
Atletico Madrid s-a calificat marţi seara în semifinalele Champions League, chiar dacă a cedat, pe teren propriu, scor 1-2, cu FC Barcelona. La general, madrilenii au avut scor favorabil, 3-2, scrie News.ro. Echipa franceză PSG a învins, tot marţi seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea engleză FC Liverpool, în sferturile Champions League. Cu această victorie, PSG s-a calificat în semifinale, cu 4-0 scor general.
Atletico Madrid – FC Barcelona 1-2
Catalanii au început excelent partida de pe Metropolitano, şi Yamal a deschis scorul încă din minutul 4. În minutul 24, Dani Olmo l-a găsit cu o pasă foarte bună pe Ferran Torres, iar acesta l-a învins pe Musso, iar Barcelona anula avantajul lui Atletico, care învinsese cu 2-0 pe Camp Nou.
Elevii lui Simeone şi-au revenit însă din pumni şi au înscris în minutul 31, prin Lookman. Oaspeţii au cerut penalti la Dani Olmo, în minutul 41, dar nu s-a dat nimic şi la pauză s-a intrat cu Barcelona în avantaj minim. Ferran Torres a înscris în minutul 55, dar golul a fost anulat pentru ofsaid, apoi Dani Olmo a trimis peste poartă, în minutul 65.
Catalanii au rămas în zece odată cu eliminarea lui Eric Garcia, în minutul 80, arbitrul Clement Turpin schimbând culoarea cartonaşului după verificarea VAR. În ciuda insistenţei din atac, oaspeţii nu au mai putut schimba tabela şi Atletico Madrid – FC Barcelona s-a terminat 1-2, iar Atletico va juca în semifinalele Champions League.
Liverpool – PSG 0-2
Deţinătoarea trofeului Champions League, PSG nu a pierdut nici duelul din Anglia cu Liverpool.
Dembele a ratat în minutul 17, cu un şut din careu, apoi Safanov a respins din faţa porţii la ocazia lui Kerkez, din pasa lui Salah. Egipteanul a şutat pe lângă poarta oaspeţilor în minutul 57, pentru ca în minutul 64 arbitrul Maurizio Mariano să acorde penalti pentru gazde, decizie anulată însă după verificarea VAR.
Parizienii au deschis scorul în minutul 72, prin Ousmane Dembele, iar în primul minut al prelungirilor tot Dembele a stabilit scorul final, FC Liverpool – PSG 0-2 şi echipa lui Luis Enrique merge în semifinale.
Editor : Liviu Cojan

