Aproape 170 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă săptămâna viitoare. Care sunt zonele afectate

0
3
aproape-170-de-blocuri-din-bucuresti-vor-ramane-fara-apa-calda-saptamana-viitoare.-care-sunt-zonele-afectate
Aproape 170 de blocuri din București vor rămâne fără apă caldă săptămâna viitoare. Care sunt zonele afectate

Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 – 30 octombrie.

Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti SA a transmis vineri că, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări de reîntregire a reţelei termice primare din Sectorul 4, în cadrul proiectului POIM parte a obiectivului de investiţii „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti”, finanţat din fonduri europene şi de la bugetul de stat.

Lucrările se vor desfăşura pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, la conducta primară de termoficare cu diametrul de 700 milimetri. Zonele afectate de aceste lucrări vor fi: bulevardul Constantin Brâncoveanu, strada Secuilor, şoseaua Olteniţei, Calea Şerban Vodă şi străzile adiacente.

Intervenţia constă în reîntregirea conductelor modernizate şi realizarea conexiunilor necesare pentru punerea în funcţiune a tronsonului de reţea reabilitat, precum şi înlocuirea unui cămin subteran al reţelei cu unul nou. Lucrările se vor executa în perioada 26 – 30 octombrie, iar pentru executarea lor este necesară sistarea temporară a agentului termic către 17 puncte termice, care alimentează aproximativ 166 de blocuri.

Încărcarea conductelor se va desfăşura etapizat, pe măsură ce lucrările se finalizează, pentru a asigura „un proces controlat şi sigur”.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.