
Verificările efectuate în aeronava Wizz Air care a aterizat joi pe Aeroportul Henri Coandă, după o amenințare cu bombă, s-au încheiat fără să fie identificate elemente care să confirme existența unui pericol. Cei 182 de pasageri și cei șapte membri ai echipajului au fost debarcați și supuși procedurilor de securitate.
Verificările s-au încheiat. Amenințarea nu s-a confirmat
ACTUALIZARE 13:35 Brigada Antiteroristă a SRI a încheiat verificarea aeronavei care a efectuat cursa WMT3064 Milano-București. Nu au fost descoperite elemente care să confirme existența unui dispozitiv exploziv la bord.
Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Henri Coandă, după care au fost activate procedurile specifice unor asemenea incidente. Cei 182 de pasageri și cei șapte membri ai echipajului au fost debarcați, iar aeronava, bagajele și călătorii au fost verificați. Traficul aerian se desfășoară în siguranță, iar aeronavele decolează și aterizează conform planurilor de zbor.
Mărturia unui pasager: „Am stat în autobuze aproape două ore, apoi am fost controlați în grupuri”
Unul dintre pasagerii cursei a povestit că, în apropierea aterizării, a observat că membrii echipajului deveniseră tensionați. După ce avionul a ajuns la sol, călătorilor li s-a cerut să rămână pe scaune, iar debarcarea a început după aproximativ 30-45 de minute.
„Nu a fost foarte ciudat la început, cu toate că acum, dacă stau să mă gândesc, în timpul zborului și aproape de aterizare era puțin tensionată stewardesa care vorbea la telefon. La aterizare am mers destul de mult cu avionul pe pistă și, la un moment dat, ne-am oprit. Am stat, am mai plecat puțin, am mai stat iar. Cred că am stat undeva la 30-45 de minute, poate chiar puțin mai mult. Oamenii se ridicau, apoi ni s-a spus să stăm jos. Când ne-am dat jos erau două mașini de pompieri, Brigada Antitero, Poliția de Frontieră, o grămadă de forțe. După aceea ne-am urcat în autobuze, am ajuns într-o zonă de siguranță, la porțile 50-51, și ne-au lăsat să stăm în autobuze. Cred că am stat undeva la o oră și jumătate, două ore, toți în picioare”, a spus acesta. Călătorii au fost apoi verificați în grupuri de câte 10-15 persoane. „Ne-au trecut printr-un screening, în grupuri mai mici, de 10-15 oameni. Ne-au pus să ne descălțăm, am trecut prin control corporal și raze și au folosit o hârtiuță care cred că verifica eventuale reziduuri de material exploziv”, a relatat pasagerul.
Cătălin Prunariu: Este posibil să fie testate reacțiile și timpii de intervenție
ACTUALIZARE 13:16 Valul de amenințări cu bombă care a vizat miercuri 12 zboruri comerciale din Europa ar putea avea ca scop testarea reacției autorităților și producerea unor pierderi economice companiilor aeriene, a declarat la Digi24 Cătălin Prunariu, comandant și pilot instructor. Acesta a avertizat că fiecare alertă trebuie tratată cu maximă seriozitate și că procedurile de securitate nu pot fi ignorate.
„Intervențiile sunt foarte importante și și mai important este ca, de fiecare dată, procedurile să fie aplicate exact așa cum sunt ele prevăzute. Ceea ce se urmărește prin toate aceste amenințări, pentru că vedem că este un val în ultimele zile, este probabil și testarea reacției, atât în aer, cât și la sol, a tuturor celor implicați în aceste evenimente. Motiv pentru care procedurile trebuie urmate permanent și nu trebuie ignorate. Pasagerii probabil vor simți frustrare și vor mai fi, probabil, astfel de amenințări. Este foarte important ca și ei să înțeleagă că este în beneficiul lor și în interesul siguranței și securității să se facă toate aceste controale, iar avioanele să aterizeze imediat după ce primesc această amenințare, după ce, evident, își urmează procedurile specifice”, a explicat acesta.
Vigilența trebuie sporită în aeroporturi
Pilotul consideră că amploarea valului de amenințări și intervalul scurt în care acestea au fost transmise indică o acțiune care urmărește atât verificarea reacției autorităților, cât și producerea unor pierderi companiilor aeriene.
„Este nemaivăzut ca un astfel de val de amenințări să fie într-un interval atât de scurt, deci este clar că nu este o joacă. Cine face aceste lucruri, în primul rând, nu este o singură persoană. E clar, pentru că se întâmplă pe diverse arii geografice. Iar cine face acest lucru o face, evident, o dată pentru a testa toate procedurile, pentru a vedea reacțiile, timpii de reacție și așa mai departe, și, în al doilea rând, pentru a observa care este impactul și a aduce niște daune economice. Orice astfel de amenințare, orice aterizare pe alt aeroport pentru compania aeriană reprezintă o daună economică”, a afirmat Prunariu.
Acesta a cerut sporirea vigilenței pe aeroporturi, inclusiv la verificarea pasagerilor și a bagajelor, și a avertizat că nu poate fi exclus ca acest val de amenințări să preceadă o tentativă reală: „Trebuie sporită vigilența, mai ales la aeroporturi, la controlul pasagerilor, controlul bagajelor, pentru că nu este exclus ca toate aceste «teste» să aibă ca scop final, până la urmă, plantarea unui dispozitiv exploziv”.
ACTUALIZARE 12:54 Amenințarea care a vizat cursa Milano-București face parte dintr-o serie de nouă alerte cu bombă primite joi dimineață de aeronave care zburau deasupra Europei. Proceduri similare celor declanșate pe Aeroportul Henri Coandă au avut sau sunt în desfășurare pe mai multe aeroporturi europene.
Printre cursele vizate se află trei zboruri din Italia, unul plecat din Marea Britanie, unul din Polonia, două din Finlanda și unul din Irlanda.
Mai multe aeronave au fost deviate către alte aeroporturi, în timp ce avioanele aflate aproape de destinație și-au continuat zborul și au aterizat acolo. În unele cazuri, verificările efectuate după aterizare s-au încheiat fără ca la bord să fie descoperite dispozitive explozive.
Pe alte aeroporturi, operațiunile sunt încă în desfășurare, iar pasagerii urmează să fie verificați după coborârea din aeronave.
Pe Aeroportul Henri Coandă, la operațiune participă, alături de echipa pirotehnică a SRI, pompieri și forțe ale Ministerului Afacerilor Interne. Verificările vor fi încheiate după ce autoritățile se vor asigura că nu există niciun pericol.
Știrea inițială
Cursa WMT3064 Milano-București a aterizat în siguranță la ora 11:08 pe Aeroportul Henri Coandă, a anunțat Compania Națională Aeroporturi București. Cei 182 de pasageri și cei șapte membri ai echipajului au fost debarcați de urgență.
Potrivit surselor Digi24.ro, echipa pirotehnică a SRI verifică aeronava pentru a stabili dacă amenințarea se confirmă.
„La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului. Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor”, a transmis Compania Națională Aeroporturi București.
Editor : A.D.

