
Lidera partidului german AfD, Alice Weidel, și Marine Le Pen, una dintre figurile centrale ale extremei drepte franceze, vor să transforme Uniunea Europeană într-o alianță de state suverane, cu instituții mai slabe și competențe reduse. Cele două formațiuni se opun continuării finanțării Ucrainei și aprofundării integrării europene, dar propun soluții diferite în privința fiscalității, energiei și reformării instituțiilor UE, arată Euronews într-o analiză.
Lidera partidului german AfD, Alice Weidel, și-a prezentat viziunea asupra Uniunii Europene la Strasbourg, la o săptămână după ce Marine Le Pen a făcut același lucru la Bruxelles. Ambele formațiuni vor să transforme blocul comunitar într-o alianță de state suverane, cu instituții europene mai slabe și competențe reduse. Există însă diferențe importante între planurile lor în privința politicii fiscale, a energiei și a amplorii reformelor propuse.
În prezent, niciunul dintre cele două partide nu susține explicit ieșirea țării sale din Uniunea Europeană ca obiectiv imediat. În schimb, ambele vor să schimbe radical modul în care funcționează blocul comunitar, transferând mai multă putere către guvernele naționale.
Dacă ar ajunge la putere și ar reuși să-și pună în aplicare planurile, acestea ar putea slăbi parteneriatul franco-german, care a impulsionat timp de decenii integrarea europeană, și ar putea schimba direcția în care evoluează Uniunea.
Lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, și-a prezentat miercuri, la Parlamentul European de la Strasbourg, documentul intitulat „New Deal for Europe”. Evenimentul a avut loc la o săptămână după ce Marine Le Pen și-a expus propria viziune asupra viitorului UE, în cadrul unei conferințe organizate la hotelul The Hotel din Bruxelles.
Ambele formațiuni se află într-o poziție politică importantă în țările lor. După rezultatul obținut de AfD la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt din septembrie, partidul lui Weidel speră să ajungă pentru prima dată la conducerea unui land german și se situează pe primele locuri în sondajele naționale.
„Scopul nostru este să preluăm responsabilitatea guvernamentală după următoarele alegeri federale”, a declarat Weidel la Strasbourg.
În Franța, un sondaj recent realizat de Ifop o plasează pe Marine Le Pen la 34%-38% din intențiile de vot în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2027, în pofida protestelor recente din țară.
Ambele partide se opun continuării finanțării Ucrainei, critică povara reglementărilor europene, resping aprofundarea integrării și vor să limiteze atribuțiile instituțiilor UE.
Diferențele apar însă atunci când vine vorba despre politica fiscală, tranziția energetică și măsura în care statele ar trebui să poată să se abată de la regulile comune. AfD propune o abordare mai radicală în acest ultim punct, prin introducerea unor clauze de derogare care ar permite Germaniei să nu aplice anumite politici europene.
Euronews a analizat proiectele celor două partide, evidențiind principalele asemănări și deosebiri dintre două dintre cele mai importante formațiuni ale extremei drepte europene.
Marine Le Pen și Alice Weidel susțin încetarea sprijinului financiar acordat Ucrainei în războiul declanșat de Rusia.
La conferința de presă de săptămâna trecută, Le Pen a argumentat că situația dificilă a finanțelor publice franceze nu mai permite continuarea ajutorului financiar pentru Kiev. Ea a cerut, de asemenea, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană.
„Am convenit, evident, să menținem o serie întreagă de mecanisme pentru instruirea soldaților lor, pentru instruirea armatei lor, pentru a le oferi sprijin, inclusiv sub formă de echipament, dar nu mai putem finanța Ucraina, așa că această finanțare se va opri”, a declarat lidera franceză.
Alice Weidel a afirmat miercuri că dorește încheierea unui tratat de pace și a cerut o „abordare diplomatică rezonabilă”, care să țină cont de „interesele de securitate ale Ucrainei și Rusiei”.
Într-un interviu acordat recent revistei The Economist, lidera AfD a susținut că Ucraina a pierdut deja războiul și s-a angajat să pună capăt sprijinului acordat de Germania Kievului.
Politica fiscală, principala diferență dintre cele două partide
Cele mai importante divergențe dintre planurile lui Marine Le Pen și Alice Weidel apar în domeniul fiscal.
Le Pen propune armonizarea la nivelul UE a impozitelor pe tutun, alcool și marile companii, pentru a împiedica statele membre să concureze între ele prin reduceri de taxe. Ea consideră, de asemenea, că Banca Centrală Europeană (BCE) ar trebui să-și revizuiască mandatul, acordând o importanță mai mare creșterii economice și ocupării forței de muncă, nu doar stabilității prețurilor.
