Apă gratuită pentru pasageri. Primele 10 stații de hidratare, instalate în aeroporturile din București

0
4
apa-gratuita-pentru-pasageri.-primele-10-statii-de-hidratare,-instalate-in-aeroporturile-din-bucuresti
Apă gratuită pentru pasageri. Primele 10 stații de hidratare, instalate în aeroporturile din București

Noile stații sunt conectate direct la rețeaua de apă potabilă a aeroporturilor și sunt prevăzute atât cu dispozitive pentru umplerea sticlelor reutilizabile, cât și cu cișmele pentru consum direct. Potrivit CNAB, instalațiile sunt deja funcționale și amplasate în puncte-cheie din terminale.

Directorul General al CNAB, Bogdan Mîndrescu, a declarat că implementarea proiectului a fost realizată într-un timp scurt, după finalizarea intervențiilor tehnice necesare pentru certificarea apei potabile din rețeaua internă a aeroportului.

„Am reușit cu celeritate să realizăm toate intervențiile tehnice necesare, astfel încât, din februarie, apa de la robinet din Aeroportul Henri Coandă este potabilă și microbiologic pură, iar începând din luna aprilie sunt funcționale stațiile de apă de la care pasagerii își pot încărca sticlele”, a declarat acesta.

Alimentarea cu apă a aeroportului se realizează prin foraje proprii de mare adâncime, iar distribuția este asigurată printr-o rețea de conducte de aproximativ 23 de kilometri, care deservește terminalele și spațiile operaționale.

Stațiile de apă au fost amplasate atât în zonele publice, cât și în cele cu acces restricționat, inclusiv în apropierea porților de îmbarcare din zona Plecări și în spațiile dedicate Sosirilor. În cadrul Aeroportului Băneasa a fost instalată o stație destinată pasagerilor.

Reprezentanții companiei spun că proiectul va continua, iar numărul stațiilor va fi extins în funcție de gradul de utilizare. Fiecare dispozitiv este echipat cu contoare care monitorizează numărul de sticle umplute, datele urmând să fie folosite pentru identificarea zonelor cu trafic intens și necesar crescut.

Potrivit conducerii CNAB, investiția face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a serviciilor aeroportuare și de aliniere la standardele internaționale privind confortul și accesibilitatea pentru pasageri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.