Atacuri înainte de armistițiu: doi morți în regiunea Dnipro, din Ucraina, în ajunul Paștelui

0
5
atacuri-inainte-de-armistitiu:-doi-morti-in-regiunea-dnipro,-din-ucraina,-in-ajunul-pastelui
Atacuri înainte de armistițiu: doi morți în regiunea Dnipro, din Ucraina, în ajunul Paștelui

Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte trei rănite în atacuri aeriene ruse asupra unor districte din regiunea Dnipro din estul Ucrainei, a anunţat vineri administraţia regională pe Telegram, transmite AFP, citată de Agerpres.

În districtul Sînelnikove, două persoane au fost ucise şi o alta a fost rănită, a precizat administraţia, adăugând că alte două persoane au fost rănite în districtul Nikopol.

Și Rusia a fost ținta unui atac ucrainean de amploare.

„Operațiunea militară specială” a lui Putin a ajuns la un punct de cotitură, întrucât au fost declanșate alerte de rachetă în regiunile Kazan, Vladimir, Iaroslavl și Kostroma pentru prima dată de când Moscova a declanșat războiul pe scară largă împotriva Ucrainei, anunță presa de la Kiev.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat un armistiţiu în Ucraina pentru Paştele Ortodox – sâmbătă şi duminică -, armistiţiu pe care omologul său ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat ulterior că l-a acceptat, menţionând în acelaşi timp că Kievul a propus deja un astfel de armistiţiu.

Ucraina a indicat în repetate rânduri că suntem pregătiţi să luăm măsuri reciproce. Am propus un armistiţiu anul acesta în timpul sărbătorilor de Paşte şi vom acţiona în consecinţă, a declarat Zelenski pe reţelele sociale.

Armistiţiul ar urma să înceapă sâmbătă la ora locală 16.00.

Editor : C.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.