Războiul din Iran zguduie arhitectura energetică și amenință fluxurile vitale de petrol și gaze. Prețul este plătit de întreaga lume și se pune întrebarea dacă aceasta este cea mai bună metodă de a face o țară cu antecedentele Iranului să coopereze. Din orice haos apar și oportunități și țări precum România și Turcia pot profita. Ce urmează după conflictul din Orientul Mijlociu? Primim răspunsuri, la Pașaport Diplomatic, de la Mehmet Öğütçü, fost diplomat turc.
Cristina Cileacu: Mehmet Öğütçü, fost diplomat turc, bine ați revenit la Paşaport diplomatic.
Mehmet Öğütçü: Este întotdeauna o plăcere să particip, Cristina.
Geopolitica se rescrie
Cristina Cileacu: Întâlnirea pe care o avem acum se referă, desigur, la situația din Orientul Mijlociu și ne uităm, având în vedere expertiza dumneavoastră în energie, la efectele acestei blocade din Iran, în Strâmtoarea Ormuz. Avem acum o blocadă a blocadei.Care sunt efectele pentru țări precum Turcia, China, Japonia și chiar Franța atunci când vine vorba de această negociere separată, pe care au avut-o cu Iranul, pentru obținerea de petrol și gaze?
Mehmet Öğütçü: Cred că trebuie să recunoaștem de la bun început că aceasta nu este doar o întrerupere a fluxurilor de energie. Acesta este un punct de cotitură, iar rezultatele și consecințele vor fi foarte, foarte severe pentru economia geopolitică mondială și sistemul energetic. Așa vedem acum acest lucru, deoarece ceea ce observăm și experimentăm este cea mai gravă criză energetică pe care am avut-o în istoria recentă. Impactul nu este doar asupra țărilor producătoare și importatoare, deoarece știm că China, India, Japonia, Coreea, Taiwan, toate depind în mare măsură de aprovizionarea provenită din Golf și nu se limitează doar la aceste țări, ci se va răspândi în întreaga lume, în privința încetinirii creșterii, creșterea globală și, de asemenea, declanșarea unei inflații mai mari, asta este exact ceea ce numim în literatura economică, speculații, creștere scăzută, inflație ridicată. Și va avea impact nu numai asupra prețurilor energiei, așa cum am văzut, ci va afecta securitatea alimentară, deoarece îngrășămintele vor fi în cantitate redusă în întreaga lume, apoi combustibilul pentru avioane, motorina, orice altceva, ce este legat de domeniu petrochimic va avea efecte în viața noastră de zi cu zi, nu numai în energie, ci și geopolitic, imaginea se va schimba. Cred că SUA a calculat greșit când au lansat, împreună cu Israelul, atacuri asupra Iranului, pe 28 februarie, distrugând conducerea și infrastructura iraniană și determinând Iranul să închidă Strâmtoarea Ormuz, care este o strâmtoare critică, punct de blocare pentru țările din Golf, deoarece permitea fluxul a aproape 20% din petrolul mondial și 20-22% din aprovizionarea mondială de gaz lichefiat, provenind în principal din Qatar. Acum avem o situație în care toate proviziile sunt blocate în Golf. Și blocada pe care SUA a anunțat-o imediat după eșecul negocierilor de încetare a focului în Pakistan, care cred că va fi reluată.
Cristina Cileacu: Da, a fost anunțat.
Mehmet Öğütçü: Va începe iar, pentru că ce s-a întâmplat este din 1979, pentru prima dată, Iranul și SUA, la cel mai înalt nivel s-a întâlnit în Islamabad. A avut loc o negociere foarte serioasă. Cred că va continua. Cu toate acestea, din nou, dacă această blocadă va funcționa sau nu este discutabil, deoarece China, principalul importator de petrol iranian, aproape 80% din petrolul iranian merge în China. Ei au spus că nu vor respecta regulile impuse de SUA, de angajare și trecere prin Strâmtoarea Ormuz. Ei au spus că navele noastre, petrolierele noastre vor continua să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz, lucru pe care iranienii îl vor permite, de asemenea. Și dacă SUA încercă să intervină asupra petrolierelor chineze, ce se va întâmpla? Deci, acesta este un semn de întrebare.
