
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat marţi, în faţa parlamentarilor din Congresul SUA, că Administraţia Trump nu a oferit Iranului ridicarea sancţiunilor doar în schimbul deblocării Strâmtorii Ormuz. El a precizat că acest lucru e condiționat și de acceptarea de către Teheran a unor cereri legate de programul său nuclear, transmit agenţiile Reuters şi EFE.
„Nu, acest lucru nu a fost discutat. Nu am oferit aşa ceva”, a răspuns Rubio când a fost întrebat despre ideea unei ridicări a sancţiunilor împotriva Iranului dacă această ţară va redeschide Strâmtoarea Ormuz şi a amintit că aceste sancţiuni sunt „legate de cauza pentru care au fost impuse”, adică activitatea de îmbogăţire a uraniului.
„Iranul este sancţionat pentru că a îmbogăţit uraniu la niveluri ridicate. Iranul este sancţionat din cauza activităţilor sale nucleare. Dacă va accepta să renunţe la aceste activităţi, va exista o relaxare a sancţiunilor condiţionată de angajamentul lor şi de respectarea acestuia”, a insistat şeful diplomaţiei americane, potrivit Agerpres.
El şi-a exprimat încrederea că vor fi reluate contactele cu Iranul şi că se va putea conveni un acord nuclear în zilele următoarele, după ce Teheranul a anunţat sistarea negocierilor cu SUA ca urmare a ofensivei israeliene în Liban.
Potrivit secretarului de stat american, Iranul este acum de acord să „negocieze aspecte ale programului său nuclear”, lucru pe care îl refuza în urmă cu o lună, şi în opinia sa un acord ar putea fi convenit „astăzi, mâine sau săptămâna viitoare”.
El a susţinut că acest proces de negociere este complicat de faptul că „regimul (de la Teheran) este fracturat intern” şi are mereu nevoie de câteva zile pentru a răspunde la fiecare proiect de acord trimis de SUA prin intermediul mediatorilor pakistanezi.
Totuşi, dacă aceste negocieri vor eşua, a continuat Rubio, atunci Statele Unite vor avea în continuare „o problemă” cu ambiţiile nucleare ale Iranului, dar el a estimat că, în cazul reluării ostilităţilor, Teheranul nu va mai avea un „scut” care să îl protejeze.
Şeful diplomaţiei SUA a susţinut astfel că armata iraniană a fost distrusă de războiul lansat de SUA şi Israel în februarie şi întrerupt în aprilie printr-un armistiţiu.
Negocierile dintre Iran şi SUA se desfăşoară prin intermediul Pakistanului, care s-a impus ca mediator. Această mediere se concentrează pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară (Washingtonul cere să-i fie predat acest uraniu), fie prin diluare.
Acestea sunt condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord care să încheie războiul declanşat de aceste două ţări împotriva Iranului pe 28 februarie şi care este suspendat printr-un armistiţiu convenit pe 8 aprilie.
Rubio are marţi două audieri separate în Congresul SUA, mai întâi în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului şi apoi în Subcomisia pentru Credite Bugetare a Camerei Reprezentanţilor, ambele audieri având ca temă bugetul cerut de Departamentul de Stat pentru exerciţiul fiscal 2027.
Editor : C.L.B.

