Centrala Nucleară Doicești. Cum a crescut prețul terenului de patru ori în patru ani

0
2
centrala-nucleara-doicesti.-cum-a-crescut-pretul-terenului-de-patru-ori-in-patru-ani
Centrala Nucleară Doicești. Cum a crescut prețul terenului de patru ori în patru ani

Prețul terenului pe care se va construi centrala nucleară de la Doicești a crescut de patru ori în patru ani. Inițial a fost cumpărat cu șase milioane de euro, de o firmă privată. Ulterior, statul român prin Nuclearelectrica s-a asociat cu această firmă, iar terenul a fost vândut cu 24 de milioane de euro, companiei de proiect nou înființate. Banii au provenit de la Nuclearelectrica. Premierul Ilie Bolojan și-a manifestat public suspiciunile legate de tranzacție. În replică, firma respectivă spune ca valoare amplasamentului a crescut datorită lucrărilor și investițiilor pe care le-a făcut, fiind evaluat acum la peste 60 de milioane de euro. 

În anul 2021, Nova Power and Gas, o companie privată din domeniul energiei, cumpără terenul și clădirile fostei termocentrale Doicești pentru care plătește aproximativ șase milioane de euro. Câteva luni mai târziu, în 2022 statul român, prin Nuclearelectrica, se asociază cu Nova Power și înființează RoPower Nuclear S.A., fiecare deținând câte 50 la sută din acțiuni. Noua companie urma să se ocupe cu implementare proiectul centralei nucleare. Nova Power dărâmă construcțiile, amenajează terenul iar în 2025 îl vinde către RoPower Nuclear, practic către propria companie, cu 24 de milioane de euro. Tranzacția a ridicat suspiciuni premierului Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan, premierul României:
Ai cumpărat un teren la un preț care față de cel de achiziție inițial este mult mai mare și ai probleme de vecinătăți, astea sunt niște lucruri cât se poate de serioase.

Nova Power and Gas:
(…) Nova nu a cumpărat un activ liber și utilizabil la cheie, ci un sit cu costuri ulterioare majore (…). Tranzacția de 24 milioane de euro pentru amplasamentul Doicești a urmat o procedură reglementată: trei evaluări independente realizate de două firme Big 4 și un evaluator național major, dintre care părțile au aplicat cea mai mică valoare (…). Achiziția sitului Doicești a fost pentru un proiect propriu, fără legătură cu proiectul SMR(…). După demararea proiectului propriu, Nova a fost contactată de Nuclearelectrica pentru adăugarea sit-ului in procesul de selecție (…)”, se arată într-un răspuns al Nova Power and Gas pentru Digi24.

În 2024, are loc însă un incident semnificativ. În imediata vecinătate a terenului a fost descoperită un pungă cu gaz în timp ce se efectuau lucrări de forare a unui puț. Acum, de la nivelul Guvernului se ridică semne de întrebare asupra oportunității amplasării unei centrale nucleare într-o astfel de zonă.

Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului:
Există o problemă cu amplasamentul acestui teren pe care ar urma să fie amplasat obiectivul care este în vecinătatea unui teren care are o pungă de gaze, discutabil cât de mică, cât de mare, dar ea există și noi vorbim de reactoare nucleare.

Cosmin Stana, primar Doicești:
Ce știu și din bătrâni, pe zona comunei, nu doar pe zona comunei noastre, este o întindere foarte mare, undeva din zona Glodeni, Laculețe până spre comuna Șotânga dacă nu mă înșel, mai mult de aceatsă zonă sunt ceva emisii, nu știu cât de mari, se tot monitorizează zona aceasta, am înțeles că nu e un pericol.

Nuclearelectrica susține însă că datele de până acum arată că terenul îndeplinește toate condițiile pentru a găzdui o centrală nucleară.

Nuclearelectrica:
Studiile privind selectarea amplasamentului Doicești au fost realizate de companii internaționale renumite și au luat în considerare reglementările internaționale în domeniu…Studiile preliminare efectuate până în prezent au indicat că structura geotehnică a amplasamentului Doicești este adecvată pentru dezvoltarea proiectului SMR…

Plecând de la această dispută am mers la Doicești pentru a vedea efectiv ce se întâmpla la fața locului. Nici nu apucăm să ne apropiem de poartă iar paznicii ne spun că orice filmare este interzisă.

Paznic:
Cum facem să vorbim și noi cineva, căutăm pe cineva de la RoPower Nuclear, înțeleg că au sediul aici.
Cum? Pe cine sunăm?
Pe cine știți dumneavoastră că este aici, să vedem dacă putem vorbi cu cineva. Haideți că noi stăm aici.
Nu aveți voie să filmați.

Ne avertizează că, până drumul pe care am venit face parte din perimetrul companiei și ne cer să ne îndepărtăm și să filmăm de la o distanță de peste 100 de metri. Unul dintre ei se apropie și ne spune că șeful l-a trimis să ne legitimeze.

Paznic:
Mai puteți să îmi spuneți o dată un nume, vă rog frumos că colegul a uitat și l-a sunat șeful.
Păi dar de ce ai nevoie de numele meu?
Păi dacă ați intrat acolo, ați trecut de zona aia, așa zice șeful.
”Și datele de pe buletin, că și pe astea ni le-a cerut.
Cine?
Șeful.
Care-i șeful tău de la firmă ești? Sună-l pe șeful tău și spune-i că nu poate, nu îi poți cere unei persoane private datele de pe buletin… he, he, datele de pe buletin.

Ilie Bolojan, premierul României:
Este un exemplu al modului în care sume importante de bani, în loc să fie direcționate către lucruri care generează dezvoltare, către proiecte care însemană un plus, au fost gestionați într-o manieră în care, v-am spus, rămâi cu un teren, rămâi cu niște documentații… Avem o companie cu mulți angajați care a tocat destul de mulți bani.

Compania la care face referire premierul este RoPower Nucler. Ținând cont că unul dintre acționari este statul român iar toate finanțările provin de la Nuclearelectrica am cerut conducerii RoPower Nuclear să ne transmită pe ce au fost cheltuiți concret cei 243 de milioane de dolari. A refuzat și ne-a transmis să cerem datele de la acționari sau de la Corpul de Control al Prim-Ministrului și ANAF, instituții care le-au solicitat și primit anterior. Am mai cerut conducerii RoPower Nucler să ne permită accesul pentru a filma terenul de la Doicești și un interviu cu directorul general. Au refuzat și asta pe motiv că, cităm: ”subiectul este excesiv politizat”.

Sorin Grindeanu, președinte PSD:
Ceea ce face premierul demis Ilie Bolojan în acest moment, premier care și-a pierdut legitimitatea politică, este să pună în discuție parteneriate strategice ale României și proiecte strategice și totodată să slăbească companii, de asmenea strategice, ale statului român.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.