Rusia insistă că poate ajuta Iranul să scoată uraniul îmbogăţit din țară: „Propunerea noastră rămâne pe masă”

0
5
rusia-insista-ca-poate-ajuta-iranul-sa-scoata-uraniul-imbogatit-din-tara:-„propunerea-noastra-ramane-pe-masa”
Rusia insistă că poate ajuta Iranul să scoată uraniul îmbogăţit din țară: „Propunerea noastră rămâne pe masă”

Rusia şi-a reafirmat, joi, disponibilitatea de a ajuta Iranul să scoată din ţară uraniul îmbogăţit dacă Republica Islamică va decide în cele din urmă acest lucru, informează EFE, potrivit Agerpres. 

„Propunerea noastră rămâne pe masă, preşedintele Rusiei a exprimat-o în repetate rânduri”, a declarat directorul agenţiei nucleare Rosatom, Aleksei Lihaciov, citat de agenţia Interfax.

El a adăugat că Rusia poate, în cazul în care este aprobat de Teheran, să reducă îmbogăţirea uraniului iranian. „Totuşi, astfel de decizii nu se iau în timpul unor operaţiuni militare”, a asigurat Lihaciov.

În luna februarie, Kremlinul a amintit că este deschis la propunerea de a primi uraniu îmbogăţit din Iran, opţiune discutată anterior cu Teheranul.

În timpul negocierilor dintre SUA şi Iran care au avut loc la Geneva înaintea începerii războiului americano-israelian împotriva Teheranului, partea iraniană a menţionat posibilitatea de a opri îmbogăţirea uraniului şi de a transfera o parte din rezervele sale către Rusia.

Cu toate acestea, după atacul americano-israelian împotriva Republicii Islamice, Teheranul a refuzat să îşi restricţioneze programul de îmbogăţire a uraniului.

Șeful agenţiei iraniene pentru energie atomică, Mohammad Eslami, a afirmat azi:„Pretenţiile şi cerinţele duşmanilor noştri de a restricţiona programul de îmbogăţire a uraniului din Iran nu sunt decât dorinţe deşarte care vor fi îngropate”. 

„Toate conspiraţiile şi acţiunile duşmanilor noştri, inclusiv acest război brutal, nu au dus la nimic”, a adăugat el, considerând că Statele Unite încearcă acum în zadar să-şi atingă obiectivele de război „prin negocieri”.

Dosarul nuclear reprezintă un punct de blocaj major în cadrul viitoarelor discuţii.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.