
Fostul ministru al Energiei susține că PSD nu va da un vot în alb „pentru un set de proiecte de lege invizibile propuse de Guvernul demis Bolojan”. Bogdan Ivan mai spune că nimeni nu a trimis către PSD nici un fel de iniţiativă legislativă, nimeni nu le-a cerut sprijinul social-democraților.
„Aflu că mie şi colegilor din PSD ni se cere, pentru a nu ştiu câta oară, un vot în alb, pentru un set de proiecte de lege invizibile propuse de guvernul demis Bolojan. Răspunsul este simplu şi vreau să nu picăm în capcana propagandei politice din aceste zile”, a scris Ivan pe Facebook.
Fostul ministru al Energiei susține că „nimeni nu a trimis nici un fel de iniţiativă legislativă către PSD”, iar legile nu au apărut nici în Parlament, deși sunt jaloane din PNRR.
„Pentru fiecare iniţiativă pe care am avut-o ca ministru al Energiei am cerut sprijin din partea tuturor părţilor implicate. Partide, prim-ministru, miniştri. Am explicat măsurile şi le-am argumentat. Cele mai multe au zăcut în sertarele Palatului Victoria şi pot să demonstrez asta”, mai scrie social-democratul.
Bogdan Ivan mai transmite că „PSD nu va vota măsuri care scumpesc energia”, referindu-se la închiderea centralelor pe cărbune.
„Nu a spus nimeni din PSD că nu vom vota proiectele din principiu sau din oficiu. Este o manipulare grosieră pe care vă rog să nu o credeți. Am spus și spunem că vom susține toate măsurile care sunt corecte pentru oameni, am spus că vom interveni alături de partenerii sociali pentru a corecta ce nu este drept în linie cu ce am promis.
Nu le vom da un vot în alb celor care au demonstrat, iar și iar, că nu se țin de cuvânt. Verificare, analiză, dezbatere, dialog și transparență. Apoi vot. Nu invers”, a mai scris acesta.
Citește și:
Editor : A.G.

