ÎCCJ cere la rândul ei „clarificarea imediată și completă” în controversa stârnită de întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR

0
4
iccj-cere-la-randul-ei-„clarificarea-imediata-si-completa”-in-controversa-starnita-de-intalnirea-dintre-bolojan-si-sefa-ccr
ÎCCJ cere la rândul ei „clarificarea imediată și completă” în controversa stârnită de întâlnirea dintre Bolojan și șefa CCR

După Consiliul Superior al Magistraturii și reprezentanții Curților de Apel din țară, și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cere „clarificarea imediată și completă a circumstanțelor” în care a avut loc întâlnirea controversată dintre prim-ministrul Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, șefa Curții Constituționale a României (CCR).

ÎCCJ consideră, potrivit unui comunicat transmis luni, că explicațiile oferite în cazul întâlnirii dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan „nu sunt de natură să clarifice pe deplin circumstanțele acesteia și nici să înlăture îngrijorările legitime generate în spațiul public și la nivelul autorității judecătorești”.

CITEȘTE ȘI: Reacția lui Bolojan după controversa stârnită de întâlnirea cu șefa CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”

„În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție se alătură preocupărilor exprimate la nivelul sistemului judiciar cu privire la necesitatea respectării exigențelor de independență, imparțialitate și transparență și consideră necesară clarificarea imediată și completă a circumstanțelor în care a avut loc această întrevedere”, potrivit comunicatului ÎCCJ.

Înalta Curte consideră că „situația prezintă o gravitate instituțională aparte”, în special din cauza faptului că CCR judecă un conflict juridic de natură constituțională declanșat de Ilie Bolojan, iar Simina Tănăsescu participă la soluționarea cauzei în calitate de judecător.

„Într-un conflict între puterile statului, arbitrul constituțional trebuie nu doar să fie independent și imparțial, ci să se situeze, fără echivoc, în afara oricărei aparențe rezonabile de influență sau de apropiere față de una dintre părți”, mai arată ÎCCJ.

Instituția condusă de Lia Savonea mai subliniază că autoritatea unei decizii constituționale se întemeiază pe caracterul obligatoriu și pe încrederea că a fost adoptată la adăpost de orice influență sau aparență rezonabilă de influență.

„Caracterul echivoc al conduitei președintei Curții Constituționale, prin aparența de apropiere pe care este susceptibilă să o creeze față de una dintre părțile implicate, este de natură să slăbească încrederea publică în imparțialitatea și justețea viitoarei soluții.

Împrejurările în care s-a desfășurat întrevederea reclamă, la rândul lor, clarificări, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a avut loc la sediul niciuneia dintre instituțiile reprezentate de cei doi participanți și, potrivit informațiilor disponibile public, nu a fost anunțată în prealabil”, a mai transmis ÎCCJ.

Comunicatul ÎCCJ poate fi citit în totalitate aici. Punctul de vedere al CCR pe tema întâlnirii dintre Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu poate fi citit aici

Editor : M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.