
Celebra navă-școală „Mircea” a revenit într-o competiție istorică, după o jumătate de secol. Este vorba despre „Trofeul celor 5 Surori”. Ineditul acestei întreceri constă în faptul că este rezervată exclusiv velierelor construite după același proiect legendar. Ultima dată când aceste nave s-au întrecut pentru prețiosul trofeu a fost în anul 1976, cu ocazia bicentenarului american. Atunci, victoria a revenit navei germane.
„E o reînviere a competiției de acum 50 de ani, la care inițial au participat cinci nave surori, însă momentan mai sunt doar patru. Una este muzeu. Este o activitate intensă care ne ajută pe noi să promovăm imaginea României, a Forțelor Navale, și în același timp este o activitate inedită pentru echipaj”, a spus la Digi24 Silviu Moraru, căpitan comandor al Bricului „Mircea”.
„Dintre toate provocările, cea mai mare a fost să putem folosi cât mai mult vântul în avantajul nostru, astfel încât să avem rezultate favorabile, bune în această cupă a prieteniei pe care o desfășurăm cu celelalte trei nave”, a subliniat acesta.
„Urmează activitățile de promovare care vor avea loc în portul Boston. Momentan, suntem în drum spre rada portului din Boston. Acolo vom participa ca și la celelalte activități, la parada velierelor. Ulterior vor fi alte recepții și activități cu organizatorii și celelalte autorități din portul Boston.
Dacă este să ne referim strict de această parte a marșului între New York și Boston, atunci probabil că cel mai important este fair-play-ul, munca în echipă și gestionarea acestora pe timpul unor activități din aceste intense”, a adăugat Silviu Moraru.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : Liviu Cojan