Cristina Cileacu: Este întrebarea importantă.
Mehmet Öğütçü: Dar țările europene spun același lucru. Desigur, vrem ca Strâmtoarea Ormuz să fie deschisă pentru că este esențială pentru noi, în special pentru aprovizionarea cu gaz lichefiat, dar nu vrem să fim parte din atacuri, agresiunea împotriva Iranului. Deci, sunt perspective diferite. Se pare că SUA și Israelul, într-o mare măsură, s-au izolat în acest efort.
Iran blochează lumea prin Ormuz
Cristina Cileacu: După cum ați spus, a fost o greșeală de calcul, SUA și Israelul care au atacat Iranul. În același timp, vedem acum un Iran care de fapt ia lumea ostatică. Faptul că au pus o blocadă asupra Strâmtorii Ormuz afectează la propriu toată lumea. În același timp, să nu uităm că, în ultimii 40 de ani, Iranul a exportat terorism în tot Orientul Mijlociu și în întreaga lume, ar trebui să spunem. Cum să ne ocupăm de Iran? Pentru că, pe de o parte, da, într-adevăr, vedem efectele. Pe de altă parte, vedem un Iran care devine din ce în ce mai agresiv, în primul rând, cu vecinii săi și, în al doilea rând, cu întreaga lume.
Mehmet Öğütçü: Cred că ai dreptate spunând că Iranul a reprezentat o amenințare serioasă în privința securității vecinilor săi imediați, dar și la nivel global, pentru că a purtat un război proxy nu doar împotriva Israelului, ci a multor alte țări din regiune. Pentru că a fost un actor major de luat în calcul într-un mod agresiv în Siria, controla, mai mult sau mai puțin, regimul Assad, după cum îți amintești. Apoi, a sponsorizat și sprijinit financiar și logistic, și cu arme Hamas și Hezbollah.
Cristina Cileacu: Și Houthi.
Mehmet Öğütçü: Și Houthi, la Marea Roșie. Prin urmare, cred că a fost o justificare pentru a îndepărta Iranul din aceste zone, în care a purtat războaie prin proxy. Turcia a fost afectată de această abordare iraniană. Ambele națiuni se văd reciproc ca un rival strategic în regiune. Cu toate acestea, luăm întotdeauna în considerare și faptul că Iranul nu este doar persan sau mullahi, pentru că dacă te uiți la compoziția populației din Iran, aproape o treime dintre iranieni sunt la origine azeri și turkmeni. Deci foarte aproape, și kurzii, încă 10%. Aceștia sunt genul de rude ale celor care trăiesc în Turcia. Prin urmare, cred că Turcia a încercat să urmeze o abordare echilibrată față de Iran. Avem, de asemenea, o relație legată de energie, aproape 10 miliarde de metri cubi de gaz care curg din Iran în Turcia în fiecare an și, de asemenea, o altă aprovizionare cu gaze provenind din Turkmenistan, prin Iran, prin intermediul unui acord swap. Nu este nicio îndoială că regimul mullah din Teheran, pentru propria populație, iranienii care caută mai multă democrație, libertate și drepturi ale omului, dar și pentru vecini, a fost o amenințare. Și recunoaștem asta. Dar răspunsul pe care l-am văzut împotriva lor probabil că nu funcționează în privința lansării de atacuri împotriva instalațiilor nucleare ale Iranului, pe care SUA și Israelul le-au făcut anul trecut în mai, și au spus că acestea a fost aproape complet șterse. Dar nu s-a întâmplat, sunt încă acolo. Și au încă un imens program de rachete balistice , destul de rezistent în ciuda tuturor bombardamentelor și atacurilor. Și Hezbollah este încă în viață, așa cum am văzut recent prin atacurile israeliene, unele dintre ele sunt cu adevărat brutale. Iar Hamas este încă acolo, în