Trump nu a vrut niciodată o schimbare de regim în Iran, susține un trimis special al SUA. Care ar fi fost obiectivul liderului american

0
2
trump-nu-a-vrut-niciodata-o-schimbare-de-regim-in-iran,-sustine-un-trimis-special-al-sua.-care-ar-fi-fost-obiectivul-liderului-american
Trump nu a vrut niciodată o schimbare de regim în Iran, susține un trimis special al SUA. Care ar fi fost obiectivul liderului american

Trimisul special al SUA pentru Siria, Thomas Barrack, a afirmat vineri că preşedintele american Donald Trump nu a făcut niciodată declaraţii cu privire la vreo schimbare de regim în Iran şi că ţara sa îşi doreşte doar pacea.

Donald Trump „nu a căutat o schimbare de regim în Iran. O schimbare de regim fie se întâmplă în mod organic, fie nu se întâmplă deloc. Poporul iranian este cel care decide ce se întâmplă”, a declarat Barrack, care este de asemenea ambasadorul SUA în Turcia, pentru NTV din Antalya, unde participă la un forum internaţional de politică şi diplomaţie. 

Barrack a afirmat că obiectivul lui Trump în Iran a fost întotdeauna să pună capăt programului nuclear iranian şi să rezolve situaţia din Strâmtoarea Ormuz, blocată de Iran ca răspuns la atacurile lansate de Statele Unite şi Israel pe 28 februarie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Preşedintele „nu a făcut niciodată declaraţii despre schimbarea regimului în Iran”, a insistat oficialitatea diplomatică americană.

Cu toate acestea, liderul de la Casa Albă s-a lăudat în numeroase ocazii că a reuşit o schimbare de regim la Teheran în urma asasinării ţintite a liderului suprem, Ali Khamenei, şi a numeroşi înalţi demnitari în cursul atacurilor aeriene în prima fază a ofensivei americano-israeliene declanşate la 28 februarie.

Eforturi pentru a pune capăt războiului

Turcia organizează începând de vineri un amplu forum diplomatic la care va participa, printre alţii, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif, într-un moment în care Islamabadul îşi intensifică eforturile pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP, conform sursei citate. 

La Forumul din Antalya, staţiune balneară din sudul Turciei, erau aşteptaţi reprezentanţi din peste 150 de ţări, între care peste 20 de şefi de stat şi de guvern. Printre aceştia figurează preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

O întâlnire între şefii diplomaţiei din Turcia, Egipt, Pakistan şi Arabia Saudită pentru „discuţii privind elaborarea de soluţii la problemele regionale, în special în legătură cu conflictul dintre Statele Unite, Israel şi Iran” este programată vineri seara, în marja forumului, potrivit unei surse din cadrul Ministerului de Externe al Turciei.

Citește și: LIVE TEXT Război în Orientul Mijlociu, ziua 49. Armistițiu temporar Israel-Liban. Hezbollah avertizează că îşi menţine „degetul pe trăgaci”

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.