Dacă biroul este locul unde se nasc cel mai des prietenii, persoanele care lucrează de la distanță, în special freelancerii, sunt cele mai vulnerabile la izolare, cu tot ce implică acest lucru pentru bunăstarea lor, potrivit El Pais.
În eseul său „A scrie înseamnă a înceta să mai fii scriitor”, scriitorul spaniol Enrique Vila-Matas povestește că și-a ales profesia pentru că își dorea libertate și nu voia să meargă la birou în fiecare dimineață. Când a luat această decizie, nu știa că va ajunge să trăiască „ca o cârtiță într-un tunel, lucrând zi și noapte”.
În interviuri și memorii, mulți romancieri recunosc că, pe lângă vocația lor, ceea ce și-au dorit cel mai mult când au început să scrie a fost să scape de frigul străzii stând acasă în acele dimineți de zi lucrătoare, când majoritatea angajaților fac naveta și își văd de rutina zilnică. La scurt timp după aceea, și-au dat seama că „a numi pe cineva autor disciplinat este redundant”, așa cum subliniază adesea Juan José Millás, pentru că literatura necesită multe ore de concentrare în fiecare zi.
Dar nu este vorba doar despre scriitori sau artiști mai mult sau mai puțin faimoși, ale căror rutine de lucru – ca tot ce îi înconjoară – sunt supuse controlului. Multe dintre persoanele care desfășoară activități independente lucrează de acasă, inclusiv jurnaliști, consultanți fiscali, agenți de publicitate, avocați, profesori, ilustratori… care, în cel mai bun caz, au un birou separat acasă și, în cel mai rău caz, abia au reușit să-și înghesuie o masă în dormitor.
Birourile sunt adesea portretizate ca niște coșmaruri zilnice, unde angajații își joacă apatic rolul pentru a părea productivi, participă la întâlniri inutile sau conspiră, alimentând ranchiuna și invidia. Cu toate acestea, multe studii arată că, între 20 și 60 de ani, în special pentru bărbați, locul de muncă este locul în care apar cel mai frecvent noi prietenii (înainte era școala, iar la pensionare e cartierul).
Poate acesta este motivul pentru care cei care lucrează de acasă, și în special liber-profesioniștii, sunt cei mai predispuși la singurătate. Juan Gómez Bárcena confirmă acest lucru în Harta singurătății (Seix Barral, 2024), un eseu în care afirmă că „șomerii pe termen lung, lucrătorii independenți cu zile de muncă sufocante în propriile case sau pensionarii care au încetat să lucreze sunt candidați ideali pentru a suferi de singurătate”.
În 2017, în Regatul Unit a apărut o platformă numită Leapers pentru a evidenția problemele de sănătate mintală – strâns legate de singurătate – cu care se confruntă freelancerii de acolo și pentru a le oferi o rețea de sprijin.
Pentru profesiile care se bazează pe internet și care operează în condiții similare, concluziile rapoartelor lor sunt aplicabile practic oricărei țări. Cele mai semnificative constatări sunt următoarele: în 2024, 32% dintre freelanceri au simțit constant impactul singurătății și izolării, în timp ce 89% au experimentat-o la un moment dat; 66% au considerat că modelele și rutinele de lucru neregulate au fost dăunătoare bunăstării lor; și 91% s-au simțit neproductivi (și copleșiți de lipsa veniturilor) timp de cel puțin o lună. Pe scurt, 86% dintre respondenți au fost de acord că activitățile independente sunt dăunătoare sănătății mintale.
Disciplină acasă
Jaime Lorite este jurnalist independent și colaborator la publicația spaniolă El Pais. După ani de zile în care a lucrat de acasă, a găsit câteva rutine care îl ajută să evite problemele: „Pentru a combate lenea provocată de frig, ies la alergat în fiecare dimineață la ora 8 înainte de a începe lucrul; este o modalitate de a o opri din fașă. Am interiorizat acest sistem pentru a evita să rămân blocat într-o rutină.” El adaugă: „Izolarea a fost o școală grea în care am învățat din necesitate; la început, m-am chinuit, cedând unor obiceiuri dăunătoare precum lucrul din pat, statul în pijamale toată ziua sau chiar consumul de alcool în timp ce lucram. Acest lucru era nesustenabil, iar acum urmez sfatul de a face duș și de a mă îmbrăca dimineața devreme pentru a mă pregăti mental pentru muncă.”
„«Mentalitatea pijamalelor» este periculoasă dacă nu o ții sub observație”, este de acord ilustratoarea Gala Castro. „Psihicul gravitează în mod natural spre ceea ce este confortabil, ușor și, în cele din urmă, dăunător pe termen lung; trebuie să fii puțin perspicace și să introduci în mod deliberat anumite lucruri: să te trezești devreme, să te îmbraci, să te miști, să ieși în lume. Mentalitatea dormitorului poate fi contracarată prin purtarea de greutăți pentru glezne și o plimbare de șase kilometri înainte de micul-dejun. Lucrul de acasă necesită o anumită disciplină estetică și mentală pentru a evita să devii mulțumit de propriul confort”, continuă această profesionistă care caută un echilibru între mâncare, plimbări și proiecte în fiecare zi.
Filosofi precum Terry Eagleton, care dezvoltă această idee în lucrarea sa Ideologia esteticii, consideră că artistul, încă din secolul al XVIII-lea, a servit drept model al individului adaptat la capitalism.