ciuda tuturor acestor distrugeri și atacuri. Deci, răspunsul militar nu este întotdeauna răspunsul. Poate că este calea cea mai ușoară, dar provoacă daune uriașe, daune colaterale, daune infrastructurii, care afectează civilii. Cred că, calea corectă ar fi fost probabil folosirea diplomaţiei şi a stimulentelor economice, pentru că, dacă am uşura sancţiunile împotriva Iranului, limitându-i exportul de petrol şi schimburile şi comerțul internaţional, transferurile de tehnologie, ar putea fi posibil să aducem Iranul mai aproape de comunitatea internaţională. Experiența mea este că instrumentele economice funcționează mult mai bine decât mijloacele militare. Acum, am văzut că mijloacele militare au fost folosite cu asprime împotriva Iranului. Care este rezultatul? Ne întoarcem de unde am plecat. Știi, am avut un acord în timpul administrației Obama, cu Iranul, acordul nuclear din 2015.
Cristina Cileacu: JCPOA (n.r. Acordul Nuclear Iranian)
Mehmet Öğütçü: Apoi a venit Trump și l-a anulat în 2018. Acum, ce căutăm este probabil să revenim la acordul din 2015, care a fost mai bun decât orice putem organiza acum. Prin urmare, cu Iranul, cred că angajamentul constructiv, pe care europenii îl încearcă într-o anumită măsură, ar putea funcționa mai bine, pentru că oamenii sunt pregătiți pentru asta pe plan intern, s-au săturat de greutățile economice, de represiune. Și caută libertăți mai mari și prosperitate economică. Doar aducând Iranul în sistemul financiar internațional, ordinea economică și sistemul politic, am putea obține rezultate mai bune, poate, în Iran. Pentru că nici Israelul nu este nevinovat aici.
Lipsa echilibrului menține tensiunile
Cristina Cileacu: Cred că nimeni nu este nevinovat în acest război.
Mehmet Öğütçü: Nimeni nu este nevinovat în acest război. Dacă spunem asta, ei bine, Israelul o face pentru propria sa securitate, dar cum rămâne cu securitatea libanezilor, securitatea palestinienilor, securitatea iranienilor și alții? Pentru că dacă vă concentrați doar pe Israel și pe sprijinul orb din partea SUA, care vine pentru el, regiunea nu va avea niciodată pace, pentru că Israelul va avea întotdeauna dușmani.
Cristina Cileacu: Revenind la situația actuală din Orientul Mijlociu, vedem că Iranul a atacat puternic nu numai Israelul, ci și vecini săi din țările din Golf. Ei primesc mult ajutor din partea Chinei, pentru că am văzut că, în ultimele săptămâni, să zicem, precizia acelor lovituri în Emiratele Unite sau în Qatar, Bahrain sau Kuweit, au fost foarte exacte. Cum vom vedea, după ce se va termina această situație, că se reconectează forțele în Orientul Mijlociu, pentru că Iranul are un prieten foarte puternic, care este China. Dar China este, de asemenea, un prieten al celorlalte țări din Golf.
Mehmet Öğütçü: Cred că aici, ce aud de la prietenii mei din Golf, qatarezi, emirieni, saudiți și omanezi, toți ceilalți spun „am plătit miliarde, sute de miliarde de dolari pentru achiziționarea de arme din SUA, asta a însemnat pentru noi o umbrelă de securitate a SUA.” Dar ce s-a întâmplat ca urmare a atacurilor israeliano-americane asupra Iranului este că am fost vizați. Acum nu mai există umbrelă. Ei bine, acest lucru va schimba întreaga regiune după război. În mediul postbelic, cred că China va avea o pârghie mai mare în Golf decât Statele Unite, deoarece încrederea a fost, într-o mare măsură, pătată.
