Pompieri al orașului New York, solicitând și obținând o repartizare la aceeași secție de pompieri din Woodside unde servise tatăl său.
„Era ceva în mine. Pur și simplu mi-am dorit mereu să vin aici”, a spus Larsen, acum în vârstă de 29 de ani, în timpul unui interviu la secția de pompieri.
Nu este singurul – 58 de copii ai pompierilor din FDNY care au murit în 11 septembrie au făcut același lucru, conform datelor colectate de Asociația Internațională a Pompierilor.
La sediul pompierilor, Larsen este înconjurat de amintiri ale tatălui său, al cărui nume este gravat pe o placă comemorativă și pictat pe o mașină de pompieri. Fotografiile lui sunt agățate în bucătărie și în sala de recreere.
„Sincer, îmi vine în minte amintirea lui în fiecare zi”, a spus el. „Nu trece nicio zi în care să vin aici și să nu mă uit la el.
Larsen face parte din a treia generație de pompieri din familia sa. Fratele său mai mic, născut la două zile după 11 septembrie, a promovat examenul de admitere și speră să se alăture FDNY anul viitor.
„Sper că, atunci când voi avea un fiu sau o fiică, indiferent care dintre ei, vor duce mai departe această moștenire”, a spus Larsen.
„A fost o chestiune personală”
Dr. Michael Crane nu a încetat niciodată să-i ajute pe cei implicați în operațiunile de salvare.
Oricât de devastator ar fi fost numărul inițial de victime, acesta nu a reprezentat sfârșitul poveștii. Zeci de mii de polițiști, pompieri, angajați ai serviciilor publice și muncitori în construcții au intervenit la locul dezastrului din centrul New Yorkului.
Cunoscută sub numele de „mormanul”, aceasta se înălța la aproximativ cinci etaje, iar căutarea supraviețuitorilor, și mai târziu a rămășițelor, a continuat luni de zile sub nori de praf care nu se risipeau.
În calitate de director medical al companiei de electricitate din New York, Con Edison, sarcina lui Crane era să-i protejeze pe lucrătorii echipelor de salvare și de curățare, inclusiv să se asigure că fiecare avea o mască de protecție potrivită.
Furnizarea măștilor de protecție echipelor s-a dovedit a fi partea ușoară – odată puse în funcțiune, acestea se înfundau rapid cu praf. Mulți pur și simplu își aruncau măștile deoparte.
În primele zile ale eforturilor de recuperare, un tânăr a venit la biroul lui Crane cu o tuse severă după ce lucrase la grămada de la Ground Zero. Când Crane i-a spus să-și ia câteva zile libere și să se trateze, bărbatul a refuzat.
Un membru al familiei tânărului era îngropat undeva sub dărâmături, și-a amintit Crane într-un interviu la Spitalul Mount Sinai, unde ocupă acum funcția de director medical al Programului de Sănătate al World Trade Center.
„În acel moment mi-am dat seama că nu era vorba doar de o chestiune națională sau de stat, ci era ceva personal”, a spus Crane, în vârstă de 74 de ani. „Era o chestiune personală pentru mulți dintre acești oameni care își pierduseră apropiații acolo.”
Programul de Sănătate al World Trade Center, finanțat de guvern, oferă asistență medicală pentru afecțiunile legate de evenimentele din 11 septembrie unui număr de peste 150.000 de membri ai echipelor de intervenție implicați în eforturile de salvare și recuperare, precum și supraviețuitorilor care locuiau, lucrau sau studiau în zona dezastrului, conform datelor colectate până la 30 iunie de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.
Până la 30 iunie, persoanele înscrise în program primiseră aproximativ 85.000 de certificate pentru afecțiuni medicale legate de World Trade Center. Aproximativ jumătate dintre acestea erau legate de inhalarea sau înghițirea prafului toxic, iar aproximativ 30% erau pentru cancer. Peste 9.000 de membri ai echipelor de intervenție monitorizați de program au murit de la 11 septembrie, deși oficialii spun că este dificil să se determine rolul pe care l-a jucat evenimentul din 11 septembrie în decesele lor.
La un sfert de secol după atacuri, Crane este încă profund impresionat de lucrătorii implicați în operațiunile de recuperare.
„Te îndrăgostești de acești oameni”, a spus el. „Sunt uimitori, extrem de rezistenți, amuzanți, puțin nebuni. Și, chiar și în ciuda a ceea ce au trecut, sunt cu adevărat puternici din punct de vedere psihic și mândri de ceea ce au făcut.”
„Nu mi-am ascultat intuiția”
La fel ca mulți dintre cei afectați de 11 septembrie, Michael Tuohey trăiește cu întrebări fără răspuns.
În calitate de agent de servicii pentru clienți al unei companii aeriene, Tuohey i-a ajutat pe doi dintre teroriști să se înregistreze pentru zborurile lor la Aeroportul Internațional Portland din Maine, punctul de plecare al unei călătorii care s-a încheiat cu prăbușirea zborului 11 al American Airlines în Turnul de Nord al World Trade Center.
Mohammad Atta și Abdul Aziz al Omari au sosit cu doar o jumătate de oră înainte de zborul lor.
Tuohey a scanat biletele pe hârtie ale celor doi bărbați pentru a vedea dacă fuseseră achiziționate recent sau plătite în numerar, ceea ce ar fi trezit suspiciuni chiar și după standardele de dinainte de 11 septembrie. Însă biletele fuseseră cumpărate cu săptămâni în avans, plătite cu carduri de credit și erau pentru clasa întâi.
„Aveam impresia că bărbatul mai în vârstă și mai scund nu se simțea în largul său acolo”, a spus Tuohey, referindu-se la Atta. „Și mă gândeam: e 5:30 dimineața. Nimeni nu vrea să se trezească la 5:30 dimineața.”
Mai târziu, în urma atacurilor, eșecurile serviciilor de informații americane, care nu au detectat complotul Al-Qaeda, urmau să fie analizate pe larg. Urma să fie înființat Departamentul pentru Securitate Internă, procedurile de siguranță din aeroporturi urmau să fie revizuite, iar țara intra într-o rețea de noi legi privind securitatea.
Dar, în timp ce primele raze de soare încălzeau cerul din estul orașului Portland în acea dimineață răcoroasă de toamnă, Tuohey nu avea de unde să știe ororile pe care le va aduce acea dimineață. „Instinctul meu era bun, dar existau legi, existau legi împotriva profilării persoanelor”, a spus Tuohey, care are acum 80 de ani și este pensionat.
„Nu mi-am ascultat intuiția. Și s-a dovedit a fi un lucru îngrozitor. Dar nu e vorba că am avut dreptate. Ci doar că ar fi putut schimba ceva. Nu că ar fi schimbat, dar ar fi putut. Cine știe?”
Editor : B.E.