„E o treabă foarte bună”. Vacanțe fără vize în peste 120 de țări. Pașaportul românesc, mai puternic decât cel american sau britanic

0
8
„e-o-treaba-foarte-buna”-vacante-fara-vize-in-peste-120-de-tari.-pasaportul-romanesc,-mai-puternic-decat-cel-american-sau-britanic
„E o treabă foarte bună”. Vacanțe fără vize în peste 120 de țări. Pașaportul românesc, mai puternic decât cel american sau britanic

România întrece Statele Unite și Canada într-un top internațional: pașaportul nostru este pe lista celor mai puternice din lume. Mai exact, pe locul 6, arată datele Passport Index, care calculează țările care nu ne cer vize. Înafară de Europa, românii pot vizita țări din Asia, Africa sau America de Sud, iar vloggerii de călătorii, de exemplu, au simțit din plin beneficiile documentului românesc de-a lungul ultimilor ani. Printre ei și Andreia și Ionuț Chiperi, de la „HaiHui în doi”, care au călătorit până acum în 96 de state. Clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume este condus, astăzi, de Emiratele Arabe Unite și Singapore.

Românii pot călători fără viză în 129 de state, iar în 42 pot obține viza la sosire, arată o analiză Passport Index, care plasează pașaportul românesc pe locul 6 în lume.

„Am vizitat 96 de țări, am ajuns pe toate cele șapte continente și putem spune că, într-adevăr, puterea pașaportului românesc se simte!”, spune Andreia Chiperi, vlogger de călătorie, „HaiHui în doi”.

Accesul fără viză este extins pe mai multe continente.

„În Asia, românii pot intra fără viză – în Japonia, China, Coreea de Sud, Thailanda sau Vietnam, pentru perioade cuprinse între 30 și 90 de zile, în funcție de țară. Regăsim exemple similare de țări în care putem circula fără viză și în Africa sau America de Sud. În total, putem circula fără formalități, cu viză la sosire sau cu autorizație simplă de călătorie, în 171 de state, mai multe decât americanii sau britanicii”, transmite jurnalistul Digi2,4 Mihai Vălușescu.

„Îmi vin în minte două exemple în care am simțit cu adevărat puterea pașaportului românesc și anume Tanzania, unde nu se plătește viza și intri foarte ușor și apoi în Coreea de Nord, pentru că au fost colegi de-ai noștri care au intrat în același timp și au întâmpinat dificultăți, având alte pașapoarte”, mai spune Andreia Chiperi, vlogger de călătorie.

Analiza plasează România peste Statele Unite, Regatul Unit, Canada sau Australia, care au scoruri între 167 și 169. Noi avem 171. Clasamentul este condus de Emiratele Arabe Unite, Singapore și de un grup de state europene.

„Oportunitatea asta și nu cred că știm noi să beneficiem de ea așa tare”, spune un tânăr.

„E o treabă foarte bună! Sunt bucuroasă, pentru că eu călătoresc des la fiica mea”, spune o altă doamnă.

Avem și câteva minusuri: 27 de țări încă ne cer viză, inclusiv Statele Unite.

Întrebat unde i-ar plăcea să meargă cel mai mult, un alt tânăr răspunde: „În America, ar fi o țară super ok.”

Canada și Australia ne solicită doar o autorizație electronică pentru a călători.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.