
Un inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu a fost reținut de procurorii DNA Cluj pentru luare de mită, după ce ar fi cerut 45.000 de lei administratorului unei firme din județul Mureș, în schimbul sprijinului pentru diminuarea obligațiilor de plată către Fondul pentru Mediu. Inspectorul a fost prins în flagrant joi, 22 octombrie, când a primit banii, relatează Agerpres.
Potrivit procurorilor, inspectorul ar fi pretins suma în perioada 15–16 octombrie 2026, în urma unui control efectuat la începutul aceleiași luni la societatea din județul Mureș.
Cei 45.000 de lei reprezentau 30% din valoarea taxei pe care firma ar fi datorat-o Fondului pentru Mediu pentru perioada ianuarie–septembrie 2026.
Ce ar fi promis inspectorul în schimbul banilor
În schimbul sumei cerute, angajatul Administrației Fondului pentru Mediu i-ar fi promis administratorului sprijin pentru declararea unor deșeuri de echipamente electrice și electronice într-o modalitate care să ducă la diminuarea obligațiilor de plată către Fondul pentru Mediu.
Totodată, inspectorul l-ar fi asigurat că va rezolva atât neregulile deja constatate, cât și eventualele probleme care ar fi putut apărea în urma unor controale viitoare.
„La data de 22 octombrie 2026, inculpatul a primit de la reprezentantul societății respective suma de 45.000 de lei, împrejurare în care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în comunicatul citat.
Aproximativ 90.000 de euro, găsiți la percheziție
În aceeași zi, procurorii au efectuat o percheziție la domiciliul inspectorului, unde au găsit aproximativ 90.000 de euro.
Banii au fost ridicați în vederea instituirii sechestrului, potrivit anchetatorilor.
Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Cluj beneficiază în acest dosar de sprijinul lucrătorilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mureș.
Editor : Ș.A.

