Președintele SUA Donald Trump prezintă fragilul armistițiu cu Iranul ca pe o poveste de succes, însă nici măcar susținătorii săi fideli nu îl cred. Prin escaladarea conflictului și schimbarea bruscă de poziție, el a afectat și mai mult prestigiul Statelor Unite și pe al său, potrivit unei analize Der Spiegel.
„Este o zi mare pentru pacea mondială!”, a postat Donald Trump miercuri la prânz pe Truth Social. Orientul Mijlociu ar avea în față o „epocă de aur”. Nu trecuseră nici 30 de ore de când președintele SUA amenințase Iranul, pe aceeași platformă, cu distrugerea întregii sale civilizații – o fantezie de anihilare extremă chiar și pentru Trump.
Ceea ce președintele SUA vrea să prezinte ca o victorie, ca o mare realizare, după schimbarea sa de poziție, este o încetare a focului instabilă, de 14 zile. Miercuri nu părea că aceasta ar fi intrat în vigoare în totalitate: statele din Golf au raportat în continuare zeci de atacuri iraniene. Teheranul a raportat, de asemenea, atacuri. În Liban, Israelul a continuat bombardamentele. Iar situația din Strâmtoarea Ormuz era neclară.
Președintele SUA a menționat că deschiderea acestei căi navigabile, esențiale pentru comerțul mondial, e o condiție prealabilă pentru armistițiu. El va „contribui la asigurarea reluării traficului prin Strâmtoarea Ormuz” și „la buna desfășurare a lucrurilor”, a scris Trump. Între timp, secretarul Apărării Pete Hegseth, susținătorul lui Trump în chestiuni militare, și-a lăudat șeful în cadrul unei conferințe de presă, numindu-l „președintele păcii”.
Optimismul de fațadă nu poate ascunde faptul că, în aceste zile, președintele SUA nu apare deloc ca un câștigător. Mai degrabă, el pare a fi cineva care a luat cu disperare prima ieșire la îndemână și a avut norocul că s-a ivit una – grație intervențiilor diplomatice ale unor state terțe, printre care probabil și adversara China.
Prin escaladarea verbală și schimbarea de poziție de ultim moment, Trump nu numai că a afectat și mai mult prestigiul Statelor Unite în lume, ci și pe el însuși: în SUA, contradicțiile devin tot mai puternice.
Citește și:
Chiar și susținătorii războiului împotriva Iranului și-au exprimat îndoielile cu privire la recentul succes al președintelui, considerat prea previzibil. Prezentatorul Fox News, Mark Levin, a remarcat în direct că regimul iranian „încă supraviețuiește”. Activista de dreapta Laura Loomer a postat: „Nu avem nimic de câștigat din negocierile de armistițiu” și a criticat faptul că teroriștii din Iran „sărbătoresc”. Lindsey Graham, senatorul din Carolina de Sud, adept al intervenției, a avertizat: Congresul trebuie să aprobe un eventual acord.
Zilele trecute, numeroși foști aliați, revoltați de retorica lui Trump, l-au criticat pe președinte. Cunoscutul podcaster de dreapta Tucker Carlson a calificat amenințările împotriva Iranului de Paște drept „abominabile la toate nivelurile”. El a făcut apel la armată să refuze ordinele lui Trump, în cazul în care acesta ar dori să acționeze împotriva civililor: este timpul să spunem „nu” președintelui – în acest sens, el a fost de acord cu Robert George, un profesor de la Princeton, apropiat de grupul de reflecție conservator Heritage Foundation.
Fosta deputată Marjorie Taylor Greene a scris pe X că Trump a înnebunit și a cerut demiterea lui. „Nu putem distruge o întreagă civilizație, este un act malefic și o nebunie.”
Renumitul economist Oren Cass a calificat amenințarea lui Trump drept un dezastru strategic și moral, care fie îl va face pe președinte să apară într-o postură proastă, fie va avea „consecințe imediate, ireversibile și catastrofale”.
