Ce soluții vede Bolojan pentru problemele din sistemul energetic. Stocarea, gazul și energia nucleară, printre priorități

0
1
ce-solutii-vede-bolojan-pentru-problemele-din-sistemul-energetic.-stocarea,-gazul-si-energia-nucleara,-printre-prioritati
Ce soluții vede Bolojan pentru problemele din sistemul energetic. Stocarea, gazul și energia nucleară, printre priorități

Problemele din energie nu pot fi rezolvate „de pe o zi pe alta”, a declarat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Oradea. Acesta a vorbit despre investițiile care au fost amânate în ultimii ani și despre soluțiile de care România are nevoie pe termen lung, printre care dezvoltarea capacităților de stocare, finalizarea centralelor pe gaz și investițiile în sectorul nuclear.

„Problemele din energie nu se pot rezolva de pe o zi pe alta. Sunt proiecte care necesită investiţii importante, care necesită reglementări bune, necesită performanţă în administrarea marilor companii energetice de stat şi consecvenţă în actul guvernamental. De aceea, chiar dacă avem astăzi o criză în domeniul energiei, ca efect al secetei şi a ceea ce nu am făcut ani de zile, sigur putem discuta despre soluţiile de criză, dar acestea nu sunt problemele de sistem. Ele sunt doar soluţii punctuale şi problemele de sistem sunt cele pe care le-am punctat. Iar pentru asta nu există soluţii de stânga sau de dreapta, nu există soluţii conservatoare sau progresiste. Există soluţii serioase pentru România, dar de care trebuie să ne ţinem”, a declarat acesta. 

Premierul interimar a indicat dezvoltarea capacităților de stocare drept una dintre priorități, în condițiile în care producția de energie fotovoltaică și eoliană are o pondere importantă în mixul energetic și generează variații mari în funcție de momentul zilei și de condițiile meteorologice.

„Este vital asta pentru că componenta de fotovoltaic şi cea de eolian generează o volatilitate în sistem, are deja o pondere destul de mare în mixul energetic al României şi fără a diminua această volatilitate, ceea ce nu se poate face decât prin stocare, n-am făcut nimic. Asta înseamnă cele două direcţii: producţia pe centrale pe gaz, care sunt astăzi într-o fază avansată de construcţie. Cu cât le terminăm mai repede, cu atât vom avea peste 1.000 de megawaţi în producţie, ceea ce înseamnă aproape 20% din necesarul de energie la nivel naţional. De asemenea, partea de nuclear. Nuclearul înseamnă 20% din producţia noastră de energie, dar dacă vrem să discutăm de reactoarele noi ca să crească ponderea energiei nucleare, atunci trebuie să asigurăm apa măcar pentru actualele reactoare. Deci înseamnă lucrări de investiţii serioase, care, din păcate, s-au amânat şi nu s-au făcut la timp”, a mai spus Bolojan.

Citește și: Bolojan vrea să schimbe legislația pentru prosumatori: „Pe viitor, cine injectează energie în sistem ar trebui să aibă și stocare”

Ce propune Bolojan pentru noii prosumatori

Bolojan a reluat și propunerea privind schimbarea regulilor pentru prosumatori. Conectarea noilor prosumatori care își instalează panouri fotovoltaice ar urma, în varianta susținută de acesta, să fie condiționată de instalarea unor baterii de stocare.

„De asemenea, reglementările care ţin de ceea ce înseamnă prosumatori, cei care îşi instalează panouri fotovoltaice sunt un număr foarte mare, generează o volatilitate importantă în sistem şi am propus ca conectarea noilor prosumatori cu panourile fotovoltaice în sistem să fie condiţionată de instalarea de baterii de stocare, în aşa fel încât să nu se mai genereze complicaţii”, a declarat acesta.

Editor : A.D.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.