„Așa cum am susținut întotdeauna, BCE trebuie să-și regândească strategia de acțiune. Este esențial ca aceasta să țină seama de ocuparea forței de muncă, creșterea economică și inovare, având în vedere că politicile de relaxare monetară aplicate între 2010 și 2022 nu au vizat investițiile viitoare”, a declarat ea săptămâna trecută.
AfD respinge, în schimb, orice transfer al suveranității fiscale către instituții supranaționale și susține că BCE trebuie să se limiteze strict la mandatul său de menținere a stabilității prețurilor.
„Există o interdicție ca BCE, Banca Centrală Europeană, să finanțeze datoria de stat. Și ce face BCE? Finanțează datoria de stat”, a afirmat Weidel.
Cele două formațiuni se opun însă în egală măsură emiterii de datorie comună la nivelul UE și vor să reducă sumele pe care țările lor le contribuie la bugetul comunitar.
Marine Le Pen vrea să limiteze contribuția netă a Franței la bugetul UE la cinci miliarde de euro pe an. Alice Weidel și documentul AfD „New Deal for Europe” nu avansează o cifră concretă pentru Germania, dar subliniază necesitatea de a pune capăt rolului țării de principal contribuitor la bugetul european.
Politica energetică: taxa pe carbon propusă de Le Pen și libertatea de a folosi cărbunele, susținută de AfD
În privința energiei și a politicilor climatice, ambele partide critică Pactul verde european și susțin energia nucleară. Propunerile lor diferă însă în ceea ce privește instrumentele prin care ar trebui gestionată tranziția energetică.
Marine Le Pen a respins eticheta de partid sceptic față de schimbările climatice și a susținut introducerea unei taxe europene la frontieră pentru emisiile de carbon. Ea a propus, de asemenea, ca nivelul contribuțiilor statelor membre la bugetul UE să fie corelat cu emisiile lor de carbon, astfel încât țările care se îndepărtează de obiectivele climatice să plătească mai mult.
„Cu cât o țară se îndepărtează mai mult de obiectivele Acordului de la Paris, cu atât ar trebui să contribuie mai mult”, a afirmat lidera franceză.
Documentul AfD pune accentul, în schimb, pe libertatea fiecărui stat de a-și stabili propriul mix energetic. Potrivit partidului, Germania ar trebui să poată utiliza energia nucleară, cărbunele, gazele naturale și sursele regenerabile în funcție de nevoile economiei sale.
Weidel a criticat politicile europene care promovează energia eoliană și solară, precum și reglementările privind eficiența energetică a clădirilor și eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă.
„În prezent, ne bazăm în totalitate pe o tranziție energetică ideologică bazată pe energia eoliană și solară. Observăm această evoluție și în întreaga Europă, prin punerea în aplicare a Pactului verde, a legii privind eficiența energetică a clădirilor și, mai presus de toate, a interzicerii motoarelor cu ardere internă. Aceasta reprezintă o perturbare flagrantă a economiei de piață libere”, a declarat lidera AfD.
Le Pen vrea o Comisie Europeană cu atribuții reduse. AfD vizează și Parlamentul European
Atât partidul lui Marine Le Pen, cât și AfD vor reducerea puterii Comisiei Europene, pe care o consideră prea influentă în raport cu guvernele naționale.
Le Pen susține transformarea Comisiei într-un organism administrativ aflat în serviciul statelor membre, fără ambiții de a exercita putere executivă în numele întregii Uniuni.
„Comisia vrea să fie un stat, noi nu vrem asta”, a declarat ea, respingând ideea ca instituțiile UE să aibă atribuții executive în domenii precum securitatea, diplomația și serviciile de informații.
Lidera franceză dorește și desființarea Comitetului European al Regiunilor și a Comitetului Economic și Social European, două organisme consultative care reprezintă autoritățile locale și interesele societății civile și ale partenerilor sociali.
Alice Weidel susține o abordare similară în privința Comisiei Europene. „Nu vrem ca o Comisie care nu este aleasă să se amestece și să vă perturbe viața privată și procesul de luare a deciziilor (n.r. de către statele membre)”, a afirmat ea.
AfD merge însă mai departe și pune sub semnul întrebării actualul mod de funcționare al Parlamentului European. Partidul propune o Uniune organizată în jurul statelor-națiune suverane și susține că eurodeputații nu ar mai trebui aleși direct de cetățeni.
„Parlamentul European nu ar mai trebui să fie ales prin vot direct, ci să fie compus din delegați numiți de parlamentele naționale”, se arată într-una dintre propunerile din documentul „New Deal for Europe”.