Lumea caută limitarea Iranului
Cristina Cileacu: Și nu va conta dacă China a ajutat de fapt Iranul să lovească aceste țări?
Mehmet Öğütçü: China oferă informații și a furnizat deja sisteme de arme și muniții așa cum o face oricărei țări care plătește pentru asta. Și Iranul este, de asemenea, un cap de pod pentru China în regiune. Cu siguranță. Așa cum SUA și Marea Britanie furnizează informații ucrainenilor pentru a lovi țintele rusești, cred că chinezii și rușii vor face același lucru. Aceste două țări nu vor ca Iranul să fie complet învins, pentru că este un aliat major în regiune. Din punct de vedere comercial, după cum spui pe bună dreptate, țările din Golf beneficiază foarte mult de comerțul cu China și invers, deoarece China importă aproape 45% din necesarul său de petrol și o mare cantitate de gaz lichefiat din Golf, din Qatar, Arabia Saudită, Irak, Iran și toate acestea. Prin urmare, pentru ei este esențial să ai relații bune cu ambele părți. Dar reține că întâlnirea de la Islamabad nu a fost facilitată sau mediată de Pakistan.
Cristina Cileacu: Ci de China.
Summitul Trump–Xi devine crucial
Mehmet Öğütçü: În spatele scenei, China pune presiune, dar invizibil. Sunt foarte deștepți. Răbdarea este o virtute a civilizației chineze de peste 3000 de ani și o fac discret. De asemenea, nu uita că Trump și Xi Jinping se vor întâlni la Beijing în luna mai, luna viitoare.
Cristina Cileacu: Adevărat.
Mehmet Öğütçü: Este o urgență din partea lui Trump că acest război să se încheie, în acest fel sau altul, înainte de summitul istoric dintre Xi Jinping și Donald Trump. Pentru că vor fi probleme mai mari de discutat, iar SUA nu vrea să se afle într-o situație în care se întâlnește cu liderul Chinei, care sprijină Iranul, așa că ar trebui să se ajungă la un fel de încetare a focului. Dar cu națiunile din Golf, motivul pentru care Iranul le-a atacat… Două motive. Unul este un război asimetric. Iranul nu poate gestiona sau atinge nicio supremație cu fiecare răspuns militar al SUA și Israel. Și, prin urmare, trebuie să găsească alte ținte, care pot fi vulnerabile, care găzduiesc și unități militare ale SUA, pentru că Iranul a spus inițial că va ataca doar acele țări care au instalații militare SUA, dar apoi au extins atacurile, din nou, știind că, dacă atacă națiunile din Golf și acești lideri ai națiunilor din Golf vor pune presiune asupra SUA şi Israel, zicând că noi suferim din cauza asta mai mult decât voi. Prin urmare, trebuie să faceți ceva în acest sens.
Joc strategic versus greșeală de calcul
Mehmet Öğütçü: Acesta este un proces cumplit, foarte, cum să spunem… dureros, în care iranienii, după cum știi, sunt cei mai buni la jocul de șah, jocul de șah strategic. Sunt foarte experimentați. Și știu ce să facă și cum să facă, provoacă daune dușmanilor lor sau puterilor ostile.Dar, pe de altă parte, trebuie să aducem Iranul, aceasta este o națiune uriașă, 95 de milioane de oameni, cu resurse naturale uriașe și care controlează geografia critică, inclusiv Strâmtoarea Ormuz. Și, prin urmare, cred că abordarea militară actuală, da, într-o anumită măsură, funcționează, dar, în ultimă instanță, dacă rezultatul pe care îl obținem, îl vom obține, este ce? Toate aceste daune pe care le provocăm. Așadar, în această privință, o numesc o greșeală de calcul, de asemenea, o gestionare defectuoasă a crizei încă de la început. După cum știi, atunci când lansăm orice atac sau intervenție militară, trebuie să știm care va fi strategia de ieșire. Aici, nu avem o strategie de ieșire care să vină de la Washington.
