Hagi, în lacrimi: Mircea Lucescu a fost ca un părinte pentru mine, îmi este greu să vorbesc

0
6
hagi,-in-lacrimi:-mircea-lucescu-a-fost-ca-un-parinte-pentru-mine,-imi-este-greu-sa-vorbesc
Hagi, în lacrimi: Mircea Lucescu a fost ca un părinte pentru mine, îmi este greu să vorbesc

Gheorghe Hagi a fost vizibil emoționat.

„Va fi întotdeauna în sufletul meu, a fost ca un părinte, îmi este greu să vorbesc”, a spus Hagi în timpul unei intervenții la Digi 24.

 

Gheorghe Popescu a scris un mesaj pe Facebook.

„A iubit atât de mult fotbalul, încât i-a dedicat viața până în ultimul minut. O pierdere uriașă pentru tot sportul românesc; pentru noi, cei care am avut șansa să-i fim jucători, dar și pentru generațiile întregi de suporteri care s-au bucurat de performanțele unei cariere unice în istorie. Rămas bun, Nea Mircea”, a scris Popescu.

Mircea Lucescu a murit marți seara. Spitalul Universitar de Urgență București a anunțat că decesul a fost declarat, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30.

Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc și unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă și diversă carieră din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.