
Aflată în fața unui stand de pește de la piața fermierilor, Sabine Wolfram și-a ales cu grijă fructele de mare, apoi și-a scos portofelul și a luat câteva bancnote. Berlineza în vârstă de 65 de ani nu a avut de ales: taraba, deși înregistrează în mod obișnuit vânzări de peste 100 de euro, acceptă doar numerar. Totuși, când a fost întrebată dacă preferă să plătească cu numerar sau cu cardul, răspunsul ei a fost imediat: „Nur Bares ist Wahres”. Această zicală germană care rimează se traduce prin „numai numerarul este real”, scrie The Times într-un articol despre preferința germanilor pentru bani gheață, în contextul în care mulți încă nu au încredere în guvern și în instituțiile financiare, după ani de supraveghere sub regimul nazist și în timpul Războiului Rece.
Opinia Sabinei Wolfram este o părere larg răspândită la piața Karl-August-Platz din cartierul Charlottenburg din Berlin, care se ține de două ori pe săptămână. Acolo, la fel ca în toată Germania, banii gheață sunt la putere.
În ultimele săptămâni, guvernul a făcut un efort tardiv, dar concertat, în direcția plăților digitale. Lars Klingbeil, ministrul finanțelor, dorește ca toate magazinele și restaurantele să accepte plăți cu cardul sau prin telefonul mobil începând de anul viitor.
Ministerul său pregătește un regulament pentru înlocuirea celor 115.000 de case de marcat manuale din Germania cu unele electronice, în scopul îmbunătățirii evidenței contabile și al combaterii evaziunii fiscale. Banca centrală invită întreprinderile mici să participe la un program-pilot privind „euro digital”.
Cu toate acestea, sondajele sugerează că este o luptă dificilă într-o populație care rămâne mai atașată de banii lichizi decât oricare alta din Uniunea Europeană.
Un sondaj recent realizat de YouGov a relevat că 73% dintre germani încă menționează numerarul ca fiind metoda lor de plată cea mai frecventă. Acesta a fost cel mai ridicat nivel din UE, puțin peste procentul de 71% înregistrat de Austria, dar cu mult mai mare decât cel al țărilor nordice aflate în fruntea tranziției către tranzacțiile electronice: cifra din Suedia a fost de doar 25%, iar în Danemarca de 32%.
În mod surprinzător, Germania este, de asemenea, singurul stat din UE în care această cifră este în creștere vizibilă.
Dominația numerarului poate părea incongruentă în cea mai mare economie a Europei, o țară care se mândrește de mult timp cu sofisticarea sa tehnologică. Cu toate acestea, mulți germani manifestă o profundă neîncredere față de guvern și instituțiile financiare, invocând istoria țării sub regimul nazist și statul de supraveghere din Germania de Est din timpul Războiului Rece. Banii lichizi, spun ei, nu sunt supuși supravegherii digitale sau manipulării.
„Banii și plățile sunt o chestiune de încredere”, a declarat Niklas Arvidsson, expert în plăți cu numerar și prin telefonul mobil la Institutul Regal de Tehnologie KTH din Stockholm și autor al cărții „Construirea unei societăți fără numerar: calea suedeză către viitorul plăților în numerar”.
Suedia, a spus Arvidsson, este „o societate caracterizată de un nivel foarte ridicat de încredere. Avem încredere în instituții, avem încredere în guverne, avem încredere în sistemul bancar. Ceea ce înseamnă că suedezii, în general, se simt foarte confortabil fără numerar.” Volumul de numerar în circulație în Suedia a atins nivelul maxim în 2007, a precizat el.
Unul dintre motivele acestei încrederi în instituțiile guvernamentale este faptul că Suedia se bucură de pace de peste 200 de ani – de la sfârșitul Războiului Suedezo-Norvegian din 1814. Germania, în schimb, a avut un „secol al XX-lea problematic”, a spus Arvidsson, ceea ce a erodat încrederea.
Gerhard Rösl, expert în plăți la Universitatea de Științe Aplicate din Regensburg, Bavaria, și susținător al numerarului, a afirmat că studiile realizate folosind diverse metodologii au arătat că Germania nu este o excepție atât de marcantă în Europa.
Cu toate acestea, el a evidențiat un sondaj realizat anul trecut de Bundesbank (Banca națională germană, n.r.), care a relevat că 80% dintre germani considerau important să se păstreze numerarul ca opțiune, în timp ce 68% credeau că toți comercianții ar trebui să accepte numerar.
„Oamenii plătesc din ce în ce mai mult digital, dar marea majoritate nu dorește să renunțe la numerar”, a spus Rösl.
Pentru Heidi Hilprecht, o vânzătoare de la piața Karl-August-Platz, preferința pentru numerar înseamnă mai mult decât simpla economie de 2% pe care o realizează la comisioanele de card bancar.
Părinții ei s-au cunoscut chiar în această piață și au administrat împreună un stand de hrană pentru animale de companie începând din 1948. La acea vreme, efectuau toate tranzacțiile în numerar, cu excepția unor cecuri ocazionale. În copilărie, Hilprecht îi ajuta pe părinții ei să numere monedele și bancnotele pe care le aduceau acasă. „Îmi plăcea senzația tactilă de a ține în mână banii pe care îi câștigaseră”, a spus ea.
Acum, la 63 de ani, Hilprecht duce mai departe tradiția familiei, vânzând hrană naturală pentru animale de companie. Încă preferă numerarul, dar observă din ce în ce mai des că tinerii nu mai au bani la ei. Așa că, în acea zi, pentru prima dată, a început să accepte plăți cu cardul – cu reticență.
„Să ții banii în mână este ceva real”, a spus ea. A dat din cap în timp ce a adăugat: „Cealaltă variantă pur și simplu nu este.”
Editor : B.E.

