Sorin Grindeanu, înainte de „Momentul adevărului”: Este evident că, așa cum suntem acum, lucrurile nu mai pot continua

0
6
sorin-grindeanu,-inainte-de-„momentul-adevarului”:-este-evident-ca,-asa-cum-suntem-acum,-lucrurile-nu-mai-pot-continua
Sorin Grindeanu, înainte de „Momentul adevărului”: Este evident că, așa cum suntem acum, lucrurile nu mai pot continua

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat, sâmbătă, că e cât se poate de clar că PSD va schimba direcţia pe care va merge şi că lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Grindeanu a mai spus că votul de luni din cadrul partidului trebuie să fie unul lucid şi raţional.

„A fost un demers necesar şi este în continuare un demers necesar această consultare pe care o facem, care se va încheia luni cu un vot pe care îl vom da în cadrul Consiliilor Politice Judeţene şi Consiliului Politic Naţional, şi unde vom alege drumul pe care Partidul Social Democrat va merge în perioada următoare”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la Timişoara.

Președintele PSD a precizat că, în cadrul Conferinţei Regionale care a avut loc la Timişoara, s-au discutat lucruri care ţin de administraţia locală şi de buna funcţionare a Guvernului.

„Sunt lucruri care au fost ridicate în dezbaterea internă şi de aici şi din celelalte întâlniri, sunt lucruri care ţin de administraţie publică locală, sunt lucruri care ţin de buna funcţionare în cadrul Guvernului, sunt lucruri care ţin de politici publice, sunt lucrurile care ne-au fost aduse în atenţie tocmai pentru a încerca să vă spun că, în acest moment, e cât se poate de clar că există o direcţie pe care Partidul Social Democrat va merge şi anume e evident că aşa cum suntem acum, în situaţia în care ne aflăm acum, lucrurile nu mai pot continua”, a declarat Grindeanu.

Liderul PSD a mai spus că a prezentat toate scenariile şi că votul de luni trebuie să fie unul raţional şi lucid.

„Am prezentat toate scenariile posibile. Această prezentare a fost detaliată, astfel încât toţi cei care vor vota să voteze în cunoştinţă de cauză, într-un mod raţional, într-un mod lucid şi nu emoţional. E o perioadă în care e foarte multă emoţie în politică, nu despre asta e vorba la votul nostru de luni. Noi trebuie să votăm, aşa cum am spus, lucid, raţional, să alegem potrivit pentru români. Pentru că suntem, în continuare, cel mai important partid din România, cel mai important partid din Parlamentul României şi asta ne dă o responsabilitate pe care o înţelegem şi o respectăm”, a declarat Grindeanu.

Social-democraţii se reunesc, luni, într-un eveniment intitulat Momentul adevărului”, de la ora 17.00, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi consula membrii cu privire la rămânerea sau nu în actuala coaliţie de guvernare.

Citește și:

Bolojan iese la atac și acuză PSD de „fugă de răspundere”. „Se comportă ca pe vremea lui Dragnea, de parcă ar avea 40%”

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.