Strâmtoarea Ormuz forțează soluții noi
Cristina Cileacu: Ultima întrebare este despre cele două țări ale noastre, atât România, cât și Turcia, pentru că în cazul nostru geografia ar putea ajuta să ne transformăm într-un fel de noi hub-uri energetice. Cum vedeți aceste avantaje, să le numim așa?
Mehmet Öğütçü: Realitatea geopolitică este că, dacă Iranul este slăbit semnificativ din punct de vedere economic și militar, desigur, țările din jurul său vor beneficia cumva de acest lucru. Și Turcia este una dintre ele. Probabil că vor exista două mari țări din Orientul Mijlociu de luat în considerare după acest război. Una va fi Israelul, dar nu va avea prieteni în regiune din cauza a ceea ce se întâmplă. Și a doua este Turcia, care încearcă să aibă un fundament moral solid în Gaza, cu palestinienii și, de asemenea, să se asigure că este securitate și prosperitate în regiune. Pentru că, dacă te uiți la proiecțiile destul de realiste, Turcia este cea mai mare țară de luat în calcul, din China până în Germania, din Arabia Saudită până în Rusia. Marea Neagră este un alt domeniu în care Turcia lucrează din greu și pentru a-și dezvolta câmpul de gaze naturale din Sakarya. Are potențialul de a colabora cu România în domeniul Neptun Deep, dacă combinăm eforturile, cred că Turcia și România ar putea fi principalul furnizor de gaze către Europa în viitor. Și mai important, în Marea Neagră, cred că apare o nouă arhitectură de securitate, Ucraina fiind semnificativ slăbită de agresiunea rusă și imaginea se va schimba. Deci, dacă vrem să prevenim ca Marea Neagră să devină un lac rusesc, cred că toate națiunile litorale ale Mării Negre ar trebui să lucreze împreună în contextul NATO, desigur, dar și bilateral, cu Georgia și România, Turcia și Ucraina vor trebui să colaboreze fără a antagoniza Rusia, desigur, fără a ceda și propriile interese vitale. Și este un act de echilibrare foarte delicat. Și în ceea ce privește hub-ul energetic, acum vorbim despre rute alternative de ieșire din Golf. Dacă Strâmtoarea Ormuz este blocată, nu astăzi, ci și în viitor, am putea avea aceeași amenințare și, prin urmare, poate prin Basra,către Turcia, și lipsește doar o conductă între Kirkuk și Basra, care ar putea fi construită rapid, atunci,cel puțin 1,6 milioane de barili de petrol ar putea curge până în Marea Mediterană. Apoi, livrările de gaz lichefiat din Qatar, dacă sunt blocate, s-ar putea să treacă din nou printr-o conductă către Turcia, apoi din Turcia în România, Ucraina și oriunde. Deci, există întotdeauna alternative. Unele dintre ele ar putea fi destul de scumpe. Trebuie să analizăm acest lucru. Sunt multe oportunități în lumea nouă după conflict, pentru că am vorbit întotdeauna despre noua ordine mondială. În schimb, ce vedem este noua dezordine mondială. Va fi fracturat. Cred că vom avea doar una sau două superputeri, China și SUA, dar multe puteri regionale, care vor avea un cuvânt de spus. România și Turcia sunt printre ele. Cred că trebuie să lucrăm îndeaproape în ceea ce privește securitatea energetică europeană, securitatea energetică regională, dar și noua arhitectură europeană de apărare.în care cred că Turcia, Ucraina și România sunt parteneri esențiali.
Cristina Cileacu: Să sperăm că vom profita de aceste oportunități. Mehmet Ogutcu, întotdeauna o plăcere să discut cu dvs. Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste informații.
Mehmet Öğütçü: Mulțumesc, Cristina. Plăcerea mea.