AUR merge înainte cu suspendarea lui Nicușor Dan. Petrișor Peiu: „Domnul preşedinte nu şi-a schimbat atitudinea”

0
2
aur-merge-inainte-cu-suspendarea-lui-nicusor-dan.-petrisor-peiu:-„domnul-presedinte-nu-si-a-schimbat-atitudinea”
AUR merge înainte cu suspendarea lui Nicușor Dan. Petrișor Peiu: „Domnul preşedinte nu şi-a schimbat atitudinea”

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că demersul AUR de suspendare a preşedintelui merge înainte, pentru că Nicușor Dan nu şi-a schimbat atitudinea. El a mai spus că sunt colegi noi, de la alte partide, care au semnat acest demers.

„Mergem înainte cu suspendarea ( preşedintelui, nr), cu procesul de strângere a semnăturilor parlamentarilor care vor să ţină suspendarea şi apoi procedura de demitere a preşedintelui. Nu s-a schimbat absolut nimic”, a declarat Petrişor Peiu, potrivit News.ro.

Peiu a arătat că AUR consideră că odul în care operează Nicuşor Dan arată o sfidare a realităţilor.

Întrebat dacă au semnături noi pentru acest demers, Petrişor Peiu a răspuns: „Da, au fost şi nişte colegi de la alte partide, aici, prezenţi. (..) Pot să vă spun că au fost colegi de-ai noştri parlamentari, care nu sunt parlamentari AUR, care au semnat pentru suspendare şi care au fost şi prezenţi aici ( la Drobeta Turnu Severin, n.r.) cu ocazia acestei semnări”.

„Suspendarea merge înainte, pentru că domnul preşedinte nu şi-a schimbat atitudinea. Noi aşteptăm ca partidele care sunt nemulţumite de modul în care domnul Nicuşor Dan şi-a manifestat puterea, prerogativele prezidenţiale, să vină şi să se alăture acestui demers”, a mai afirmat senatorul AUR.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.