Mânați de vocația lor, artiștii își creează opera fără constrângere și se dedică pe deplin acesteia. Acesta este firul pe care Remedios Zafra îl preia și îl actualizează în influenta sa lucrare „Entuziasmul. Precaritate și muncă creativă în era digitală”, unde disecă unele dintre capcanele ascunse în industriile culturale. Toate acestea se aplică multora dintre cei care au ales să lucreze pe cont propriu, deoarece, așa cum spune Matthew Knight, fondatorul Leapers și reprezentantul unei platforme care reunește peste 12.000 de freelanceri: „Cei care simt o mare pasiune pentru meseria lor trec adesea la acest model pentru că vor să se elibereze de politica și procesele unei organizații mari pentru a se concentra pe propria muncă. Așadar, identificarea și motivația sunt deja prezente înainte de a deveni liber profesioniști. Provocarea apare pentru că, fiind singurii responsabili pentru furnizarea unui loc de muncă, poate apărea un simț al responsabilității mai mare decât este sănătos.”
Desigur, nu tot acest sentiment de responsabilitate este abstract: nevoia de a atinge un anumit nivel de venit contribuie la neliniște. „Sunt o șefă destul de exigentă cu mine însămi, lucrez zile și ore nebunești, la limita autoexploatării. Acest lucru provine din nevoia de a avea un venit decent și de a nu depinde financiar de părinții mei. Este o dinamică perversă în care jurnaliștii independenți își asumă responsabilitatea de a se maltrata singuri, lucru care aduce beneficii companiilor”, recunoaște Lorite.
Prietenii care nu apar
„Când ești liber profesionist, trebuie să depui un efort pentru a construi conexiuni, a întâlni oameni și a păstra legătura. Vedem mulți freelanceri care se confruntă cu sentimente de izolare, care, conform cercetărilor noastre, pot fi de 2,5 ori mai mari decât în cazul angajaților salariați”, spune Knight, care insistă asupra faptului că freelancerii ar trebui să își rezerve o parte din energie pentru prietenii.
„Majoritatea freelancerilor pe care îi cunosc își echilibrează timpul petrecut acasă întâlnindu-se cu alții în afara programului de lucru, lucrând în cafenele și spații de coworking, participând la evenimente de networking și, bineînțeles, faptul că au mai multă flexibilitate le permite, de asemenea, să se vadă cu prietenii în afara programului de lucru.”
Pentru Castro, lucrul de acasă nu a fost niciodată o problemă: „Prefer ca socializarea să nu fie inclusă automat în programul de lucru. Nu-mi place sentimentul că ceva există doar din obișnuință și nu vreau să ajung să confund socializarea cu apropierea fizică repetată. Vorbesc cu vecinii mei de la balcon la balcon, îi cunosc pe toți pe nume la sală și, când merg la piață, mă bucur de anecdotele pe care mi le spune măcelara despre marea ei pasiune: motocrossul. Să lucrezi singur nu te face să trăiești în izolare”, susține ea.
Și Lorite vede lucrurile în acest fel și amintește de aspectele pozitive ale muncii la distanță: „Mi-a permis să obțin un echilibru mai eficient între viața profesională și cea personală, permițându-mi să lucrez de la casa părinților mei din Talavera sau de la casa surorii mele din Madrid, ceea ce mă ajută să-mi mențin relațiile existente. Poate că îmi lipsește ocazia să-mi fac prieteni noi la birou, dar munca la distanță îmi permite să fiu mai prezentă și mai accesibilă prietenilor mei de-o viață, pe lângă prieteniile bazate pe interese comune pe care le cultiv în continuare pe rețelele sociale.”
Astfel, solitudinea nealeasă — așa cum numește Bárcena izolarea urbană contemporană în eseul său — sau singurătatea nu este responsabilitatea muncitorului și nici un blestem inevitabil, ci mai degrabă o consecință a unei poziții nefavorabile în cadrul sistemului de producție. Asta o îngrijorează cel mai mult pe Lorite: „Este dificil să te organizezi sau să protestezi colectiv ca freelancer, pentru că ne aflăm într-un spațiu abstract și izolat. Adesea, din jenă, nu-i întrebăm pe ceilalți cât percep, ceea ce alimentează inegalitatea și ne face să acceptăm ca fiind normale tarife care nu sunt. Rubrica lui Idafe Martín Pérez, „Freelance”, a fost curajoasă în publicarea cifrelor despre ceea ce plătește fiecare instituție media, rupând un tabu care îi avantajează doar pe cei care nu plătesc ceea ce se cuvine pentru orele lucrate. Cel mai eficient răspuns la asta este sindicalizarea.”
După aproape un deceniu de ascultare și organizare a cerințelor freelancerilor britanici, Knight ajunge la o concluzie similară: „Sondajul nostru anual dezvăluie mai multe provocări: lipsa de încredere (dacă încerci să gestionezi totul singur, este ușor să te îndoiești de instinctele tale); izolare; și anxietate financiară. O mare parte din munca noastră implică împuternicirea oamenilor să fie proactivi: recunoașterea momentelor în care lucrurile merg prost, stabilirea unor limite pentru a se proteja și promovarea unei comunități, astfel încât să nu fie singuri. Cu toate acestea, ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este comportamentul negativ al clienților: termeni de plată nedrepți, facturi întârziate, ghosting, tarife mici, contracte restrictive sau anulări de ultim moment”, se plânge el.
În cele din urmă, ca atâtea alte lucruri, sănătatea mintală a freelancerilor depinde și de mecanismele de responsabilitate care guvernează relația lor cu companiile pentru care lucrează: „Dacă organizațiile se bazează din ce în ce mai mult pe freelanceri, acestea au responsabilitatea de a lucra etic și de a nu provoca daune. Companiile trebuie să înceapă să fie trase la răspundere pentru acest segment al forței lor de muncă”, conchide Knight.
Citește și:
A te simți singur poate dăuna mai mult sănătății decât izolarea socială, arată un studiu
Editor : Ș.R.