Fiul lui Donald Trump, Eric, va participa alături de președintele SUA la vizita de stat în China: „Este profund mândru de tatăl său”

0
3
fiul-lui-donald-trump,-eric,-va-participa-alaturi-de-presedintele-sua-la-vizita-de-stat-in-china:-„este-profund-mandru-de-tatal-sau”
Fiul lui Donald Trump, Eric, va participa alături de președintele SUA la vizita de stat în China: „Este profund mândru de tatăl său”

Fiul președintelui american Donald Trump, Eric Trump, și soția sa, Lara, îl vor însoți pe președinte în călătoria sa de luna viitoare în China, a declarat, marți, pentru Reuters, o purtătoare de cuvânt a organizației familiei.

Două surse au declarat pentru Reuters că membri ai familiei lui Trump, inclusiv Eric, se gândesc să i se alăture lui Trump în mult așteptata sa vizită de pe 14-15 mai, cu scopul de a contribui la relațiile de afaceri dintre SUA și China. Însă purtătoarea de cuvânt a declarat că Eric va merge în nume personal.

„Eric și Lara Trump sunt mândri să-l însoțească pe președinte în vizita sa de stat”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Organizației Trump, Kimberly Benza.

„Eric este profund mândru de tatăl său și de realizările din acest mandat și participă în nume personal, ca fiu care îl susține. Nu are afaceri în China și nici nu intenționează să facă afaceri în China. Nu va participa la întâlniri private, ci va sta alături de președinte pentru a marca acest eveniment istoric”, a completat ea.

Cu toate acestea, mișcarea ar putea stârni îngrijorări la Washington, având în vedere că averea personală și afacerile lui Trump sunt gestionate de familia sa.

Trump l-a criticat pe predecesorul său democrat, președintele Joe Biden, pentru că fiul său, Hunter, l-a însoțit în China când Biden era vicepreședinte. El l-a acuzat pe tânărul Biden că și-a folosit poziția de influență pentru a asigura sprijinul financiar al Chinei pentru investițiile sale.

În 2019, Trump a invitat public China să deschidă o anchetă împotriva rivalilor săi politici. Familia Biden a negat orice abatere.

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.