Trump, pus la colț
Se poate spune că s-a întâmplat probabil prima variantă. Războiul început cu mai bine de cinci săptămâni în urmă era considerat de multă vreme cea mai mare eroare strategică a președintelui american – ultimul episod nu a făcut decât să confirme acest lucru. Pe 28 februarie, Trump a început atacurile, pretinzând că vrea să împiedice Iranul să construiască o armă nucleară, să-i decimeze programul de rachete și, eventual, să obțină o schimbare de regim.
Trump a subestimat nu numai rezistența regimului iranian, ci și voința și capacitatea acestuia de a duce un război asimetric. Cu ajutorul unor drone fabricate la prețuri reduse, regimul a reușit să lovească ținte strategice din regiune și, prin închiderea Strâmtorii Ormuz, să ia practic economia mondială ostatică.
Trump s-a trezit însă brusc într-o situație împotriva căreia el însuși îl avertizase în mod explicit pe vechiul său eu: părea că vrea cu disperare să încheie o înțelegere. „Atunci celălalt simte mirosul sângelui și atunci ești terminat”, îl pusese Trump pe ghostwriter-ul său să scrie în cartea sa „The Art of the Deal”, apărută în 1987. Acolo se mai poate citi, de asemenea, că poți avea visuri mari, dar „nu va ieși mare lucru din ele” dacă nu ești în măsură să „controlezi costurile”. Se poate spune că Donald Trump nu și-a urmat propriile sfaturi. Iranul reprezintă pentru el exact genul de pierdere a controlului de care s-a temut întotdeauna.
Fiind astfel pus la colț, Trump a escaladat verbal din ce în ce mai mult în ultimele săptămâni – în timp ce regimul iranian, în continuă consolidare, i-a întors spatele. Președintele SUA a impus un ultimatum după altul, dar niciuna dintre încercările sale de șantaj nu au părut să aibă efect. Popularitatea sa a scăzut, la fel și piețele bursiere, iar prețul petrolului a crescut.
După declarația sa maximalistă de marți dimineață, a fost nevoit să accepte armistițiul și să-l declare un succes, afirmând că propriile obiective au fost deja „depășite”. Trump a descris un plan în 10 puncte prezentat de Iran ca o bază pe care se poate lucra. Încă de miercuri au existat divergențe cu privire la versiunile acestuia. Iranul deține în continuare sute de kilograme de uraniu îmbogățit, controlează în continuare Strâmtoarea Ormuz, iar regimul iranian, deși condus de noi lideri, nu este considerat mai puțin radical.
Tactica de negociere a lui Trump: se poate aștepta orice de la el
SUA și-au demonstrat puterea militară și complexitatea, a declarat Brian Katulis de la Middle East Institute pentru „New York Times”. Programele iraniene de drone și rachete, precum și Marina sa, au fost decimate. Însă Armata iraniană era deja slabă înainte – adevărata amenințare din partea Iranului rămâne una asimetrică. „Bilanțul nu arată bine”. Punctele de dispută dintre SUA și Iran rămân nerezolvate chiar și după armistițiu și urmează să fie discutate acum în cadrul unor negocieri directe – o înțelegere rapidă pare puțin probabilă.
Trump apare însă, încă o dată, ca unul care cedează. Tactica sa preferată de negociere este cea a „nebunului”, adică a unui om care se comportă ca un nebun. Pentru că se poate crede că este capabil de orice, el poate să-și impună voința asupra celorlalți. În trecut, Trump a amenințat, de exemplu, că va părăsi NATO și că va ocupa Groenlanda. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Totuși, acest lucru nu i-a afectat reputația de persoană imprevizibilă.
Efectul de descurajare al lui Trump ar trebui să rămână, așadar, în mare parte intact chiar și după ultima sa schimbare de poziție în privința Iranului, pe bună dreptate. Președintele SUA a spus în trecut că doar propria sa „morală” îl poate opri. Pentru lume, asta înseamnă că el rămâne un risc greu de calculat, lucru demonstrat tocmai de acest război. Și puține lucruri sunt atât de periculoase ca un om puternic care se simte umilit în fața tuturor.
Președintele american Donald Trump a impus un armistițiu, dar până la pace mai este încă mult. Haosul pe care l-a provocat trebuie acum să-l plătească alții.
Citește și:
Editor : Ș.R.