
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, după reacțiile la botezul fiului lui Alfred Simonis, unde au participat mai mulți lideri de partid și partenerele lor, că acceptă „criticile românilor și ale presei”. „Dar nu voi accepta criticile unor ipocriți care au cheltuit zeci de mii de euro să își viziteze familia la Bruxelles, care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat sau, mai ales, din partea unora care făceau băi de șampanie pe yachturi și stau într-o clădire de 45 de camere în Washington DC”, a mai spus șeful Camerei Deputaților.
„Am văzut reacțiile apărute după evenimentul din weekend. Înțeleg criticile celor care au considerat că unele dintre aceste imagini transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România.
În contextul social dificil, toți cei care avem responsabilități publice, trebuie să fim mult mai atenți cu felul în care ne raportăm la oameni și la mesajul pe care îl transmitem, chiar și în cadrul unor evenimente private.
Nu vreau să caut explicații și să minimalizez reacțiile. În calitate de lider PSD, regret percepția creată în rândul românilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an.
Consider că avem obligația să demonstrăm, prin ceea ce facem, că am înțeles acest lucru. Responsabilitatea noastră este să ne concentrăm pe ceea ce așteaptă oamenii: venituri mai bune, locuri de muncă și o economie care să repornească.
Iar românii trebuie să vadă această preocupare nu doar în declarațiile noastre, ci mai ales în faptele noastre.
Eu pot să accept în toată această perioadă că firmele românești s-au închis, puterea de cumpărare a românilor a scăzut. Accept criticile românilor și ale presei, dar nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți care, de exemplu, au cheltuit zeci de mii de euro să își viziteze familia la Bruxelles, celor care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat sau, mai ales, din partea unora care făceau băi de șampanie pe yachturi și stau într-o clădire de 45 de camere în Washington DC”, a declarat președintele PSD.
Sorin Grindeanu: „Da, toată lumea a sărăcit”
Întrebat despre discursul PSD privind sărăcirea românilor, în contextul imaginilor de la botez, și dacă el ar fi, de asemenea, sărăcit, Sorin Grindeanu a răspuns: „Da, toată lumea a sărăcit. La toată lumea a scăzut puterea de cumpărare”.
„E important ceea ce faci pentru români, nu ceea ce spun unii că fac. PSD, în istoria sa, a ajutat la creșterea puterii de cumpărare a românilor, nu la scăderea nivelului de trai, așa cum au făcut alții. Nu vreau să intru în această sarabandă a unei ipocrizii de care dau unii dovadă. Eu pot să răspund pentru mine și pentru familia mea – unele lucruri văzute acolo nici pe mine nu m-au făcut bucuros – dar vă aduc aminte că am fost naș și în 2018 la familia Simonis, și în 2020, la primul botez, și în 2022, am fost și acum. Am fost acolo nu ca președinte PSD, ci ca prieten, la al patrulea eveniment de acest tip”, a spus Sorin Grindeanu.
El a reiterat că unele lucruri prezentate despre el „sunt false”.
„Exemplul cel mai bun e acest ceas de care știe toată România și se chinuiau unii să îmi spună că îl ascund, că e zeci de mii de euro și așa mai departe. S-a stricat brățara, dar nu am niciun motiv să îl ascund. Tot presă quality, dacă o pot numi așa, spunea în vară cum am anumiți pantofi de la Loro Piana. Erau de la un brand românesc, Musette, din Bârlad. Tot așa pot să vă spun că sunt la fel de false zicerile aceleiași prese quality în ceea ce privește familia mea. Consider că am răspuns”, a mai declarat acesta.
Mai mulți lideri importanți ai PSD au participat la o petrecere de botez organizată la Timișoara de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care și-a creștinat cel de-al treilea băiat. Nașul copilului este chiar președintele PSD, Sorin Grindeanu. La evenimentul cu sute de invitați a cântat și celebrul artist italian Al Bano.
Citește și Cât ar fi costat, de fapt, blana purtată de Sorina Docuz la botezul fiului lui Simonis. Ciolacu: A fost cumpărată din Istanbul
Editor : Matthew Garvey | Alexandru Costea