O asemenea schimbare ar modifica fundamental modul în care cetățenii europeni își aleg reprezentanții la nivel comunitar.
Strategii diferite pentru schimbarea Uniunii Europene
Marine Le Pen își leagă proiectul de reorganizare a UE de posibile schimbări politice în mai multe state membre, inclusiv Spania, Franța, Italia și Polonia, unde partidele de extremă dreapta ar putea înregistra câștiguri electorale.
În Polonia, partidul Lege și Justiție ar putea reveni la putere, în timp ce formațiunea spaniolă Vox ar putea intra la guvernare alături de Partidul Popular. În Franța, Marine Le Pen ar putea deveni prima președintă de extremă dreaptă a țării.
Le Pen consideră că o schimbare a raportului de forțe politice în mai multe state ar putea deschide calea pentru reorganizarea Uniunii în jurul principiului suveranității naționale.
„Aceasta va fi misiunea noastră comună pentru anii și deceniile următoare. (…) Nu va consta doar în a repara ceea ce s-a făcut foarte prost în ultimii 30 de ani pe scena europeană”, a afirmat ea, susținând că noua „Europă a națiunilor” ar trebui să aibă instituții europene fără autoritate asupra statelor membre.
AfD mizează, în schimb, pe alegerile europene din 2029, pe care le consideră o oportunitate de a obține o „majoritate patriotică de dreapta” în Parlamentul European.
Partidul german propune însă și măsuri unilaterale în cazul în care reformarea Uniunii în sensul dorit de acesta nu ar fi posibilă. Printre ele se numără folosirea unor clauze de derogare care ar permite Germaniei să se abată de la anumite politici comune în domenii precum libera circulație, apărarea, fiscalitatea, politica socială și migrația.
„Dacă sistemul Schengen se destramă și nu mai funcționează, trebuie să ieșim din Schengen și să ne protejăm frontierele”, a declarat Weidel.
Ea a invocat dificultățile legate de libera circulație și a făcut referire la sosirea în masă a migranților aflați în situație de ședere neregulată la Ceuta, în iulie anul trecut.
În privința migrației, derogarea propusă de AfD ar însemna că Germania nu ar mai participa la mecanismele europene de repartizare a migranților și la sistemul cotelor de azil. O asemenea decizie ar afecta aplicarea Pactului european privind migrația și azilul.
Germania are în prezent una dintre cele mai importante contribuții în cadrul mecanismului european de solidaritate și trebuie să relocheze 4.555 de solicitanți de azil din statele membre aflate la frontiera externă a UE în 2026, potrivit cifrelor prezentate în documentul analizat de Euronews.
AfD lasă deschisă posibilitatea ieșirii Germaniei din UE
Deși Alice Weidel nu a cerut explicit ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană în conferința de presă de la Strasbourg, documentul partidului lasă deschisă această posibilitate, în cazul în care reformele propuse nu ar putea fi realizate.
Planul AfD prevede că, dacă schimbarea radicală a structurii UE se dovedește imposibilă, „poporul german ar trebui să decidă atunci singur”. Formularea ar putea fi interpretată ca o referire implicită la organizarea unui referendum privind apartenența Germaniei la Uniune, ca ultimă soluție.
Marine Le Pen, care a susținut în trecut ieșirea Franței din UE, a renunțat treptat la această idee. În timpul campaniei prezidențiale din 2022, ea a mizat tot mai mult pe strategia reformării radicale a blocului comunitar din interior, în locul unei retrageri din Uniune.
Dave Sinardet, politolog belgian specializat în partidele de extremă dreaptă, consideră că ieșirea din UE este un scenariu nerealist pentru aceste formațiuni.
„Majoritatea partidelor de extremă dreaptă și-au modificat poziția față de UE în ultimii ani”, a declarat el pentru Euronews, adăugând că, după Brexit, nicio forță politică nu ia în considerare în mod serios părăsirea Uniunii.
„În această privință, AfD se îndreaptă într-adevăr în aceeași direcție în care RN s-a îndreptat deja în trecut. Acestea renunță la ideile respective, așa cum Le Pen a renunțat la Frexit”, a mai spus politologul.
Deși au obiective comune în ceea ce privește suveranitatea națională și limitarea puterii instituțiilor europene, proiectele celor două partide nu sunt identice. Marine Le Pen mizează pe o reorganizare a UE prin schimbarea raportului de forțe politice între statele membre, în timp ce AfD propune și posibilitatea unor derogări naționale ample, inclusiv în domenii în care regulile europene sunt esențiale pentru funcționarea pieței unice și a cooperării comunitare.
Editor : C.A.

