Alertă de ploi şi vânt: ANM a emis două alerte cod galben. La munte se va depune strat de zăpadă. HARTA zonelor vizate

0
5
alerta-de-ploi-si-vant:-anm-a-emis-doua-alerte-cod-galben-la-munte-se-va-depune-strat-de-zapada.-harta-zonelor-vizate
Alertă de ploi şi vânt: ANM a emis două alerte cod galben. La munte se va depune strat de zăpadă. HARTA zonelor vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare cod galben de ploi, ce vizează cinci judeţe situate în Dobrogea şi Muntenia, precum şi o alertă de vânt, valabilă în alte patru judeţe, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri. Meteorologii au emis și o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până miercuri la prânz.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitaţii moderate cantitativ (izolat se vor acumula 10 – 20 l/mp) sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, astfel că se va depune strat de zăpadă de 5 – 8 cm, iar mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali de 10 – 15 cm.

De asemenea, pe parcursul zilei de marţi (27 octombrie), ploile vor fi moderate cantitativ în sudul şi în estul teritoriului, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, unde se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp şi, izolat, de peste 20 – 30 l/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, temporar vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi va continua să se depună strat de zăpadă, în general, de 3 – 5 cm.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului, luni îndeosebi în vestul şi în sudul Olteniei, respectiv în sudul Transilvaniei, iar marţi în sudul şi în centrul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, cu rafale în general de 40 – 50 km/h şi de peste 60 – 70 km/h pe crestele montane.

Cod galben de ploi și vânt puternic

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 octombrie, ora 10:00 – 28 octombrie, ora 12.00, va fi în vigoare codul galben de ploi însemnate cantitativ, în judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu, unde în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de 40 l/mp.

Foto: ANM

Totodată, în perioada 27 octombrie, ora 16:00 – 28 octombrie, ora 10:00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi va fi valabilă atenţionarea Cod galben de intensificări ale vântului. În aceste zone, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. 

Foto: ANM

Vremea la București 

Vremea va fi rece, vântul va sufla slab până la moderat, iar temporar va ploua în Bucureşti, în următoarele trei zile, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 26 octombrie, ora 10:00 – 27 octombrie, ora 8:00, în Capitală, nebulozitatea stratiformă va persista la începutul zilei, apoi cerul va fi temporar noros, iar spre seară şi noaptea, trecător va ploua slab (2 – 4 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15 – 16 grade, iar cea minimă de 8 – 9 grade.

Totodată, în perioada 27 octombrie, ora 8:00 – 28 octombrie, ora 12:00, cerul va fi noros, temporar va ploua, iar pe parcursul întregului interval se pot acumula cantităţi de apă în general de 15 – 20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, mai scăzută faţă de ziua precedentă, va fi de 11 – 12 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 8 grade.

În intervalul 26 octombrie, ora 10.00 – 28 octombrie, ora 12:00, pentru Municipiul Bucureşti va fi în vigoare o informare de ploi moderate cantitativ.

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.