Ca să nu lipsească de la muncă și să nu piardă puținii bani acordați pentru fiecare zi de lucru, femeile care muncesc pe plantațiile de trestie de zahăr din Maharashtra, India, se simt obligate să apeleze la măsuri drastice, precum histerectomia, pentru a face față muncii extenuante pe câmp, relatează The Independent. Aceste femei călătoresc uneori peste 500 de kilometri ca să își găsească de lucru și să își achite datoriile acumulate tot din cauza muncii – un cerc vicios ce pare că nu se mai termină niciodată.
În India, aproximativ 1,5 milioane de oameni culeg trestie de zahăr, lucrând de multe ori și 14 ore pe zi pentru echivalentul a 3,75 euro. Ei lucrează în perechi (de obicei, soț și soție) dis-de-dimineață și până noaptea, oprindu-se doar atunci când trebuie să încarce trestia recoltată în camioane.
India produce 16% din trestia de zahăr la nivel mondial – singura țară care produce mai mult este Brazilia. Trestia de zahăr din această regiune este folosită deseori în fabricile marilor companii producătoare de băuturi răcoritoare.
Cei mai mulți tăietori de trestie care lucrează aici vin din zona Beed din centrul regiunii Maharashtra. Din cauză că locurile de muncă sunt foarte limitate acolo unde trăiesc, oamenii acceptă să muncească în aceste condiții extenuante pentru a-și hrăni familiile.
Pentru multe femei, cerințele fizice ale muncii depuse reprezintă doar o parte din provocare. Încă și mai îngrijorător este că unele dintre ele își pun sănătatea reproductivă în pericol doar ca să își păstreze locul de muncă.
Într-un sistem unde a rata o singură tură de muncă înseamnă o scădere drastică a salariului încasat, femeile, care trăiesc în tabere improvizate fără toalete sau apă curată, ajung în situația în care nu își permit să își ia nici măcar o zi liberă din cauza durerilor menstruale.
Așadar, ele au de făcut o alegere brutală: ori au grijă de corpul lor, ceea ce înseamnă că vor lipsi de la muncă și vor primi o penalizare dezastruoasă din punct de vedere financiar, ori continuă să muncească și riscă să se confrunte cu probleme de sănătate pe termen lung.
Pentru a scăpa de crampele menstruale și de pauza de la muncă necesară în timpul sarcinii, multe femei apelează la histerectomie. „Ar fi un mare ajutor dacă cineva m-ar putea scăpa de această durere”, a spus Poornima, o lucrătoare din Maharashtra, pentru The Independent.
„Suferința mea nu scade. Dacă continui să lucrez, ea va crește. Dacă nu ar mai trebui să ridic greutăți atât de mari, poate că ar fi mai bine. Dar noi nu avem o altă opțiune decât să facem acest job.”
„Mă simțeam așa de rău și nimeni nu m-a ajutat”
În fiecare an, migranții veniți la lucru sunt organizați de un intermediar ce ține legătura cu fabricile de zahăr, se ocupă de transport și le oferă o sumă de bani în avans.
Fiecare cuplu trebuie, apoi, să muncească pentru a-și plăti datoria și trebuie să culeagă, în medie, trei tone de trestie pe zi. Deoarece câștigurile sunt împărțite cu tot grupul de șapte sau opt astfel de cupluri de lucrători, fiecare dintre ei este presat să țină pasul cu ceilalți.
Dacă o femeie nu poate lucra, ea trebuie să plătească o taxă percepută de celelalte cupluri din grup, care trebuie să muncească în plus.
„Nimeni nu te ajută pe câmp. Nu te lasă să te odihnești deloc. Mă simțeam așa de rău și nimeni nu m-a ajutat”, a povestit Savita, o altă lucrătoare din plantațiile de trestie de zahăr.
„Nu avem nicio zi liberă”, a spus și Poornima. „Odată ce ajungem aici, este o muncă constantă în fiecare zi pentru următoarele patru-cinci luni.”
Poornima a spus că se gândește să facă histerectomie din cauza durerilor constante pe care le-a resimțit în ultimii trei ani. Însă, dacă va face operația, ea va trebui să se împrumute din nou că să acopere costurile procedurii.
„Chiar și pentru a-mi scoate uterul este nevoie să rămân datoare. Mă simt ca și când propriul meu corp a devenit un sclav al sistemului.”
În loc să fie trimise la spitale publice pentru urmarea unor tratamente cât mai prudente și cu costuri reduse, femeile sunt presate să meargă la clinici private unde operațiile sunt efectuate fără un diagnostic adecvat.
„Am în continuare dureri imense, dar nimeni nu m-a avertizat despre asta înainte”
Investigația The Independent a dezvăluit un cerc vicios al acuzațiilor, în care fiecare parte implicată dă vina pe altcineva. În același timp, femeile care se găsesc în mijlocul problemei se simt neputincioase.
Savita a spus că încă sângerează și are dureri și mai mari la luni de zile după intervenția chirurgicală, iar munca pe care trebuie să o facă pare să fie și mai grea.
„Am avut încredere în doctori, gândidu-mă că histerectomia va ajuta, așa că am fost de acord să o fac și să pun capăt suferinței”, a povestit Savita.
După operație, ea a călătorit în orașul Pune, acolo unde a aflat că are o infecție. „Am în continuare dureri imense, dar nimeni nu m-a avertizat despre asta înainte.”
Intermediarii care îi recrutează pe lucrători spun că nu forțează pe nimeni să își facă operația, însă nici nu le permit să își ia zile libere pentru că asta ar însemna să aibă mai puțină marfă de încărcat în camioane, iar fabricile de zahăr nu îi vor mai angaja data viitoare.
„Salariile noaste depind în totalitate de greutatea recoltei pe care o aducem la fabrică”, a spus Ashruba Datta, un recrutor local de muncitori pe plantațiile de trestie de zahăr.
„Dacă aducem mai mulți muncitori, tractorul nostru câștigă mai bine. Dacă avem mai puțini muncitori, nu îi putem forța să ridice greutăți mai mari ca să compenseze pentru oamenii care lipsesc.”
Mii de femei care lucrează pe plantațiile de trestie de zahăr din India au apelat la histerectormie
Din cele 82.309 femei evaluate în 2019 de o comisie a guvernului din Maharashtra, care au plecat din Beed ca să lucreze pe plantațiile de trestie de zahăr, 13.861 au suferit operația de histerectomie. Peste 45% dintre ele au raportat mai apoi dureri fizice și probleme psihologice.
Cu toate că autoritățile din India au introdus unele măsuri pentru îmbunătățirea accesului la asistență socială și la servicii medicale, lucrătorii spun că situația nu s-a schimbat prea mult.
„Durerea mea este insuportabilă”, a spus Poornima, care susține că plătește echivalentul a 470 de euro pe an pe analgezice. „Trebuie să fac operația când mă întorc în satul meu, dar pentru asta trebuie să împrumut și mai mulți bani.”
„Mă simt ca și când sistemul mi-ar fi revendicat pântecele doar ca să pot continua să lucrez.”
Editor : Raul Nețoiu